Linkuri accesibilitate

România între machiavelism şi bonapartism.


În ţara lui Papură Împărat se pregătesc alegeri. Curios fiind, domnitorul vrea să afle de la un consilier cîte partide vor participa la scrutin, ce programe au şi ce promit ele electoratului. Consilierul îi explică domnitorului că în ultima vreme numărul organizaţiilor a crescut şi pînă-n acel moment a reuşit să monitorizeze deja 57 de partide - el le zice „tarafuri“.

Domnitorul mai vrea să afle şi cum se numesc aceste partide, pardon tarafuri. Numaidecît, consilierul începe să i le prezinte. Nominal. Asta, însă, nu înainte de a preciza că ele intră în diverse categorii, deosebindu-se prin „coloratura“ lor distinctivă. Astfel, în prima categorie, cea „colorată“ („ca să bată mai bine la ochi“), întră: taraful „verde, galbăn, alb, stacojiu, roş“. În categoria a 2-a întră: taraful naţional-liberal, taraful liberal-naţional, taraful naţional-liberal moderat, taraful moderat-naţional-liberal“. În categoria a 3-a se-ncadrează: „taraful aristocrat, democrat, burtocrat, pungocrat, prostocrat.“

Domnitorul pus la curent cu orientarea şi culoarea politică a partidelor din ţară ar vrea să mai fie informat şi asupra mesajului principal pe care-l adresează ele electoratului. Prompt consilierul îi dă monarhului şi la această întrebare un răspuns edificator, dezvăluindu-i, în finalul discuţiei, şi sloganul acestor grupări care aspiră la preluarea puterii. Astfel, monarhul află uluit că deviza tuturor este una singură: „Scoală-te de la locul tău, să mă pun eu!“

Povestea din ţara lui Papură Împărat aparţine scriitorului Vasile Alecsandri şi este inclusă în piesa de teatru „Sînziana şi Pepelea“, din 1881.

Cine asistă zilele acestea la spectacolul jalnic pe care l-au montat principalii actori politici de la Bucureşti, depăşindu-se în machiavelism şi bonapartism, ar putea avea impresia că se află în mijlocul unui piese de teatru în care personajele îşi schimbă atît de repede rolurile, încît un privitor năucit nu mai ştie cine e Machiaveli şi cine e Bonaparte.

Mulţi privitori profesionişti, din alte ţări, adică jurnalişti, care urmăresc ceea ce se petrece în România, trăiesc, asemenea lui Papură Împărat, un sentiment de derută prelungită, pierzîndu-şi, în cele din urmă, nervii. Pentru a-şi depăşi dilema nemărturisită unii recurg la formula cea mai comodă şi repetă ce aud sau li se dictează.

Alţii recurg la mijlocul şi mai confortabil în era informaţiilor şi comunicării rapide, cunoscut ca metoda copy-paste. Aceştia preiau la întîmplare tot ce văd pe ecranul calculatoarelor. Pentru ei nu mai contează dacă „flacăra democraţiei“ pe care au văzut-o pe monitor ar trebui, totuşi, s-o aprindă cei care, într-adevăr, cred în democraţie şi nu o folosesc doar ca apanaj retoric asemenea „tarafurilor“ din piesa lui Vasile Alecsandri: „Scoală-te de la locul tău, să mă pun eu!
XS
SM
MD
LG