Am văzut-o şi pe asta. Cîţiva reprezentanţi ai unei Asociaţii de Apărare a Animalelor au adus trei cîini morţi în faţa primăriei şi i-au înşirat acolo, pe caldarîm, sub soarele dogoritor de iulie. Şi asta pentru că aveau convingerea fermă că acei cîini fuseseră otrăviţi cu singe rece la ordinal edililor. Primarul Chirtoacă a declarat însă că angajaţii săi nu otrăvesc patrupezii, chiar dacă numărul cîinilor este redus pînă la găsirea banilor necesari construcţiei unui azil.
Mă întreb ce au zis oare diplomaţii şi turiştii străini care au văzut leşurile întinse la intrarea în primărie? Deşi îmi dau seama că lucruri dizgraţioase, penibile, urîte, tragice şi ridicole ei pot găsi cu duiumul în acest oraş care se vrea european.
Oamenii care au adus leşurile la primărie ne-au reamintit că există aici o problemă eternă, care nu-şi mai găseşte rezolvare, o problemă pe care timp de două decenii nimeni nu a dorit cu adevărat s-o soluţioneze. E problema cîinilor vagabonzi. Numai că cei care cred că aducerea leşurilor la primărie va urni lucrurile sînt, după părerea mea, naivi. Nu, nu se va întîmpla mare lucru şi primarul a fost foarte explicit cînd a spus că pentru aşa ceva nu există bani.
În principiu, dacă mă gîndesc mai bine, bani s-ar găsi repede, dacă nu ar exista salariile în plic sau dacă ar exista marea dorinţă de a soluţiona problema. Dorinţa există, fireşte, dar ea nu e mare, ci liliputană şi nesigură. Aşa că dulăii vagabonzi vor mai hoinări multă vreme prin urbea noastră europeană, ne vor mai speria multă vreme şi ne vor trezi în dricul nopţii de multe ori. Şi, fireşte, vor exista cetăţeni care îi vor otrăvi impardonabil. Înclin să cred că nu autorităţile le dau cîinilor hoinari otravă, ci nişte concetăţeni de-ai noştri care au nervii mai slabi şi care nu mai mizează pe edili.
E o problemă care ca o bulboană a decăderii morale ne atrage pe toţi în ea. Şi pe edilii neputincioşi, şi pe cetăţenii răi cu otrava în mînă, şi pe cetăţenii indiferenţi, baricadaţi în maşini impozante, dar şi pe apărătorii zeloşi ai patrupezilor care de multe ori dau impresia că sînt preocupaţi mai mult de viaţa cîinilor decît de viaţa oamenilor.
