Mi s-a întîmplat să întîlnesc recent, după mulţi ani, un coleg de universitate. Ne-am regăsit în sectorul Botanica al capitalei, într-o după amiază de sîmbătă. Bucuros de revedere, fostul coleg m-a invitat la el acasă, el locuind la o zvîrlitură de băţ de locul în care ne întîlnisem. Am acceptat invitaţia şi am ajuns astfel în faţa unui cămin cenuşiu, sluţit de o sumedenie de anexe uriaşe.
La parter, omul mi-a deschis o uşă şi am intrat într-un apartament ca într-o vizuină întunecoasă. Era un întuneric de puteai să-ţi bagi degetele-n ochi. În mod ciudat, de nicăieri nu pătrundea nici un fascicul de lumină, deşi, repet, era toiul zilei. Amfitrionul a aprins imediat lumina şi m-a invitat într-o cameră cu aer stătut, jilav, ale cărei uşă şi fereastră dădeau într-o anexă imensă. Undeva departe, la capătul anexei, am zărit două ferestruici prin care se strecura un pic de lumină.
Apoi, după ce stăpînul mi-a arătat minunăţia de anexă, am stat de vorbă în cameră, luminaţi de lustra imensă ziua în amiaza mare. L-am întrebat pe colegul meu universitar dacă nu-l supără obscuritatea din apartament şi jilăveala. Îl supăra niţel, unde mai pui că trebuia să consume mai multă electricitate. În schimb, era foarte mîndru de anexa spaţioasă care îi lărgise considerabil spaţiul vital.
„Acum, iaca, am şî eu atîţa metri patraţi cîţi îni trebuie! Cî tari strîmt o fost pînă amu!” mi-a spus omul satisfăcut.
„Dar se pare că te-a costat mult facerea anexei. Cu banii ăştia puteai să intri într-o ipotecă...”
„N-am eu timp sî aştept. Şî nişi încrediri mari amu nu poţ ave în firmele de construcţîie!” îmi răspunse cu năduf amfitrionul.
„Dar autorizaţia ai obţinut-o greu? ”
„Sî rezolvă tăt, numai dorinţî sî ai!” a răspuns colegul cu multă convingere.
L-am mai întrebat dacă nu-l deranjează aspectul blocului, dacă nu crede că anexele urîţesc casa. Mi-a spus că îl doare-n cot de aspectul blocului. El avea probleme mai importante de rezolvat. Şi apoi tot oraşul era plin de anexe.
„Şi, eu îs mai prost decît alţii?” a strecurat printre dinţi amfitrionul.
În mod cert, nu părea mai prost. Am mai vorbit o vreme, după care am ieşit din apartamentul acela cu anexă uriaşă ca din romanul lui Gogol Suflete moarte şi m-am îndreptat abătut spre casă.
