Linkuri accesibilitate

O delegaţie APCE va face o vizită de documentare la Bucureşti între 18 şi 19 iulie


O delegaţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei alcătuită din preşedintele Adunării Jean Claude Mignon şi doi reprezentanţi ai grupurilor politice din APCE (Andreas Gross, Elveţia, şeful Grupului Socialist, şi Anne Brasseur, Luxembourg, şefa Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din Europa) va face o vizită de documentare la Bucureşti între 18 şi 19 iulie. Potrivit unui comunicat oficial, în prima zi delegaţia va avea convorbiri cu şefii celor două camere ale Parlamentului, cu premierul Victor Ponta, şi cu membri ai delegaţiei române la APCE. A doua zi, delegaţia se va întîlni cu preşedintele interimar Crin Antonescu, cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, şi cu şeful Curţii Constituţionale Augustin Zegrean. Comunicatul de presă de la Consiliul Europei aminteşte că preşedintele APCE a cerut la data de 6 iulie ca actuala criză politică din România să fie rezolvată prin dialog, respectînd pe de-a întregul drepturile opoziţiei, Constituţia şi legile în vigoare.
XS
SM
MD
LG