Linkuri accesibilitate

Controversele din Germania - legate de un interviu televizat cu dictatorul sirian, Bashar al-Assad.


Televiziunea publică germană (ARD) a difuzat în cadrul unei emisiuni de politică externă („Weltspiegel“) un interviu cu dictatorul sirian Bashar al-Assad. Interviul a fost realizat de către Jürgen Todenhöfer, un fost politician al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), convertit de cîţiva ani în jurnalist şi „expert“ pentru probleme legate de Orientul Apropiat.

Todenhöfer, de altfel, este convins de faptul că ceea ce se relatează despre situaţia din această regiune este exagerat şi că el ar fi singurul publicist care este în stare să ofere publicului o imagine reală şi neutră, nealterată de aversiuni politice şi subiectivism. Cu această pretenţie jurnalistică, Todenhöfer s-a apucat să facă şi interviul cu Assad. Asta după ce cu cîtva timp în urmă fusese reţinut de către serviciul secret sirian, apoi pus în libertate şi, în cele din urmă, invitat de însuşi mărinimosul Assad care s-a declarat de acord să-i dea lui Todenhöfer un interviu.

Atras pe undeva şi de fascinaţia macabră a dictaturii siriene, potenţată de „jovialitate preşedintelui generos“, pseudojurnalistul german s-a transformat într-un „idiot util“, într-o trîmbiţă a propagandei regimului acuzat de încălcarea grosolană a drepturilor omului, de crime contra umanităţii şi de torturarea sistematică a opozanţilor. Cu dezinvoltură, Assad a ocolit nu numai răspunsurile la nişte întrebări puse de Todenhöfer, dar, în ultimă instanţă, dictatorul a reuşit să-şi plaseze neadevărurile în aşa fel, încît a transformat televiziunea ARD într-o platformă de propagandă.

Fără a fi contrazis, Assad a reuşit astfel să-şi răspîndească opiniile, prezentînd o imagine umanizată a regimului său care, de fapt, e vinovat de nenumărate crime. Răsculaţii contra dictaturii au fost prezentaţi ca nişte „terorişti plătiţi“ de către americani, iar populaţia Siriei, s-a afirmat, ar susţine într-o proporţie mare regimul lui Assad. „Dacă nu aş avea sprijinul poporului“, a declarat el textual, „cum aş putea să mă menţin la putere? Statele Unite sunt împotriva mea, Occidentul este împotriva mea, tot aşa şi multe puteri regionale. Încă mai am susţinere populară.“

Cu cinism, dictatorul a respins, în consecinţă, demisia, afirmînd că cele mai multe victime despre care se vorbeşte în presa străină sunt din rîndurile sprijinitorilor săi şi nicidecum rebeli sau persoane civile.

Scandalul ivit în urma acestui interviu a declanşat numeroase reacţii. Tot televiziunea ARD a organizat o dezbatere la care a fost invitat şi Todenhöfer - împreună cu politicieni, diplomaţi şi un reprezentant al opoziţiei siriene din exil. Todenhöfer nu s-a lăsat perturbat de opiniile critice articulate şi şi-a menţinut părerile curtenitoare legate de Siria lui Assad.

Într-un comentariu sarcastic, legat de prestaţia lui Todenhöfer, un jurnalist a opinat că ceea ce la prima vedere pare a fi un soi de „relativism naiv“ dovedeşte că habar n-are despre ce vorbeşte şi-l transformă într-o figură jalnică, devenită un simplu mercenar.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG