Linkuri accesibilitate

Koba Liklikadze: „Poliția unește într-un tot unic și structura Ministerului Securității, fiind responsabilă de securitatea constituțională a țării”.


Poliția georgiană care a trecut în ultimii ani printr-o reformă radicală este dată deseori ca exemplu pentru țările din fostul spațiu sovietic care nu pot scăpa de corupție. Dar reforma georgiană ar putea conține germenii unor transformări nedorite, după cum a semnalează un jurnalist georgian în relatarea lui Alexandru Eftode.

Cântece voioase și optimiste răsună pe fundalul unei puzderii de spoturi publicitare care au însoțit reforma poliției și i-au făcut imaginea sclipitoare a unui serviciu în folosul cetățeanului.

Departamentul de Patrulă este cartea de vizită a forțelor georgiene integrate, împreună cu clădirea din sticlă a poliției, nelipsită din orice spot publicitar. Oricine poate vedea din stradă cum lucrează poliția. Această metaforă arhitectonică – clădirea transparentă a poliției – este și ceea ce rețin mulți politicieni străini, inclusiv din Moldova, atunci când vizitează Georgia pentru a afla cum s-au reformat stricturile de drept.

Dar cine sapă mai adânc, poate descoperi și altceva, ne-a spus Koba Liklikadze, expert al Serviciului georgian al Europei Libere în probleme de securitate.

„Politicienii moldoveni care se uită la pereții transparenți, spune jurnalistul, ar trebui să se gândească la faptul că Poliția și Ministerul de interne, dincolo de toate reformele și transformările bune, au devenit un stat în stat. Poliția unește într-un tot unic și structura Ministerului Securității, fiind responsabilă de securitatea constituțională a țării.. Este un monstru imens și deseori auzim că este tot mai politizat. Poliția lucrează pentru partidul de guvernare. Ministrul de interne Vano Merabishvili a fost liderul partidului de guvernământ și, desigur, are o mare simpatie pentru partid. În campania pre-electorală înaintea parlamentarelor de la toamnă se vede limpede că ministrul nu este neutru”.

„Există până și temerea că această politizare exagerată poate întina reputația bună a Poliției și a Ministerului de interne în Georgia”.

La această reputație s-a muncit îndelung, încă din primul mandat al președintelui Mihail Saakașvili, după Revoluția Rozelor din Noiembrie 2003.

Spoturile video chiar dacă exagerează, exagerează doar puțin atunci când înfățișează polițiști tineri, zâmbitori, bine plătiți, care locuiesc în case moderne, poartă uniforme în stil american, patrulează străzi îngrijite, călare sau însoțiți de câini inteligenți, cu mașini moderne, chiar cu mașini prietenoase cu mediul ambiant, cu elicoptere sau cu nave ale gărzilor de coastă pe mare.

Jurnalistul Koba Liklikadze spune că reformarea Poliției, a forțelor armate și justiției au figurat în primele decrete ale președintelui Saakașvili. „În Poliție, reforma a fost cea mai nemiloasă – au fost dați afară toți, fără nici un fel de compensații. A fost o măsură aspră și chiar inumană, dar guvernul a prezentat-o oamenilor ca pe singura cale de a scăpa de corupție. Un rău mic, care justifică binele imens pe care-l va vedea societatea. Primele luni au fost complicate, nu existau bani pentru instruirea polițiștilor noi la Academia de Poliție. S-a creat un fond special în care au venit donații. A donat mulți bani și omul de afaceri Bidzina Ivanishvili. Acesta este în mod ironic astăzi principalul oponent al președintelui Saakașvili”.

În ciuda efectelor secundare ale reformei, Poliția georgiană este atât de populară, un loc atât de râvnit de mulți tineri și tinere georgiene, încât Academiei de Poliție i-a fost consacrat până și un reality show televizat.

Popularitatea este ușor de explicat, spune jurnalistul serviciului georgian al Europei Libere, Koba Liklikadze.

„Corupția cotidiană a dispărut și există sentimentul de securitate. Nimănui nu-i este frică să lase mașina neîncuiată la Tbilisi. Oamenii au nevoia de asta și văd această schimbare. Dar experții văd pericolele pe care le reprezintă monstrul imens în care s-au transformat forțele de securitate. Abia ieșită dintr-o reformă, poliția georgiană ar avea nevoie să fie reformată de la capăt. Astăzi, ea este în afara oricărui control public și civil. Dimpotrivă ea controlează puterea civilă.”
XS
SM
MD
LG