„Baroana Jazz-ului”: Pannonica Rothschild și istoria ei

Cine pronunță numele Rothschild se gîndește, de regulă, la familia de bancheri din Frankfurt, din secolele XVIII-XIX care, răspîndită apoi în principalele state occidentale, a jucat cu băncile sale un rol determinant în clădirea sistemul financiar mondial al epocii moderne.

Dar, ca orice familie, de faimă sau nu, Rothschildzii și-au avut și ei oile lor negre, personaje marginale și de mare originalitate, care au dat culoare istoriei familiei și multiplelor ei ramuri. O demonstrează zilele acestea publicarea în Marea Britanie și Statele Unite, la Editura Virgo, a unui volum biografic, intitulat „The Baroness” (Baroana) sub semnătura lui Hannah Rothschild, o cunoscută ziaristă și realizatoare de programe culturale pentru radio și televiziune.

Hannah Rotschild, cum o declara recent într-un interviu cu publicatia „Scotsman”, a aflat în timpul tinereții ei londoneze despre existența unei mătuși excentrice, cu numele Pannonica, prescurtat Nica și cunoscută sub porecla „Baroana Jazz-ului”. Legenda spunea că ar fi trăit cu un bărbat de culoare, că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ar fi pilotat avioane de bombardament Lancaster, că saxofonistul celebru Charlie Parker a murit în apartamentul ei, că ar fi trăit împreună cu 206 pisici și că i-ar fi fost dedicate nu mai puțin de 24 melodii de jazz, că ar fi alergat după Miles Davis etc.

Suficiente motive intrigante pentru a declanșa un proiect de studiu a vieții lui Nica, acest extrem de original personaj, care „într-o bună zi, în 1951, fără nici un avertisment, a abandonat totul și s-a dus să trăiască la New York, unde și-a schimbat cercul de prieteni aristocrați, pe un grup de muzicieni de culoare, itineranți și strălucitori”.

Istoria baroanei Nica Rothtschild include în ea capitole de istorie reală, de la confruntarea în cel de-al Doilea Război Mondial și Holocaust, la lupta împotriva segregației rasiale în Statele Unite și evoluția culturală a fenomenului jazzistic și a protagoniștilor săi în epoca bebop-ului.

Rezumată pe scurt, viața baroanei Kathleen Annie Pannonica a început în 1913, ca fiică a lui Charles și Rozsika Rothschild, într-o familie în care la acea dată nimic nu prevestea vreun parcurs special. Lucrurile s-au schimbat după primul război mondial, una din surori, Liberty, și tatăl lor Charles apărînd a fi bolnavi mintali, cel din urmă sinucigîndu-se. Sora mai mare, Miriam, avea să rupă cu tradiția familială, devenind o celebră entomolog, iar Nica se răzvrătea măritîndu-se cu un baron văduv, din Franța, Jules de Koenigswarter.

După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, cei doi aveau să-și pună copiii la adăpost la New York și să se alăture trupelor franceze libere din Africa, pentru a-i combate pe naziști, Nica în calitate de șoferiță a unei ambulanțe. Avea să urmeze forțele aliate pînă la Berlin și să asiste la ultimele zile de lupte înaintea capitulării de la 8 mai. De Gaulle avea să-i răsplătească după război iar Baronul de Koenigswarter să fie înălțat la rang de ambasador al Franței, trimis în țările scandinave și apoi în Mexic.

In Mexic, viața lui Nica avea să ia treptat o cotitură după ce un prieten pianist de jazz, Teddy Wilson, îi punea să asculte o melodie tulburătoare, Round Midnight, de pe discul de debut al unui muzician necunoscut, Thelonious Monk.



Nica avea să-și dedice ulterior viața jazz-ului american și, după ce îl va fi cunoscut la Paris pe Thelonious Monk, să decidă, în 1951, să-și abandoneze viața curentă pentru a se stabili la New York și a-i ajuta și promova pe străluciții muzicieni de culoare ai epocii, între care Monk, evident, Charlie Parker, Horace Silver, Art Blakey, Sonny Clark, ceva mai tîrziu Miles Davis.

Avea să o facă sfidînd obstacolele unei legislații încă rasiste și restrictive pentru activitatea muzicienilor de culoare, sfidînd atitudinile brutale uneori ale poliției, afișîndu-se permanent cu celebra ei limuzină Bentley în tovărășia interpreților de jazz pe care îi proteja.


Lui Thelonius Monk avea să-i cumpere un pian de concert și să-i asigure adăpostul și îngrijirea în ultimii lui ani de viață, hărțuiți de o sănătate degradată de droguri, lui Art Blackey îi cumpăra un Cadillac, pe Coleman Hawkins îl ajuta cu alimente și medicamente pe cînd era pe cale de a muri de malnutriție și suferind de inimă, iar în cazul lui Sonny Clark, îi recupera corpul de la morgă și plătea pentru expedierea lui familiei. Iar în multe cazuri a acționat ca un manager, luptîndu-se să obțină de la autorități faimoasele „acte (sau permise) de cabaret” ce permiteau unui cîntăreț de culoare să cînte într-un club de oarecare marcă.



Un alt celebru interpret de jazz, Roy Haynes declara ulterior: „ne-a făcut să ne simțim cineva, oameni, doar stînd alături de noi”. „Baroana Jazz-ului” intra astfel în istorie, ajutată, recunoscător de prietenii ei de culoare care i-au dedicat melodii astăzi celebre, cum sînt între multe, „Pannonica”, „Bolivar Blues” și „Little Butterfly” ale lui Thelonius Monk, „Visul lui Nica”, al lui Horace Silver, „Nica” lui Sony Clark ș.a.m.d.