Linkuri accesibilitate

Un elicopter aparținînd unei firme private moldovene s-a prăbușit în sud-estul României


Un elicopter care zbura din Moldova spre Turcia s-a prăbușit în sud-estul României, omorând toate cele cinci persoane de la bord. Circulă informații contradictorii despre naționalitatea victimelor. Presa românească a relatat mai întâi că printre victime ar fi patru moldoveni, dar apoi, citându-l pe ministrul moldovean al transporturilor, Anatol Șalaru, Publika TV a informat că toate cele cinci victime erau ucrainieni.
Tot Publika TV a relatat că elicopterul era de fabricație rusească și aparținea firmei private moldovene „Pecotox”. Ea încheiase un contract cu o firmă turcească privind stingerea incendiilor de pădure în sezonul de vară.
Autoritățile române în colaborare cu cele moldovene au început o anchetă.
XS
SM
MD
LG