Linkuri accesibilitate

Radu Banar: Ni s-a promis că se va spune adevărul. De ce nu-l spun?


În fiecare an, o comisie guvernamentală analizează cererile depuse de cei care susţin că au avut de suferit în cursul sau de pe urma manifestaţiilor violente din aprilie 2009. Anul acesta au fost identificate 73 de victime civile şi 43 de poliţişti cu drepturi la o despăgubire unică de 5 mii sau 7 mii de lei. Iar banii putea fi ridicaţi astăzi de la sediul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Nu s-au prezentat decât 24 de persoane, aşa că Ministerul a declarat Europei Libere că prelungeşte cu o zi data limită şi că cei îndreptăţiţi la despăgubiri vor fi informaţi telefonic. Liliana Barbăroşie a fost la sediul Ministerului Muncii unde a stat de vorbă cu unul din tinerii care a primit despăgubiri: Radu Banar, student la jurnalism:

Radu Banar: La momentul cela eram student la Facultatea de Informatică şi matematică. Mi-a fost foarte greu să mă reintegrez. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, al Centrului Memoria, al primarului de Chişinău am absolvit facultatea şi acum sunt în anul I la facultatea de jurnalism.

Europa Liberă: De ce te-ai lăsat de matematică?

Radu Banar: Am fost maltratat şi mi-a slăbit considerabil vederea. Şi nu pot sta prea mult la calculator, pentru că nu-mi permite sănătatea. Mi-au fost fracturate două vertebre şi de la asta am probleme cu spatele până în ziua de azi. Şi am miopie.

Europa Liberă: Cel mai mult ai cheltuit pe judecată sau pe sănătate?

Radu Banar: Mai mult pe sănătate. Dar cum nu mi-au ajuns bani ca să mă reabilitez, am început să lucrez pe partea legată de judecată, ca cel puţin să-mi scot banii pe care i-am cheltuit pe parcurs.

Europa Liberă: Şi acuma statul ţi-a dat o compensaţie pentru daunele pe care le-ai suportat?

Radu Banar: Da. Pentru mine este prima compensaţie de acest gen din partea statului.

Europa Liberă: Te-ai adresat tu, sau te-au găsit ei?

Radu Banar: Totul se datorează centrului de reabilitare a victimelor torturii Memoria, ei mi-au spus despre această posibilitate.

Europa Liberă: Aceşti trei ani cum au fost pentru tine?

Radu Banar: Urmările le simt până astăzi. Nu sunt prea frecvente amintirile, dar când vine vorba, cineva mă întreabă cine a organizat totul, cum a fost, încep să-mi amintesc: metodele prin care am fost maltratat, daunele pe care le-am simţit după aceea. Cum tresăream prin somn zi de zi. Dar spre deosebire de alţi băieţi care au fost bătuţi şi mai tare ca mine, mi-am revenit şi m-am străduit să nu calc strâmb. Dar sunt mulţi prieteni de-ai mei cărora nu prea le-a reuşit aceasta. Sunt unii din ei care au disperat, nu au reuşit să-şi continue studiile, au degradat să spunem aşa. Şi eu nu-i judec. Pentru că prin ce au trecut ei, pentru un om este foarte greu psihologic să reziste. De atunci şi până în ziua de astăzi niciodată nu am mai ieşit la vreo manifestare, la vreun miting. Şi nici nu am de gând să ies sau să mă implic în politică. Chiar când privesc ştirile politice, nu mă interesează absolut nimic şi mă strădui să mă feresc de arena politică. Până atunci, niciodată nu am avut nici cel mai mic contact cu poliţia. Atunci a fost să fie: am văzut, m-am… documentat cum s-ar spune şi nu mai vreau niciodată să am de a face cu ei.

Europa Liberă: Ai devenit într-un fel civic pasiv, nu?

Radu Banar: Păi, dacă am văzut că noi atunci practic am luptat pentru dreptate, pentru democraţie, s-a stabilit la guvernare un sistem democrat, ni s-a promis că se va spune adevărul. De ce nu-l spun? Pentru că au şi ei unele probleme care nu vor să se afle.

Europa Liberă: Poate nu pot dovedi?

Radu Banar: Nu cred asta. Au fost filmări, sunt oameni concreţi care pot fi traşi la răspundere. Sunt băieşi care au fost maltrataţi şi au spus care şi cum. A fost tras la răspundere cineva? Pot fi număraţi pe degete…

Europa Liberă: Şi acum, ai tu un caz de rezolvat: vrei să-i pedepseşti pe cei care te-au maltratat?

Radu Banar: Da. Vreau şi mă strădui, dar am început pe articolul maltratare, dar s-a ajuns în judecată pe articolul neglijenţă în serviciu. Şi să vedeţi că nu s-au străduit să găsească adevăraţii vinovaţi, dar au luat un şef de gardă care era acolo, la comisariatul de poliţie Buiucani, şi l-au tras pe el la răspundere.

Europa Liberă: Deci, tu cu acela te judeci acum?

Radu Banar: Da, s-a declarat sentinţă, a fost declarat vinovat, dar cu suspendare pe doi ani din serviciu şi o amendă de 10 mii acolo, nu mai ştiu exact. Atâta tot. Sunt trei ani fără nici un rezultat. Deşi cred că e de datoria statului să nu ţină oamenii în minciună. Adevărul despre 7 aprilie toţi îl ştiu, dar nimeni nu-l spune.

Europa Liberă: Tu îl ştii?

Radu Banar: Sigur. Da cine nu-l ştie? Este cineva oare care nu-l ştie? Toţi îl ştiu. A fost ceva organizat din timp, masele populare au fost atrase, au fost manipulate, nu şi-au dat seama de acest joc politic şi au intrat în joc. Au jucat şi unii au avut de suferi, alţii de câştigat. Atâta tot.
XS
SM
MD
LG