Acolo unde functia prezidentiala exista, atributiile presedintelui difera enorm de la o tara la alta. Europa Occidentala este de altfel un caz aparte, intrucit, cu 12 monarhii, prezinta cea mai mare concentrare de monarhii de pe planeta.
Functia de presedinte nici nu este, de altfel, o inventie europeana, ci, ca multe alte elemente ale democratiei moderne, s-a raspandit pornind din Statele Unite ale Americii. Nu Statele Unite stau insa la originea regimului politic numit astazi „prezidential“, ci Franta... Statele Unite au ramas o democratie semi-prezidentiala, in masura in care presedintele Statelor Unite trebuie sa dea seama de faptele sale in fata Congresului, in fata celor doua camere ale Parlamentului reunite. In completarea acestei situatii, in Statele Unite nu exista functia de prim-ministru. Presedintele este acolo de fapt seful guvernului.
In Franta, pe de alta parte, regimul prezidential prin excelenta, cel putin in partea democratica a planetei, doar guvernul francez se supune parlamentului. Presedintele francez, in schimb, poate dizolva oricind parlamentul. Modelul autoritar prezidential francez a fost imitat de multe tari iesite din comunism, din Bielorusia pina in Romania, desi altele, precum tarile Baltice, au preferat un sistem in care presedintele nu detine decit un rol pur ceremonial.
Modelul francez, imitat de multe regimuri autoritare foste comuniste, trebuie vazut insa mai degraba ca o exceptie. Majoritatea celorlalte democratii occidentale sint regimuri parlamentare. In unele, desi au in frunte in mod nominal un presedinte, acesta nu joaca decit un rol protocolar. Asa se intampla in tari precum Germania, Italia, sau Israelul.
Prin estul Europei, insa, data fiind mostenirea comunista autoritara, unii presedinti nu se impaca cu functia lor ceremoniala. Asta a dus uneori la situatii grotesti, cum s-a intamplat in urma cu doi ani, cind premierul polonez Donald Tusk a incercat sa-l impiedice pe raposatul stanjenitor presedinte Lech Kaczynski sa-l insoteasca la un summit european la Bruxelles. Tusk nu i-a permis lui Kaczynski sa urce in avionul oficial, insa presedintele a venit la Bruxelles cu o cursa de pasageri, neputand fi dat afara din reuniunea sefilor de stat si de guvern si punand pe toata lumea in mare incurcatura.
Desi constitutia polona spune ca premierul reprezinta tara in strainatate, iar nu presedintele, Kaczynski facea parte din acea categorie de politicieni care, cu toate ca isi spun democrati, nu doresc sa imparta puterea. In general, cu exceptia Rusiei, acestia sint cei care pierd alegerile urmatoare.
--------------------------
În Republica Moldova, preşedintele desemnează prim-ministrul, iar procedura de „consultare” a parlamentului prevăzută pentru această situaţie de constituţie nu este, potrivit experţilor, decât o formalitate. Preşedintele, după această consultare, poate să ţină cont de părerea majorităţii, dar poate şi s-o neglijeze. Cine şi-ar putea imagina în aceste condiţii un premier care să accepte un preşedinte ce l-ar putea demite în orice moment? Iar dacă acest premier şi potenţialul candidat la şefia statului provin din partide diferite, măcinate de diverse rivalităţi, este lesne de înţeles de ce alegerea şefului de stat s-a constituit într-un proces atât de îndelungat şi anevoios. Şi de ce premierul din aceşti doi ani şi jumătate, liberal-democratul Vlad Filat, şi-a atras mereu suspiciunea publică că tocmai el este cel care împiedică alegerea preşedintelui.
O altă prerogativă a şefului statului considerată cel puţin „bizară” în condiţiile unei republici parlamentare precum este Moldova, ar fi dreptul exclusiv al preşedintelui de a dizolva parlamentul.
Aşa că, acum, când preşedintele a fost totuşi ales, experţii întrevăd la orizont o următoare criză politică. Ion Dron de la Centrul de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice:
„Acum lucrurile sunt clare. Preşedintele ales a spus că nu va face nici o demitere fără decizia alianţei. Dar ce se întâmplă dacă vine un legislativ cu o altă configuraţie politică şi care vrea să numească un prim-ministru pe care nu-l doreşte preşedintele? Este absolut evident că acesta nu va putea fi numit, iar asta va duce din nou la dizolvarea parlamentului. Şi că dacă lăsăm lucrurile aşa să meargă, peste 3 ani vom avea altă criză. ”
Cum modificarea prerogativelor preşedintelui ar fi o soluţie mai îndelungată şi mai dificilă, experţii sugerează clasei politice o altă cale şi anume revenirea la alegerea prin vot popular a şefului de stat, adică la regimul semiprezidenţial de guvernământ. Numai că pentru asta ar fi necesară şi contribuţia opoziţiei, ceea ce este greu de imaginat dată fiind încrâncenarea cu care au luptat în ultimii doi ani cele două tabere, puterea şi opoziţia.
Functia de presedinte nici nu este, de altfel, o inventie europeana, ci, ca multe alte elemente ale democratiei moderne, s-a raspandit pornind din Statele Unite ale Americii. Nu Statele Unite stau insa la originea regimului politic numit astazi „prezidential“, ci Franta... Statele Unite au ramas o democratie semi-prezidentiala, in masura in care presedintele Statelor Unite trebuie sa dea seama de faptele sale in fata Congresului, in fata celor doua camere ale Parlamentului reunite. In completarea acestei situatii, in Statele Unite nu exista functia de prim-ministru. Presedintele este acolo de fapt seful guvernului.
In Franta, pe de alta parte, regimul prezidential prin excelenta, cel putin in partea democratica a planetei, doar guvernul francez se supune parlamentului. Presedintele francez, in schimb, poate dizolva oricind parlamentul. Modelul autoritar prezidential francez a fost imitat de multe tari iesite din comunism, din Bielorusia pina in Romania, desi altele, precum tarile Baltice, au preferat un sistem in care presedintele nu detine decit un rol pur ceremonial.
Modelul francez, imitat de multe regimuri autoritare foste comuniste, trebuie vazut insa mai degraba ca o exceptie. Majoritatea celorlalte democratii occidentale sint regimuri parlamentare. In unele, desi au in frunte in mod nominal un presedinte, acesta nu joaca decit un rol protocolar. Asa se intampla in tari precum Germania, Italia, sau Israelul.
Prin estul Europei, insa, data fiind mostenirea comunista autoritara, unii presedinti nu se impaca cu functia lor ceremoniala. Asta a dus uneori la situatii grotesti, cum s-a intamplat in urma cu doi ani, cind premierul polonez Donald Tusk a incercat sa-l impiedice pe raposatul stanjenitor presedinte Lech Kaczynski sa-l insoteasca la un summit european la Bruxelles. Tusk nu i-a permis lui Kaczynski sa urce in avionul oficial, insa presedintele a venit la Bruxelles cu o cursa de pasageri, neputand fi dat afara din reuniunea sefilor de stat si de guvern si punand pe toata lumea in mare incurcatura.
Desi constitutia polona spune ca premierul reprezinta tara in strainatate, iar nu presedintele, Kaczynski facea parte din acea categorie de politicieni care, cu toate ca isi spun democrati, nu doresc sa imparta puterea. In general, cu exceptia Rusiei, acestia sint cei care pierd alegerile urmatoare.
--------------------------
În Republica Moldova, preşedintele desemnează prim-ministrul, iar procedura de „consultare” a parlamentului prevăzută pentru această situaţie de constituţie nu este, potrivit experţilor, decât o formalitate. Preşedintele, după această consultare, poate să ţină cont de părerea majorităţii, dar poate şi s-o neglijeze. Cine şi-ar putea imagina în aceste condiţii un premier care să accepte un preşedinte ce l-ar putea demite în orice moment? Iar dacă acest premier şi potenţialul candidat la şefia statului provin din partide diferite, măcinate de diverse rivalităţi, este lesne de înţeles de ce alegerea şefului de stat s-a constituit într-un proces atât de îndelungat şi anevoios. Şi de ce premierul din aceşti doi ani şi jumătate, liberal-democratul Vlad Filat, şi-a atras mereu suspiciunea publică că tocmai el este cel care împiedică alegerea preşedintelui.
O altă prerogativă a şefului statului considerată cel puţin „bizară” în condiţiile unei republici parlamentare precum este Moldova, ar fi dreptul exclusiv al preşedintelui de a dizolva parlamentul.
Aşa că, acum, când preşedintele a fost totuşi ales, experţii întrevăd la orizont o următoare criză politică. Ion Dron de la Centrul de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice:
„Acum lucrurile sunt clare. Preşedintele ales a spus că nu va face nici o demitere fără decizia alianţei. Dar ce se întâmplă dacă vine un legislativ cu o altă configuraţie politică şi care vrea să numească un prim-ministru pe care nu-l doreşte preşedintele? Este absolut evident că acesta nu va putea fi numit, iar asta va duce din nou la dizolvarea parlamentului. Şi că dacă lăsăm lucrurile aşa să meargă, peste 3 ani vom avea altă criză. ”
Cum modificarea prerogativelor preşedintelui ar fi o soluţie mai îndelungată şi mai dificilă, experţii sugerează clasei politice o altă cale şi anume revenirea la alegerea prin vot popular a şefului de stat, adică la regimul semiprezidenţial de guvernământ. Numai că pentru asta ar fi necesară şi contribuţia opoziţiei, ceea ce este greu de imaginat dată fiind încrâncenarea cu care au luptat în ultimii doi ani cele două tabere, puterea şi opoziţia.
