Aşadar, Serviciul Fiscal de Stat ne anunţă că va primi dările noastre de seamă şi pe 2 aprilie, iar ziarul Economist, impresionat pesemne de hărnicia Fiscului, scrie: „Fisc-ul vrea atît de tare declaraţiile noastre că îşi prelungeşte orele de lucru”.
Este lăudabil acest efort suplimentar al Inspectoratului Fiscal care, iată, va munci mai mult ca de obicei pentru a absorbi cît mai multe declaraţii ale cetăţenilor. Fireşte că ţara are nevoie de ordine fiscală. Dar nici încîntaţi din cale-afară nu cred că e cazul să fim. Pînă la perfecţiune în domeniul fiscal mai e cîte ceva de făcut, după părerea mea.
Se ştie doar că în spaţiul tranziţiei eterne înfloreşte evaziunea fiscală. Haideţi să ne amintim că, potrivit Ministerului Muncii, 57% dintre angajaţii autohtoni nu şi-au declarat salariul adevărat în 2010. Şi numai în anul respectiv, din cauza salariilor în plic, bugetul public a pierdut peste 4 miliarde de lei. Păi, nu e ăsta un teren vast pentru ca Fiscul să-şi arate hărnicia? Chiar nu se poate face nimic cu salariile în plic? Avem doar o sumedenie de controlori şi inspectori vigilenţi. Şi la urma urmei, cifrele astea Ministerul Muncii de unde le-a luat? Nu din analiza activităţii unor agenţi economici reali?
Aşa că, parafrazînd ziarul Economistul, eu unul aş dori ca Fiscul să vrea atît de tare declaraţiile noastre, încît să nu mai existe salarii în plic. Admit că lucrul ăsta e foarte dificil, dată fiind complicitatea proverbială dintre angajator şi angajat. Admit chiar că Fiscul face tot ce îi stă în putinţă, atîta doar că nu prea poate totul. Prin urmare, nu sînt foarte pretenţios. Numai că – aşa stînd lucrurile – nici prelungirea orelor de lucru la finele lunii martie nu mă prea impresionează.
Aş mai observa că, de-a lungul anilor, hărnicia asta din ultimele zile ale lunii martie a cam contrastat cu un soi de amînare lungă a sancţionării datornicilor. Şi astfel omul era chemat peste un an sau chiar peste doi ani să-şi plătească datoriile plus penalităţile. Înţeleg că, în definitiv, omul însuşi trebuie să aibă grijă de propria declaraţie, înţeleg că fiscul are o mie şi o sută pe cap, dar cînd omul e chemat mai repede la ordine, şi penalităţile sînt mai mici pentru el. Păcat că hărnicia din ultimele zile ale lui martie nu poate fi converită mereu şi în depistarea rapidă a declaraţiilor cu nereguli, în chemarea rapidă a celui cu musca pe căciulă.
Altminteri, munca desfăşurată de Fisc o apreciem şi ne grăbim să vizităm această instituţie pînă pe 2 aprilie.
