Linkuri accesibilitate

Retragerea din Afganistan în dezbaterea protagoniștilor campaniei electorale din Statele Unite


Republicanii nu au o linie clară în privința aprecierii misiunii din Afganistan.


Recentul incident din Afganistan, unde un militar american a patruns in case locuite de civili si a ucis 16 persoane, intre care femei si copii, a reaprins in campania electorala americana spinoasa problema daca prezenta militara americana in Afganistan are rost. Care sint variantele de raspuns? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Raspunzind intrebarii unui militar american, favoritul la investitura republicana, Mitt Romney a spus ca presedintele Barack Obama nu a formulat o strategie clara in Afganistan. El a mai aratat ca seful executivului american ar trebui sa raporteze populatiei periodic, in legatura cu progresele realizate, in functie de obiectivele stabilite.

Dar atunci cind a fost invitat sa spuna ce ar face el, Romney a aratat ca unul dintre obiective ar fi pregatirea fortelor afgane pentru ca acestea sa poata asigura siguranta tarii, un scop nu foarte diferit de cel al presedintelui Obama. El a adaugat ca doreste ca fortele americane sa paraseasca Afganistanul, cit mai repede cu putinta, adaugind insa „atunci cind misiunea e indeplinita”.

Dar peste jumtate din populatia Americii doreste trupele retrase chiar inainte de a termina pregatirea fortelor afgane. In rindurile republicanilor nu exista consens. Fostul presedinte al Camerei Reprezentantilor, Newt Gingrich a spus ca misiunea ar putea sa nu fie fezabila. Deputatul Ron Paul cere retragerea imediata.

In timpul campaniei din 2008, Barack Obama a privit razboiul din Afganistan ca fiind central in lupta impotriva terorismului. Atunci cind a decis suplimentarea trupelor, el si-a insusit un razboi inceput de predecesorul sau, Bush. Dar Obama a fost constient de la bun inceput ca Afganistanul poate deveni un nou Vietnam si de aceea a stabilit obiective precise si termene. Din Irak el a retras trupele. Tot in timpul mandatului sau, Bin Laden a fost ucis. Dar Afganistanul nu este ceva cu care se poate mindri in campanie.

Dar nici republicanii nu au o linie clara. Fostul senator Rick Santorum sustine ca strategia lui Obama nu poate reusi pentru ca presedintele a anuntat inamicul cind se vor retrage trupele, dindu-i speranta. Pina acum republicanii s-au multumit sa-l critice pe presedinte. Dar incidentul de duminica i-ar putea obliga atit pe Obama cit si opozitia sa explice populatiei Americii cum definesc succesul misiunii din Afganistan si care e pretul pe care sint de-acord sa-l plateasca pentru acel succes.
XS
SM
MD
LG