La exact 20 de ani de la dizolvarea statului sovietic, teoriile și, mai ales, concluziile privitoare la comunism și libertate în Rusia sînt, la rîndul lor, gata de dizolvare. Tot ce știam sau credeam că știm despre politica și societatea rusă trebuie casat sau reciclat. După 20 de ani de Rusie fără comunism, bilanțul spune un singur lucru: optimismul inițial a fost o enormă eroare. Rusia nu e o democrație și nici măcar o democrație șchioapă.
Rusia e ce a mai fost și nu se poate împiedica să fie: o autocrație. Pentru cei ce ezită în fața acestui termen sever, trebuie spus că nici autocrația nu doarme ci evoluează, se reinventează și își găsește formule de aparentă decență.
Experiența post-comunistă rusă spune, deja, că autocrația se simte excelent în sînul decorului democratic. E o lecție aspră pe care naivitatea și bunăcredința observatorilor occidentali n-o pot, încă, accepta. Însă faptele sînt mult prea evidente.
Toți ultimii 20 de ani de istorie rusă au fost cheltuiți sau irosiți de etalonul autocratic. Pînă în 2000, în jurul lui Boris Ielțîn, autocratul bun. După 2000, în jurul autocratului perfid, Vladimir Putin. Diferența e, totuși, importantă. Ielțîn a fost, în mod fundamental, o figură umană. Toanele și curajul, îndrăzneala și slăbiciunea s-au amestecat - foarte rusește - în acest personaj care a creat o breșă formidabilă în sistemul comunist dar a fost înghițit de ea.
Putin e cu totul altceva și altcineva. Disciplinat și cumpătat, rece și neiertător, Putin a recuperat tot ce s-a risipt în primul val democratic și a dat, iar, structură autocrației. Palmaresul lui Putin e formidabil și pune capăt iluziilor: o domnie de 24 de ani. La capătul unui plan lucrat cu migală și forță ascunsă, Vladimir Putin a devenit autocratul democrat. Omul care și-a organizat supremația folosind instrumentele democratice și se îndreaptă spre un mandat care va acoperi, foarte probabil, perioada 2000-2024. În fond, acesta e produsul final al epocii post-comuniste ruse. O autocrație investită popular și un autocrat care manevrează abil, fixîndu-se la putere, în ciuda aparentelor întreruperi, între anii 2000 și 2024.
Primele două mandate ale lui Putin au fost legale dar pînă și această realitate aparentă e dubioasă. Într-adevăr, dreptul de a cumula două mandate e legal dar pregătirea victoriilor lui Putin a fost, și în 2000 și în 2004, o enormă operație de traumatizare națională. Războaiele cu Cecenia și diversiunile violente au prefațat alegerile și l-au transformat pe Putin în salvator al unei națiuni aflate sub atac. Operațiile de propagandă și diversiune au fost dublate de o o ambuscadă legală care a dus la modificarea Constituției. Putin și-a construit, astfel, justificarea legală pentru o a doua Președinție de două mandate a cîte șase ani. Constituția a fost folosită împotriva Constituției. Putin s-a alăturat, astfel, marilor trișori care fac din utialjul tehnic al democrației un șperaclu anti-democratic. Lista e ilustră: Chavez, Mugabe, Iliescu și, mai nou, Abdoulaye Wade - Președintele senegalez care tocmai și-a confecționat, la 86 de ani, un al treilea mandat. Dar problema nu e atît compania în care s-a plasat Putin, cît impasul istoric în care se află atît Rusia cît și percepția occidentală a Rusiei.