Făcînd abstracţie de toate aceste animozităţi dintre partidele AIE privind identificarea candidatului pentru preşedinţie şi stabilirii datei alegerilor din Parlament, vreau să atrag atenţia asupra faptului că alegerea preşedintelui nicidecum nu va însemna stabilitate politică.
Următorul punct de pe agenda AIE va fi unul nu mai putin dificil întrucît este vorba despre reforma constituţională şi respectiv stabilirea modelului de republică, care poate fi: prezidenţială, parlamentară sau semi-prezidenţială/ semi-parlamentară.
Partidele deja s-au expus în această privinţă şi este ştiut faptul că PLDM şi PL pledează pentru republică prezidenţială şi alegerea directă a preşedintelui. PD şi PCRM preferă republica parlamentară şi respectiv alegerea preşedintelui de către Parlament.
Experienţa negativă din ultimii aproape 3 ani în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui ne face să credem că republica prezidenţială şi alegerea directă a preşedintelui ar fi o soluţie împotriva crizelor viitoare. Aici însă trebuie să fim atenţi, pentru că rezolvarea problemei alegerii preşedintelui nu înseamnă că vom putea preveni toate crizele politice de orice natură. De regulă, un preşedinte ales de întreg poporul poate intra foarte uşor în conflict cu fracţiunile parlamentare, iar perioada preşedinţiei Lucinschi este destul de ilustrativă în acest sens.
Un preşedinte ales de întreg electoratul crede că mandatul direct oferit de popor îi conferă „dreptul” de a-şi întări puterea şi sistemul prezidenţial prin instituirea unui regim autoritar – ceea ce înseamnă deviere de la normele democratice. Trebuie să alegem acel model de republică care ne garantează mai multă democraţie, iar modelul parlamentar pare să fie cel mai potrivit.
Chiar dacă ar exista o şansă reală să revină comuniştii la putere, aceasta ar avea loc numai în condiţiile schimbării de sistem, adică dacă am reveni la republică prezidenţială. Respectiv, este greu de înţeles gestul PCRM din 5 septembrie 2010 de a boicota referendumul, care avea anume acest scop.