S-a întîmplat să mă pomenesc în zorii zilei la o staţie de troleibuz. Era ora 07.00, era ceaţă, frig şi mîzgă, iar alături de mine aşteptau troleul cinci oameni: doi bărbaţi între două vîrste, îmbrăcaţi în scurte slinoase, nebărbieriţi, cu feţe buhăite, brăzdate de riduri, care fumau ţigară după ţigară, aruncînd chiştoacele pe trotuar, o gospodină înfofolită cu obraji rumeni şi cu privire tristă, şi o mamă recalcitrantă care ţinea de mînă un copil plîngăcios-sîcîitor.
Mi-am plimbat privirea în jur. Staţia de troleibuz avea două scaune jegoase, pe care era nerecomandabil să te aşezi, şi o ladă de gunoi aproape goală năpădită însă de gunoaie. De partea cealaltă a şoselei cu asfalt fisurat se înălţau un bloc de locuinţe nou-impozant şi un cămin cenuşiu-brejnevist de familişti.
La un moment dat, din ceaţa densă a ţîşnit un automobil luxos, un jeep imens care zbura cu o viteză năucitoare. Automobilul acela părea proiectat dintr-o altă dimensiune, el trecu cu viteza glonţului prin băltoaca din faţa staţiei şi ne împroşcă din cap pînă-n picioare. Într-o clipită, oamenii care aşteptau troleul s-au pomenit acoperiţi de glod şi mîzgă. Bărbaţii între două vîrste au început a înjura ca la uşa cortului, copilul începu să plîngă nechezat, enervînd-o şi mai tare pe mama recalcitrantă, eu am simţit cum îmi apare un nod mare-n gît. Iar gospodina înfofolită, cu privirea pierdută în gol, zise: „Ăştia cu maşinile scuipă pe noi...”
M-am uitat mai bine la oamenii care îngheţau dis-de-dimineaţă la acea staţie, la oamenii care fuseseră stropiţi cu glod, impardonabil, de către bolidul grăbit şi am avut brusc o revelaţie. Oamenii aceia erau chirciţi de îngustimea vieţii, erau striviţi de tranziţie, ei nu aveau maşinile lor şi nici nu le vor avea probabil niciodată. Iar prăpastia dintre ei şi şoferul bolidului, care nici nu îi observase, nu numai că era imensă, ci şi era una emblematică pentru societatea moldovenească de azi.
„Ăştia cu maşinile scuipă pe noi...” a îngăimat doamna înfofolită şi am sesizat în vocea ei nişte inflexiuni metalice, neplăcute, care mi-au zgîriat urechea. Mi s-a părut că întrezăresc îndărătul doamnei înfofolite stafiile egalitarismului sovietic. Şi mi-a trecut prin minte gîndul că aici va mai exista multe decenii societatea dezagregată compusă din barosani indiferenţi şi proletari invidioşi.
