Linkuri accesibilitate

Divergențe între Rusia și Nato evidențiate la Bruxelles


Test al unei rachete antirachetă în Statele Unite
Test al unei rachete antirachetă în Statele Unite

„Kremlinul înţelege foarte bine că nu este ameninţat de nici o primejdie în legătură cu acest sistem antirachetă.”





La Bruxelles a început ieri o întrunire a miniştrilor de externe din ţările Alianţei Nord-Atlantice axată pe situaţia din Afganistan şi Pakistan, cît şi pe disensiunile dintre Alianţa Nord Atlantică şi Rusia pe tema scutului defensiv antirachetă NATO din Europa. Relatările corespondentului Europei Libere la această întrunire, Koba Liklikadze, sunt rezumate de Liliana Barbăroşie:

La o conferinţă de presă susţinută înainte de începerea ministerialei, Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, şi-a exprimat nedumerirea în legătură cu intenţiile Rusiei, sonorizate de preşedintele Dmitri Medvedev, de a desfăşura rachete în zone învecinate Alianţei, drept răspuns la planurile Alianţei legate de sistemul defensiv anti-rachetă din Europa şi în care Rusia vede o ameninţare directă.

„Dacă Federaţia Rusă va decide să se lanseze în astfel de acţiuni de răspuns, va arunca în vânt nişte bani pe care ar face mai bine să-i îndrepte spre proiecte sociale ce ar ridica nivelul de viaţă al pupulaţiei acestui stat”, a declarat Secretarul General NATO în debutul reuniunii ministeriale.

După o întrunire în Consiliul Rusia-NATO cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, Secretarul general NATO a sugerat lipsa unor progrese în această problemă: „Noi ştim să ascultăm şi astăzi am ascultat doar”, a spus Anders Fogh Rasmussen.

„Din păcate, partenerii noştri nu sunt pregătiţi deocamdată pentru cooperarea în domeniul apărării anti-rachetă”, a răspus la rândul Lavrov.

Serghei Lavrov a fost întrebat dacă Rusia acceptă aderarea Georgiei la NATO, după ce a omis problema georgiană din lista de subiecte de disensiuni care ar exista în acest moment între Rusia şi NATO. Ministrul rus de externe a spus că, dimpotrivă, Rusia aşteaptă o o abordare mai responsabilă a Alianţei Nord-Atlantice în declaraţiile legate de Georgia:

„Am observat din comunicatul de ieri al miniştrilor NATO că în lista ţărilor care aspiră la aderare la NATO este menţionată şi Georgia. Am avertizat cu toată sinceritatea colegii noştri din Alianţă asupra pericolului ca prin astfel de acţiuni să împingă Georgia, voit sau nevoit, spre o repetare a aventurii din august 2008. Pentru că acele evenimente s-au derulat imediat după summit-ul NATO de la Bucureşti, în care s-a spus fără drept de apel că Georgia va ajunge în NATO. Luând în calcul modul de gândire a lui Mihail Saakașvili, nu am nici cea mai mică îndoială că această promisiune a jucat un rol foarte important în luarea acelei decizii nesăbuite”, a spus Serghei Lavrov.

Corespondentul Europei Libere, Koba Liklikadze, expert în probleme de securitate, crede că, opunându-se cu atâta vehemenţă planurilor NATO legate de scutul antirachetă European, Rusia nu face decât să preseze alianţa pentru a obţine ulterior anumite cedări: „Kremlinul înţelege foarte bine că nu este ameninţat de nici o primejdie în legătură cu acest sistem antirachetă. Ceea ce urmărim actualmente este un fel de „luptă a buldogilor”, dacă e să-l parafrazez pe Churchill. Rusia nu poate până nu-şi arată pumnul, până nu arată că este un super-stat, un stat puternic care poate clătina lumea.

Cunoscând foarte bine anatomia acestor luări de poziţie a Rusiei, cel mai probabil că ea va continua să întindă coarda ca să obţină vreo cedare din partea NATO. Aşa s-a întâmplat şi în legătură cu Afganistanul, şi cu Libia, şi cu Siria. Mai ales că acest gen de atitudine are impact şi asupra procesului electoral, cum au demonstrat ultimele alegeri. Vin şi prezidenţialele din Rusia, aşa că Kremlinul va continua să tensioneze situaţia până la momentul în care va primi vreo ofertă de răspuns din partea Occidentului şi cu aceasta se va termina, probabil.”

Discuţiile de la Bruxelles au loc după ce secretarul de stat american Hillary Clinton a criticat fără ambiguităţi modul în care s-au desfăşurat alegerile parlamentare din 4 decembrie din Rusia, considerîndu-le „incorecte”. A urmat replica dură din partea preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, care a spus că sistemul politic rus nu este „problema Occidentului”.
XS
SM
MD
LG