Linkuri accesibilitate







Ce se poate face? În aparență, răspunsul e întoarcerea la virtute. Doar în aparență. Virtutea pe care Germania o invocă și o recomandă lumii din afară, fără comentarii și abateri e, însă, o propunere atrăgătoare și periculoasă. La suprafață, virtutea de model german înseamnă austeritate totală, disciplină fiscală și de-naționalizarea deciziei politice (cu tendința de guvernare tehnocratică, așa cum se vede în Italia și Grecia, unde doi reprezentanți ai euro-tehnocrației care a creat dilemele economice actuale au fost chemați să rezolve problema). În adîncime, acest impuls spre regularizare, disciplină și bune moravuri economice e cu totul altceva: un transfer sau un export de civilizație. De la un capăt la altul al Europei economice, politice și sociale, toată lumea urmează să se germanizeze exemplar. E o abordare curioasă pentru o țară care a pariat și pariază pe imposibilitatea exportului de democrație occidentală în Afganistan și în Irak.

Efortul german e o formă de rigoare detestabilă penru societăți cu o tradiție mult mai laxă a muncii. Însă, deși detestabilă, presiunea germană vizează problema de fond: creșterea. Sănătatea pe care o recomandă rețeta geramnă e menită să permită relansarea economică și să pună capăt blocajului care a abolit creșterea economică. Criza cu care rețeta germană luptă într-o formulă de cult rigorist e o criză de dezvoltare.

În lipsa creșterii economice, economiile patinează spre stagnare și această direcție a devenit, între timp, un curent istoric, încetînd să mai fie un accident de parcurs. După cîteva sezoane dure de austeritate, guvernele încep să înțeleagă că pasul doi e mult mai important. Constrîngerile și restrîngerile trebuie urmate de expansiune. Altfel, economiile și societățile rămîn în contracție și se sufocă sub propria cumpătare.

Problema creșterii e problema centrală a civilizației economice occidentale și tot ea rămîne cea mai prost înțeleasă răscruce cognitivă a zilelor noastre. Nu e nimic întîmplător în această incapacitatre alarmantă. O falangă de presiune anti-dezvoltae domină agenda publică, agitată și înarmată teoretic de prostia ecologistă. Recomandările care cer somn și retragere sînt drapate în cele mai nobil umanitarism. Pe de o parte, o clasă de mijloc decimată de scădere demografică e paralizată de temeri, și-a pierdut capacitatea de inițiativă și cere, fără încetare, să fie pensionată sau, mai curînd, lăsată la vatră cu beneficiile pe care le visa în anii '60.

Pe de altă parte, un lobby ecologic global și hiperactiv domină agenda publică, controlează moral guverne care închid în serie industrii nucleare naționale și promovează proiecte alternative aberante care nu produc nimic și costă enorm. Cu alte cuvinte, problema creșterii e blocată de o contra-cultură utopică și evazionistă care se întoarce împotriva celor ce au generat-o prin degradarea sistemelor de educație europene, începînd din anii '60. E un reflex tipic pentru pesimismul adînc emanat de societăți care nu mai cred în ele însele pentru că se tem de realitate și pentru că, paradoxal la apostolii organicității, și-au pierdut puterea de a produce viață, reținînd doar pasiunea pentru egoismul feroce al lui acum și al nostru.

Sursele creșterii sînt greu de găsit și de resuscitat. Între ele, educația e crucială dar revenirea la sisteme de valori educaționale alerte cere timp și dă rezultate abia după o generație sau mai multe. Cu toate astea, relansarea educației înseamnă creștere și soluția trebuie încercată cu orice preț.

Istoria e încă o dată ironică: Germania crede în revanșa virtuții și, mînată de memoria catastrofei inflaționiste care a distrus moneda Marca în anii '20, e decisă să salveze Europa. Dar prea multă virtute înseamnă viciu. Germania riscă să distrugă Europa, chiar în timp ce îi impune un regim sănătos de viață. Exporturile de civlizație sînt o idee discutabilă și un produs complet imprevizibil. Utopia e la un pas. Germania vrea să purifice Europa. Cu cele mai bune intenții. Altfel decît a mai încercat. De data asta, economic.

Șansa de succes există dar e mică și presupune o flexibilitate pe care rigiditatea euro nu o permite. Uniunea monetară europeană nu e un eșec total ci un eșec de adecvare locală. Statele și societățile incompatibile cu rigorile euro există - acum o știm - iar asta ar trebui să ducă mai departe la eliberarea celor ce nu pot face față. Germania știe, însă, că așa ceva pune în pericol trei fundamente simultan: moneda euro, Uniunea Europeană și complexul industrial-exportator german. Prin urmare, eliberarea inadaptaților nu va fi îngăduită de Germania.

În lipsa aprobării politice, faptele ar putea lua singure decizia dar atunci va fi prea tîrziu. Singura variantă de lucru rămîne, așa cum o cer în cor piețele și statele de tradiție economică diferită, dedogmatizarea monetară a Germaniei - adaptarea resemnată la situația reală și desprinderea din utopia unei Europe regularizate german. Altfel spus, participarea la subvenționarea parțială și temporară a sub-performanței din periferia europeană. Discuțiile tăinuite sau publice despre noua supremație germană și colonialismul economic pus la lucru în locul ocupației militare sînt o absurditate. Germania nu e vechea Germanie așa cum nici una din puterile europene nu mai e totuna cu fostele mari puteri europene.

Și mai departe? Ceva se poate presupune, de pe acum, cu condiția să recapitulăm, fără prejudecăți, trecutul. Singura Uniune multinațională care a rezistat succesiunii istorice a fost opera Romei. Opinia curentă reține doar drumurile și legile dar omite forța militară care a ținut laolaltă Uniunea (imperială). Transferul de civilizație greco-latină a reușit tocmai în baza decalajului de civilizație. Lumea se împărțea, simplu, în romani și barbari. În plus, complicațiile etice tîrzii ale Occidentului nu însoțeau, încă, acțiunea politico-militară și, în aceste condiții, forța a lucrat fără rețineri. Nu ne mai putem permite acest lux brutal. Etica occidentului s-a responsabilizat sub presiunea creștinismului (chiar dacă are impresia că s-a eliberat, între timp). Globalizarea a făcut restul. În ciuda decalajelor de performanță, omogenizarea tehnologică și accesul la informație au scos din realitate adversarul primitiv. Adevărat, violența persistă dar barbarii au dispărut. E suficient și pentru coexistență și pentru alterare.
XS
SM
MD
LG