În politica moldoveană nu aduce anul cât aduce ceasul. Plecarea lui Igor Dodon din PCRM, flancat de două doamne care totuși l-au „trădat” pe Vladimir Voronin, în pofida a ceea ce crede bătrânul general despre fidelitatea feminină în politică, a ridicat temperatura dezbaterilor, a deschis niște posibilități reale pentru alegerea președintelui și evitarea anticipatelor. Există mai multe neclarități și mai multe scenarii legate de această turnură. Dodon a părăsit PCRM a doua zi după ce și-a enunțat „tezele din noiembrie” cu privire la modernizarea partidului. Un politician care lansează un asemenea manifest e normal să aștepte mai întâi efectul acestuia. Ce forțe interne/externe l-au convins pe Dodon să abandoneze, atât de abrupt, „barca” lui Voronin? Ce fel de argumente au fost folosite?
Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu
Avem destui sceptici în Moldova care, obișnuiți cu diversiunile lui Mark Tkaciuk – „eminența cenușie” a comuniștilor –, consideră că disidența lui Dodon în PCRM și plecarea sa intempestivă din partid nu ar fi decât o „perdea de fum”, o manevră vicleană menită să o înscăuneze pe Zinaida Greceanîi președinte, dacă nu din postura de candidat al comuniștilor, atunci ca propunere a coaliției de guvernământ care, în numele depășirii crizei politice, ar urma să renunțe la propriul candidat, Marian Lupu. E un scenariu totuși mult prea sofisticat pentru politica moldoveană, întrucât acesta ar presupune ca „strategia simulacrelor” în PCRM să se extindă pe un larg segment de timp și să funcționeze fără fisură, ceea ce cu greu ne-am putea imagina.
Dacă excludem, așadar, ipoteza unei diversiuni subtile, ne întrebăm cum se întâmplă că PCRM, cel care făcea jocurile în ultimul timp, manipulându-i, ca pe niște amatori, când pe cei din PLDM, când pe cei din PD, se pomenește el însuși „prostit”, vorba românului, tras pe sfoară, pierzând marele atu al celor două voturi care îi deschideau calea spre putere? Actualii „dezertori” nu sunt niște oarecine. Dodon a acumulat un scor bun la alegerile din municipiul Chișinău, iar Greceanîi a fost mereu „feblețea” dlui Voronin, candidatul său preferat la funcția de șef al statului, „tehnocratul” pe care nu-l mai scotea din laude.
Deocamdată, nu există o decizie la nivelul Alianței în legătură cu numele pe care se va miza. Întâlnirea de le Bruxelles a lui Dodon, Greceanîi și Filat, discuțiile lor cu Štefan Füle, comisarul pentru extindere, a sugerat unora că fosta „doamnă de fier” a PCRM ar fi deja „președintele desemnat” al Moldovei. Lucrurile nu sunt nici pe departe tranșate. Occidentul vrea să se asigure că transfugii din PCRM chiar vor contribui la depășirea crizei politice, nu să impună o anume persoană.
Marian Lupu rămâne în cărți. Și chiar Partidul Comuniștilor, așa slăbit și derutat cum pare, este capabil de mișcări surprinzătoare, adică să voteze alături de PD și PL candidatura actualului speaker, doar pentru a se răzbuna pe „trădătorul” Dodon și a fragiliza poziția premierului Filat – situație ce nu le-ar displăcea, presupunem, nici dlor Lupu și Ghimpu. Igor Dodon susţine – insistent – candidatura Zinaidei Greceanîi, însă marja sa de șantaj la adresa Alianței e limitată – dacă se va ajunge la anticipate, nu e deloc sigur că Partidul Socialiștilor, la care tocmai a aderat, va intra în parlament.
Totul este posibil în politica moldovenească. Viitorul se naște din această mișcare browniană, haotică și imprevizibilă, pe care o urmărim. De aceea, cine vrea să spună ceva util, cine are de formulat niște argumente sau avertismente demne de luat în seamă, ar fi bine să o facă. Azi, pentru că mâine va fi târziu.
