Linkuri accesibilitate

La sfârşit de săptămâmână cu Europa Liberă: despre China și chinezi, de vorbă cu moldovenii stabiliți în China.


După două săptămâni de aflare în China, pot spune că a fost o călătorie a cunoașterii, o descoperire, o experiență. Am reușit să văd lucruri și locuri extraordinare, oameni total diferiți, tehnologie, bogăție și sărăcie laolaltă. O lume total diferită de cea europeană, o lume plină de istorie, cultură și tradiție. La nivel mondial, China reprezintă o mare forță, este dragonul neîmblânzit, ce se ridică din somnul milenar. Despre China și chinezi vor vorbi moldovenii stabiliți acolo.


La sfârşit de săptămână cu EL şi cu moldovenii stabiliţi în China



Europa Liberă: Am fost de mai multe ori în China, unde m-am întâlnit cu foarte mulți oameni, jurnaliști, politicieni, reprezentanți ai mediului de afaceri, mici întreprinzători. Când le spui că vreai să-ți facă cutare lucru, niciodată nu-ți vor spune nu. Singura întrebare este câte și hai să semnăm contractul. Asta este China. Muncește, creează, vinde pentru toată lumea, muncă eficientă și responsabilitate. Un model care li se potrivește cel mai bine. Astea le-am auzit și de moldovenii aflați în această țară. Ana Ropot este o tânără de numai 23 de ani, dar care a reușit să se facă remarcată la Beijing. Cea mai recentă realizare a ei este rolul de prințesă romană, jucat în filmul „Legenda drumului mătăsii”. Ea spune că nu e sigură dacă va rămâne pentru totdeauna în China, la fel cum nu e încrezătoare dacă va reveni în Moldova.

Ana Ropot

Ana Ropot

Ana Ropot: „În 2006 când am venit în Beijing, mă așteptam să ajung în China antică, asta era părerea mea. Mă așteptam la căsuțe mici, la curți, la oamenii care foloseau caretele și căruțele. și ajungând la aeroport, văzând toți zgîrîie-norii am fost frapată, șocată, uimită – nu știam că voi găsi de fapt foarte modernă. Nu m-am așteptat și nici nu mi-am putu imagina așa ceva.”

Europa Liberă: Cum te-ai integrat?

Ana Ropot: „Încetul cu încetul. Atunci nu puteam vorbi limba și încă nu aveam atâția prieteni, care puteau să vorbească cu mine, fiindcă în 2006 nici chinezii nu prea vorbeau engleza sau alte limbi. Pe parcurs am studiat chineza, iar chinezii au învățat mai multe limbi, fiindcă în 2008 au fost Jocurile olimpice și toată lumea s-a pregătit pentru aceste jocuri, chiar și taxiști, și chelnerițele, toată lumea a învățat puțin, un pic de engleză, iar asta a schimbat foarte mult nu numai imaginea Chinei, dar chiar și mentalitatea oamenilor, fiindcă oamenii, înțelegând limba, au început să înțeleagă mai mult despre celelalte țări și au putut să înceapă să comunice cu străinii.”

Europa Liberă: Am putea să spunem despre China nevăzută? China care nu se vede, cum îți pare faptul că autoritățile chineze au interzis Faceboock-ul, alte rețele de socializare?

Ana Ropot

Ana Ropot

Ana Ropot: „Fiecare țară are regulile și legile ei, care pot fi stranii pentru unele țări și sunt absolut normale pentru altele. Cei de aici au alternative – este Facebook-ul chinez, care se numește Weibo, Skyp-ul, Youtube-ul este interzis, dar este varianta chineză a YouTub-ului, iar când ai o populație de 1.3 miliarde de oameni – ăștia sunt alternative la toate lucrurile.”

Europa Liberă: Ce mai este interzis aici?

Ana Ropot: „Știți, China este o țară mult mai deschisă decât pare. Multe lucruri care am crede noi că sunt interzise, nu sunt interzise de fapt. Deși chinezii aș zice sunt de fapt deschiși acum, mai ales generația nouă. Chiar am fost uimită să văd pe stradă băieți îmbrăcați în fuste, sau băieți cu machiaj sau chestii din astea, care la noi ar fi privite straniu, sau chiar ar lua și o mamă de bătaie, fiindcă nu ar tolera ceilalți băieți. în China toată lumea se uită absolut normal și dimpotrivă zice: Oh, e la modă, e frumos. Adică nimeni nu-i face nimic, toată lumea se uită la străini și încearcă să fie ca străinii.”

Europa Liberă: Cum vezi aceste două lumi paralele – lumea celor săraci și lumea celor bogați? În ultimul timp tot mai mult timp te afli într-un mediu al oamenilor avuți, înstăriți.

Pe o stradă din Sichuan

Pe o stradă din Sichuan

Ana Ropot: „E o problemă foarte mare, pe care o realizează și chinezii faptul că este o țară care se dezvoltă foarte repede și asta aduce foarte mulți bani anumitor persoane și în același timp cei de la sate, care lucrează în câmpuri nu profită de acești bani și din cauza aceasta sunt foarte săraci. Este da, o problemă și care se revede și în Beijing, fiindcă în fiecare an sunt milioane de muncitori migratori, care vin din provincie, pentru a lucra mai ales în construcții aici. Mă aflu în preajma tuturor, fiindcă eu sunt o străină. Deși am fost aproape șase ani aici, totuși fac parte dintr-o categorie care nu se înscrie în nici una dintre categoriile chineze.”

Europa Liberă: Semenii tăi chinezi, care au părinți bogați, cum îi vezi tu?

Ana Ropot: „Eu locuiesc într-un bloc, care se află de fapt la granița între aceste două lumi. Adică e un bloc pentru oameni înstăriți, însă chiar vis-a-vis sunt niște hutong. Hutong sunt niște străduțe din astea tradiționale din Beijing, unde locuiesc oameni care primesc câțiva dolari pe lună salariul. Este o diferență absolut enormă de mediul de viață, de nivel, ș.a.m.d. Însă m-a uimit un lucru foarte tare – oamenii care locuiesc în așa mizerie, nici nu le-ar trece prin gând să-i invidieze pe cei care sunt la așa înălțime, fiindcă ei văd totul că așa trebuie să fie adică. Dacă în China poți merge oriunde ca să ai un masaj de picioare, sau manichiură, la noi persoana care le-ar face s-ar simți un pic înjosită să maseze picioarele altcuiva. Aici e absolut normal.”

Europa Liberă: Dar cel bogat se uită altfel la cel sărac?

Ana Ropot

Ana Ropot

Ana Ropot: „Da, în mod normal persoanele care își pot permite mai mult, pot să aibă și o altă atitudine față de careva lucruri. Însă iarăși depinde de persoană. Sunt oameni pe care îi cunosc și au o educație perfectă, care au studiat peste hotare, sunt foarte deschiși. Și sunt persoane care poate nu sunt atât de înstărite, dar sunt snobi. Asta este în fiecare țară.”

Europa Liberă: Ai reușit deja să-ți faci o carieră. Am înțeles că te-ai produs și într-o peliculă cinematografică. E greu să-ți construiești această carieră?

Ana Ropot: „A fost la fel de greu ca și ori unde. Este foarte importantă cunoașterea limbii. Fiind într-o țară unde toată lumea vorbește chineza trebuie să vorbești și tu chineza. Da, sunt mai activă sau mai deschisă ca semenii mei. Din cauza asta am reușit.”

Europa Liberă: Semenii chinezi?

Ana Ropot: „Și moldoveni, și chinezi, da. Tineretul de vârsta mea, adică studenții sunt mai timizi și le place să fie la modă, le place să fie frumoși, dar nu le place să se deosebească prea tare. Fiindcă a fi diferit nu înseamnă neapărat că e bine. A fost un caz foarte interesant când am venit la ore și toată lumea se uita: a, te-ai îmbrăcat în roșu azi! Zic: Păi da, dar vouă nu vă place roșu? Ne place, dar te evidențiezi, o să te întrebe pe tine tema pentru acasă, pentru că ești altfel.”

*
Europa Liberă: Societatea chineză pe zi ce trece avansează din toate punctele de vedere. Muncesc mai mult, mai bine și trăiesc pe zi ce trece mai decent. Toate acestea cu o populație mai mare ca la orice națiune. Este părerea moldoveanului Ion Alexeev, care are o ședere de patru ani în China.

Ion Alexeev

Ion Alexeev

Ion Alexeev: „Fratele meu a venit primul și pe urmă s-a întâmplat că și eu am venit. M-a atras foarte mult cultura chineză, chiar m-am îndrăgostit de atitudinea lor prietenească față de străini, în general.”

Europa Liberă: Vrei să revii în Moldova?

Ion Alexeev: „Mi-aș dori să revin acasă, să-mi găsesc un lucru, dar știu că asta e așa, un vis.”

Europa Liberă: Adică cum să înțeleg? Că un vis mai degrabă poți să ți-l realizezi mai degrabă aici decât în Moldova?

Ion Alexeev: „Da. În Beijing, sau în China, unde mă aflu acum sunt oportunități mult mai mari, terminând specialitatea mea de turism-management pe care o fac acum, probabil o să fiu angajat într-un hotel aici, în care o să-mi pot asigura cât de cât un viitor. Mă îndoiesc dacă aș putea găsi așa de repede în Moldova. Salariul din Moldova e cu mult mai mic, decât aici ce l-aș putea câștiga.”

Europa Liberă: China pe care o vedem oi e și o Chină care are altă fațetă?

Ion Alexeev: „Mulți moldoveni și eu când eram acasă vedeam China într-un mod așa, îmi părea că mor de foame, sau aveam o impresie total diferită. Ajungând aici, nu-mi venea să cred. Cât mă aflu aici, deja patru ani, China pe zi ce trece se transformă. Uitați-vă acum Beijingul și noaptea și zi se transformă, progresează.”

Europa Liberă: Este adevărat, chinezii sunt foarte muncitori?

Ion Alexeev: „Este adevărat, lucrează 24 din 24 ore. Au niște șosele foarte late, mari, autoban.”

Europa Liberă: Ți-ai pus vreo dată întrebarea dacă sunt respectate întru totul drepturile omului aici?

Ion Alexeev: „Până când…”

Europa Liberă: Știi că a fost olimpiada, s-a interzis pe parcursul desfășurării jocurilor olimpice să se folosească Facebooc?

Ion Alexeev: „Și noi ducem dorul de Facebook și Youtube nu sunt aici în China. Guvernul chinez crede că ar aduce asta la niște revolte în masă sau acțiuni de protest. Pentru a le calma ei au decis ca anumite site-uri să fie interzise, închise. Ei își apără propriul lor interes și interesul național al Chinei, mențin calmul. Cine vrea să se uite pe YouTube, noi străinii între noi știm modalitatea cum să ocolim asta și să privim YouTube-ul.”

Europa Liberă: Cum vezi tu lumea bogată din China?

Ion Alexeev: „China îmi pare că pe zi ce trece are tot mai mulți și mai mulți milionari și miliardari. În Beijing se află foarte mulți oameni bogați, eu văd după prețul apartamentelor și după cum cresc. Oamenii bogați sunt cei care fac negoț, de exemplu vând în străinătate moldovenilor și la ori și care altă națiune mărfuri. Se îmbogățesc foarte mult pe asta. Exportul Chinei este numărul unu în lume. Cei săraci lucrează la țară, la fabrici anumite, care sunt în altă zonă. În Beijing sunt mai mulți bogați. văd după mașini, sporturi, unde își fac ei la golf, mâncarea pe care o mănâncă ei. Văd cum ei în restaurant cât comandă ei. La noi n-ar comanda o masă mare rotundă, cu diferite bucate și cu asta chinezul din ce în ce trece. Și nu cu una-două, dar foarte multe bucate variate. Mâncarea în China nu este scumpă, țigări de 200 de yuani, asta e în valoare de 30 de dolari undeva așa. Cel care vrea să se simtă și el bogat, cumpără și el. Apa pe care o cumpără, aceeași apă ea se vinde și la 128 de yuani, de zeci de ori mai scumpă. Dar sunt oameni bogați, care ei anume cumpără apa asta. Da, vor să se încadreze într-o clasă anumită, bogați, ș.a.m.d. Și pentru asta se creează. Chiar i-am întrebat pe cei care vând apa, care e diferența dintre apa din apa de o sută de 128 și apa asta care se vinde simplă. Spun: nu este nici o diferență, pur și simplu noi avem brandul nostru așa și el se vinde la un preț mai scump.”

Europa Liberă: Deci, înțeleg că te-ai integrat ușor în societatea de aici, din Republica Populară Chineză. Deși dorul de casă te macină, nu ai de gând să revii în Republica Moldova.

Ion Alexeev: „Așa, în vizită chiar la vară planific să vin acasă să-mi văd părinții.”

Europa Liberă: Dar te simți bine?

Valentina Ursu pe o stradă la Macau

Valentina Ursu pe o stradă la Macau

Ion Alexeev: ,,Aici mă simt bine, aștept să-mi termin cu bine studiile mele de masterat, limba chineză totuși este o limbă greu de însușit, dar cu stăruință, de zi cu zi, de dimineață, la șase te scoli, că atunci mai bine se prind ieroglifele. Plus la asta limba chineză se învață cu oamenii, cu integrarea. Chiar cu un taxist, de exemplu, cu studenții din clasă, cu vânzătoarea de la magazin, cu oricine discutam și cu asta am învățat mai rapid chineza și m-am integrat. La chinezi chiar am fost și în familiile lor, am văzut cum trăiesc. Am intrat în casă, sunt foarte ospitalieri. Am fost surprins plăcut cum stăteam în anturajul lor, cum sunt ei în atitudinea lor față de un străin. Statul chinez le-a construit case foarte bune. Când intri la intrare vezi așa o movilă de portocale, când intri puțin mai încolo vezi portretul acesta al lui Buda, în ceea ce cred ei, alături este o portocală pe o masă rotundă și tot ea se rotește. Bucate au alese, diferite specific culturii. Sunt foarte curioși, te privesc în ochi, îți urmăresc paharul cum îl ridici, cum mănânci orice mâncare de-a lor chinezească, cum cu bețișoarele mănânci. Adică sunt foarte prietenoși. Ceea ce nu mi-a plăcut e că au primit casele astea mari de la statul chinez, dar poate nu știu să le prețuiască așa de bine. Poate au trăit ei mai sărac mai înainte și cu dezvoltarea lor rapidă acum, s-au mutat dintr-o cocioabă, să-i spunem, la o casă cu două etaje, care e construită de stat și înăuntru n-au păstrat-o așa. Presupun că moldovenii ar păstra-o mai bine mai bine. Am văzut case mari cu două etaje, dar în baie erau urme, cum călcau așa direct din livada lor de portocale.”

*
Europa Liberă: Cecilia Chiriță este o moldoveancă, care oferă consultanță pentru companiile străine, inclusiv pentru cele din Republica Moldova. Cecilia, așa cum spune ea, i-a cunoscut pe chinezi ca pe un popor cu tradiția de a negocia la sânge dar foarte corect. Ei nu știu cuvine ca ,,nu”, sau ,,nu se poate”. La posibilități financiare totul este posibil. Cecilia sugerează că dacă în Moldova sunt multe magazine, denumirile cărora încep cu lumea, atunci lumea este China. Sunt 15 ani de când ea s-a stabilit cu traiul la Beijing.

Focuri de artificii la Shanghai

Focuri de artificii la Shanghai

Cecilia Chiriță: ,,Nu doar moldovenii aleg China, dar întreaga lume alege în momentul de față China.”

Europa Liberă: Bine, atunci ai fost printre primii moldoveni.

Cecilia Chiriță: ,,Da, chiar acum 15 ani. Nu cred că am greșit. Cred că am ales biletul câștigător.”

Europa Liberă: China de acum 15 ani și China de astăzi e o mare diferență?

Cecilia Chiriță: ,,Da, poate aș vorbi mai mult de Pechin, fiindcă totuși China este o țară mare și dezvoltarea se vede mai bine în orașe mari ca Pechinul și Schanghai. Pechinul de astăzi este poate un oraș chiar poate mai interesant. Dezvoltarea se vede cu ochiul neînarmat.”

Europa Liberă: Aceasta ar însemna că chinezii au bani, fac investiții și chiar tind să fie puterea cea mai mare, așa cum își doresc.

Cecilia Chirita

Cecilia Chirita

Cecilia Chiriță: ,,Chinezii au inteligența și diligența necesară pentru a transforma țara lor într-o țară una din cele mai prospere și mai interesante țări de pe globul pământesc.”

Europa Liberă: Dar politicianul chinez, ministrul chinez, omul simplu, omul de la firul ierbii e unul și același cetățean?

Cecilia Chiriță: ,,Nu este același cetățean, dar toți au o mare dragoste față de China și au o mare încredere în viitorul chinez.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă să fii patriot al Chinei?

Cecilia Chiriță: ,,După câte am văzut eu și am cunoscut eu chinezii, asta înseamnă să respecți tradiția și să-ți cunoști istoria și să muncești din toate forțele pentru viitorul țării tale.”

Europa Liberă: Cu ce ochi s-au uitat chinezii atunci când ai venit în societatea lor? Atunci când le-ai deschis ușa?

Cecilia Chiriță: ,,Chinezii întotdeauna mi-au spus că seamăn cu o chinezoaică. E ceva care m-a ajutat să devin prietenă sinceră și adevărată cu chinezii!”

Europa Liberă: Acum vreau să vorbim și despre relația moldo-chineză – crezi că are perspectivă? Și ce ar putea să facă potențialii investitori chinezi în Republica Moldova?

Shanghai

Shanghai

Cecilia Chiriță: ,,Până nu demult numai chinezii plecau în Moldova ca să facă afaceri. Acum sunt tot mai muți moldoveni, care optează pentru China, pentru a-și deschide o afacere, pentru a lucra într-o companie internațională, pentru a studia chineza, pentru a studia medicina chineză. Și cred că asta este o tendință foarte bună. Fiindcă nu este sens unic, nu sunt numai chinezii care vin în Moldova și investesc, aduc produse, deschid companii, deschid spitale de medicină tradițională. Acum și moldovenii vin în China, preiau experiența Chine, că fac din China o a doua țară, o țară de adopție.”

Europa Liberă: Dar ce i-ar interesa pe chinezi în Republica Moldova, este un stat foarte mic?

Cecilia Chiriță: ,,Pe Chinezi îi interesează orice stat. În asta constă forța chinezului. Unui chinez nu-i va fi frică să meargă într-o țară care se află în plin război, sau o țară foarte săracă. Chinezul este un businessman înnăscut și un businessman de mare talent. Chinezul va merge oriunde și oricând pentru a-și realiza visul de a deveni o persoană realizată în domeniul businessului.”

Europa Liberă: Ideologia Partidului Comunist al Chinei și realitatea sunt două lucruri diferite?

Celebrarea celei de a 90-a aniversări a partidului comunist la o şcoală in Dexing, iunie 2011

Celebrarea celei de a 90-a aniversări a partidului comunist la o şcoală in Dexing, iunie 2011

Cecilia Chiriță: ,,Nu sunt două lucruri diferite. Partidul Comunist chinez înțelege foarte bine necesitățile omului simplu și omul simplu din China are încredere în Partidul Comunist chinez, îi respectă munca pe care o depune întru progresul țării și al națiunii.”

Europa Liberă: Pe mine m-a surprins. Voi, cei care ați venit din Moldova și care v-ați integrat ușor în societatea chineză, că nu vă macină dorul de casă. Adică ați prefera mai degrabă să mai rămâneți în Republica Populară Chineză. Ce vă menține aici și de ce să nu reveniți în Moldova?

Cecilia Chiriță: ,,Pe mine personal mă atrage faptul că pot să cunosc din interior o națiune cu o istorie de mii de ani. Pot să învăț și am învățat de la chinezi chestii extraordinare, începând cu să mănânc mai multe legume și să folosesc mai puține antibiotice. Dar medicina chineză bazată pe plante și terminând cu faptul să fiu modestă și să muncesc. Cu adevărat China este un magnet, cum ai spus Valentina.”

Europa Liberă: Cetățenii chinezi de aici, din Republica Chineză, fiind într-o aglomerație atât de mare, mai aveți loc și voi?

Cecilia Chiriță: ,,Cât n-ar fi de straniu - avem și asta vorbește despre faptul că chinezii sunt foarte deschiși și prietenoși. le place să comunice cu persoane din alte țări și să învețe de la ei chestii noi.”

Europa Liberă: În ce condiții ai reveni în Republica Moldova? Și dacă te gândești să revii? Chiar atât de mari sunt oportunitățile aici ca să te poți manifesta, să-ți faci o carieră?

Cecilia Chiriță: ,,Da, sunt foarte mari. Şi pentru moment nu planific să renunț. Fiindcă poate este o șansă unică în viață. Aș reveni în Moldova, dacă în Moldova ar fi reprezentate 500 companii, cele mai mari din lume, așa cum sunt reprezentate aceste companii la Pechin și la Shanghai.”

Europa Liberă: Surpriza care vreau s-o spui la microfonul Europei Libere – lucrezi foarte mult asupra unei cărți, pe care vreai s-o editezi. Această apariție editorială, în coperțile ei va cuprinde tot ce ai cunoscut tu în acești 15 ani, aflându-te aici, în Republica Populară Chineză. Cum ți-a venit această idee?

Cecilia Chiriță: ,,De fapt despre China s-a scris mii de cărți și se vor scrie. Toate țările din lume, toți au scris despre China. Țările vecine Moldovei au scris despre China, dar foarte puțini moldoveni au scris cărți despre China și asta a fost ideea mea. N-o să fie o chestie istorică. Vreau să scriu despre China modernă, așa cum am cunoscut-o eu, China zilelor de astăzi.”

*
Europa Liberă: Atitudinea de prietenie a Chinei ne servește în procesul de devenire, de afirmare pe plan regional, dar și pe plan internațional. Este părerea vicepremierului Iurie Leancă, șeful diplomației moldave, revenit recent dintr-o vizită oficială efectuată la Beijing.

Iurie Leancă

Iurie Leancă

Iurie Leancă: ,,China a devenit a doua putere mondială și în termeni economici, comerciali, dar asta bineînțeles că aduce după sine și o prezență și o influență politică mult mai importantă, astfel încât prezența Chinei pe plan mondial, dar și pe plan european se face din ce în ce mai simțită, mai vizibilă. Și Republica Moldova nu-și poate permite acest lux să ignore această tendință și să nu participe activ prin stabilirea unor relații mult mai dinamice, mult mai intense, mult mai ramificate cu Republica Populară Chineză. Fie că vorbim despre dialogul politic, fie că ne referim la relațiile comerciale, la accesul pentru piețele noastre, pentru produsele noastre pe piața chinezească, fie că vorbim despre atragerea investițiilor, resurselor financiare chinezești în economia Republicii Moldova. Să nu uităm și de atragerea turiștilor chinezi în Republica Moldova. O sursă extrem de importantă pentru bugetele oricăror țări care se preocupă de mult timp de această dimensiune.”

Europa Liberă: Ceea ce m-a surprins pe mine că în China modernă au apărut foarte mulți oameni foarte bogați, adică ar avea mijloace financiare suficiente să investească, să meargă în oricare colț al lumii să-și facă simțită prezența. Unde ar putea să investească chinezii în Republica Moldova? Ce domenii prioritare ar putea fi pentru partenerii chinezi?

O autostradă la Beijing

O autostradă la Beijing

Iurie Leancă: ,,Am reușit să trecem de la discuții foarte generale la proiecte concrete. Sper să reușim să finalizăm într-o perioadă foarte rapidă un prim proiect, fiindcă atâta timp cât ai pe agendă doar proiecte și nu ai nici unul finalizat nu ai acea senzație că uite, e posibil. Sper că în curând, în maximum o lună - două, vom reuși să închidem primul proiect care ține de investiții chinezești în infrastructura în drumurile din Republica Moldova. Și după aceea să putem să ne mișcăm mai departe pe domenii cum ar fie, eventual, energetica. Și vizita mea în China a demonstrat un interes din partea companiilor atât de stat cât și a celor private de a investi în acest domeniu. În tehnologii avansate chinezii au făcut progrese extraordinare în acest domeniu, am văzut ce înseamnă acest lucru. Deci există câteva domenii unde putem beneficia de o prezență importantă chinezească în dezvoltarea economică a Republica Moldova.”

Europa Liberă: Europa Liberă a făcut câteva interviuri cu reprezentanții mediului de afaceri chinezi. M-a surprins cineva din ei a vorbit la modul cel mai serios că ar putea importa toate vinurile, toată cantitatea de vinuri produsă în Republica Moldova. E ceva din domeniul fantasticii sau e o realitate? Există niște negocieri pe marginea acestui subiect? E posibil așa ceva?

Iurie Leancă: ,,Ceea ce cunosc eu și cunoaște mai multă lume este în primul rând că interesul autorităților chinezești de a cultiva această cultură pentru consumul de vinuri, fiindcă dacă se consumă rațional face bine la sănătatea omului. Deci e această tendință, această atitudine, care bineînțeles că ne avantajează pe noi. În discuțiile pe care le-am avut cu diverse autorități, fie viceprim-ministru, ministrul de externe, companiile de stat, Camera de Comerț, am sesizat acest interes de a vedea vinuri moldovenești pe piața Republicii Populare Chineze. Bineînțeles că ar trebui să fie un subiect de mare preocupare pentru Republica Moldova, să avem o politică mult mai coerentă. Deseori se admite, am impresia, o anumită competiție între producătorii noștri, și aici ar trebui să venim cu un singur brand- cel de vin moldovenesc. Și dou: trebuie să ne preocupe în mod special calitatea vinurilor pe care le exportăm acolo, fiindcă e suficient să trimitem o partidă de vinuri necalitative și asta bineînțeles că va afecta imaginea de ansamblu a ceea ce se numește vinuri moldovenești. Deci, avem de lucru aici la noi pe plan național, dar trebuie să continuăm aceste eforturi în dialogul cu colegii și partenerii din Republica Populară Chineză și sunt convins că perspectiva este foarte și foarte bună. Și uitați-vă la tendință, doar în anul trecut exporturile au crescut de șapte ori. Oportunitățile sunt categoric prezente.”

Europa Liberă: Partenerii chinezi dornici să aibă afaceri cu colegii lor din Republica Moldova. sunt interesați sau insistă în cele mai multe cazuri de garanția statului. De ce?

Iurie Leancă: Într-adevăr sunt anumite proiecte unde este vorba despre credite concesionale, și aceste credite pot fi realizate în cadrul relațiilor inter-statale, dar este vorba și despre interesul investitorilor privați de a veni și a investi cu riscurile iminente oricăror investiții, deși bineînțeles că e de datoria noastră să convingem că investind în Republica Moldova aceste riscuri sunt minime. Deci, nu este doar vorba doar despre garanții statale, și nici, chiar în cadrul acestor concesiuni, nu este vorba de anumite garanții, ci de anumite angajamente care bineînțeles și le asumă statul. Dar încă o dată, sunt niște credite în condiții foarte benefice pentru Republica Moldova și cu cât mai repede vom reuși să valorificăm aceste oportunități cu atât mai bine va fi pentru locuri noi de muncă, pentru modernizarea Republicii Moldova, etc.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG