Linkuri accesibilitate







În una din zilele încărcate de răspunderi ce vin, ar trebui reluată legătura cu realitatea. Proiectul euro a pornit, acum aproape 10 ani, pe baze insuficient consolidate. Adevărul economic și istoric a fost dat la o parte, pentru a face loc necesităților politice. Euro a apărut pe scenă ca garanție economico-financiară a bunei cuvințe politice germane. Reunificarea germană a fost întîmpinată cu suspiciuni de Franța și Marea Britanie care au revenit, cu această ocazie, la temerea unei Europe dominate de Germania. Reunificarea a fost acceptată cu prețul alinierii Germane la proiectul comun european iar euro a fost conceput ca integrator, ca formulă monetară de cointeresare germană în Europa. Ideea nu poate fi respinsă din capul locului dar e de observat inadecvarea ei inițială. Căci judecta care a pus bazele politice ale monedei euro a venit din secolul XX pentru a forma Europa secolului XXI. Altfel spus, generația războiului nu s-a putut desprinde de propriile automatisme istorice. Sub acest aspect, euro nu e, deci, o construcție atît de modernă pe cît o reclamă doctrina oficială.

Problema a fost amplificată de precaritatea conținutului economic al proiectului. Unificarea monetară ar fi avut o șansă reală de succes în condițiile în care ar fi fost pregătită, însoțită și susținută de unificarea politică și fiscală. Aceste condiționări țin de fizica elementară a sistemlor monetare unice.

O monedă unică nu poate avea mai mulți Miniștri de Finanțe și nici nu poate suporta riscul intereselor politico-naționale - divergente ale statelor membre. Proiectul a înaintat, sub anestezia prosperității constante care pare să fi adormit viziunea politică Europeană pînă la sfîrșitul secolului XX. Noile state membre au fost admise în transă, cu ignorarea totală a realităților incompatibile care despart de pildă Grecia de Olanda și, în genere, sudul de nordul european.

Grefa a lăsat impresia unui succes, numai că în umbra impresiei generale guverne ale statelor periferice și incompatibile au început să se comporte ca și cum ar fi fost puteri economice stabile. Asta a însemnat că state ca Grecia, Spania, Portugalia sau Italia au închiriat, pur și simplu, credibilitatea germană din spatele monedei euro, pentru a lansa o politică de credit iresponsabilă. Un munte de datorii la dobînzi mici tipice pentru zona euro au fost contractate de state cu economii incapabile să susțină un nivel de îndatorare atît de ridicat. La capătul acestui proces profund irațional, statele euro-profitoare au intrat în mat financiar iar băncile creditoare s-au ales cu un grad de expunere catastrofal.

În mai 2010, cînd Grecia a trebuit să recunoască falsul și să-și anunțe coma financiară, tot sistemul era gripat de erorile structurale ale începutului și de practicile aberante înlesnite de lipsa de definiție a proiectului. Prima declarație greacă de faliment a decopertat o realitate îndelung neglijată și a readus problema la datele inițiale. Astfel, ideea după care Germania trebuie cumva ancorată în euro pentru a elimina o posibilă nouă hegemonie a dat faliment.

Criza euro a demonstrat că Germania, între timp investită și implorată în postură de slavator, este statul dominant și reperul fundamental al Europei. Un sistem are nevoie de tracțiune și asta presupune un lider. Alternativa, în care un sistem se autoreglează în baza propriei omogenități, e de conceput în Statele Unite și de neconceput într-o Europă constituită din realități și interese naționale distincte. În aceste condiții, toată lumea a uitat de prescripția privitoare la blocarea hegemoniei germane și s-a declarat mai mut decît fericită să accepte respirația gură-la gură financiară germană. Surpriza a venit în momentul în care replica germană s-a dovedit absolut germană.

Cancelarul Merkel, Ministrul de Finanțe Schäuble, Curtea Constituțională și, în primul rînd, Bundestagul au reacționat impunînd o politică de aliniere la standarde germane. Rețeta presupune limitarea subvențiilor germane și transformarea zonei euro într-un land financiar de rigoare și transparență germană.

Asta înseamnă austeritate, limitarea cheltuielilor publice, productivitate, fiscalitate comună. Evident, acest tip de disiplină strictă presupune un mecanism centralizat de control și implementare. Exact din acest punct, euro sau necesarul cerut de salvarea monedei euro, intră în conflict cu Europa sau, mai bine zis, cu unitatea Uniunii Europene.

Disciplinarea, armonizarea și fortificarea zonei euro prespun un grad superior de concentrare decizională care crează o nouă realitate politică, un centru cu reguli, standarde și mecanisme proprii și, prin asta, diferit de normele în vigoare pentru statele care nu sînt, nu pot sau nu vor să devină membre ale zonei euro. „Mai multă Europă!”, strigătul mobilizator cu care criza a fost întîmpinată la Bruxelles a devenit rapid „Mai multă Europă pentru mai puțini europeni!”.

Altfel spus, salvarea zonei euro presupune un tratament care generează două Europe. O Supereuropă de neam și rigoare germanică și o Subeuropă de importanță secundară. Modificarea datelor de bază va trebui consfințită de modificări în Tratatul European și Ministrul de Finanțe Schäuble vorbește deja de ajustări în trepte. Însă prudența ministrului german nu va putea camufla sciziunea.

Puse în fața unui nou Tratat, statele din afara zonei euro ar putea reacționa încercînd să recupereze maximum de politici și suveranitate cedate în baza vechiului aranjament. Sciziunea va deveni, astfel, o realitate funcțională. Euro se va dovedi instrumentul care a grăbit diluarea unității europene, adică exact situația pe care ar fi trebuit să o evite.

Criza pe care un comentator sau altul se grăbesc să o localizeze la Atena e un impas european. Soluțiile parțiale sînt deja prizoniere ale următoarei faze a crizei și par să alunece, luînd cu ele summit după summit, în irelevanță, chiar înainte de redactarea comunicatelor finale. Actuala generație de lideri politici europeni trebuie să corecteze o eroare istorică de mari proporții care tîrăște după ea un proiect benefic. Apărarea și relansarea Europei cer revenirea, oricît de crudă, la realitate și rațiune. Altfel: Finis Europa! Sfîrșitul actualului proiect european e îngrijorător de aproape.
XS
SM
MD
LG