Linkuri accesibilitate







E aproape imposibil de spus ce joc face Ucraina în relațiile cu UE și Rusia. Mai întîi, pentru că e la fel de greu de spus dacă Ucraina face un joc anume sau improvizează, de la o zi la alta și de la o criză la alta. Apoi, jocul, dacă așa ceva există, e greu de înțeles atîta vreme cît nici măcar piesele angrenate nu sînt cîte par și ce par.

Cazul Timoșenko a acoperit, pe bună dreptate, orizontul și multă lume a conchis, de pildă la Bruxelles, că problema începe și se termină cu Timoșenko. Evident, fostul Premier ucrainian e victima unui abuz colosal care n-o transformă în înger dar a transformat, cu certitudine, administrația Ianucovici într-un comando represiv acompaniat de judecători. Situația a fost agravată rapid de multiplicarea acuzațiilor și cazurilor judiciare deschise împotriva Iuliei Timoșenko, după condamnarea care a șocat partenerii și, foarte posibil, chiar statele nu tocmai prietene Ucrainei.

Administrația Ianucovici a procedat, iarăși, abuziv și contradictoriu. După ce a cochetat cu ideea decriminalizării articolelor de cod penal folosite împotriva fostului Prim Ministru, adminstrația ucrainană a abandonat pista și a trecut pe direcție contrară, adăugînd noi acuzații.

Însă Timoșenko e, pînă la urmă, o persoană. O persoană foarte importantă dar o singură persoană. În jurul Iuliei Timoșenko, criza ucrainiană e cu mult mai întinsă și mai profundă. Ianucovici și aparatul de stat pe care îl conduce au trecut, practic, la anihilarea sistematică a opoziției. Încadrările penale și arestarea liderilor politici și a politicienilor cît de cît însemanți ai opozițeiei continuă, chiar dacă e acoperită de amploarea cazului Timoșenko. Adminsitrația de stat a stabilit că e singura forță politică admisibilă în Ucraina și, tocmai pentru că lucrurile nu stau așa, a trecut la corectarea realității.

În al doilea rînd, personalizarea nu face bine radiografiei. Ucraina e dominată de personaje marcante și turbulente dar funcționarea defectuoasă a statului e dată de interacțiunea structurilor și forțelor din spatele persoanelor vizibile. Capitalurile dubioase dar masive, interesele regionale acaparate de mafii regionale și instituțiile închiriate de noile centre de putere fac la un loc politica și devierea de la normalitatea elementară a Ucrainei.

De la Vest, Uniunea Europeană încearcă să se orienteze în acest labirint contradictoriu. O face cu o greutate de înțeles deși, tot UE, și-ar putea reproșa acum propria lipsă de claritate în relațiile precedente cu Ucraina. Întîrzierea de acum clasică de enunțare a bazei de relații UE-Parteneri Estici nu a avut cum să ajute în ce privește problema Ucrainiană. Tocmai pentru că, după afacerea Timoșenko, relațiile cu Ucraina au ajuns în impas total, UE pare să regrete, acum, că n-a oferit la timp o perspectivă europeană cît de vagă Ucrainei.

Faimoasa reținere în fața și mai faimosului articol 49 care enunță perspectiva de aderare a unui stat din afara UE costă mai mult decît oriunde în relația cu Ucraina. Două consecințe pot fi puse în seama acestei ezitări: mai întîi dezordinea în relațiile cu Ucraina, chiar dacă dezordinea e încurajată activ de Ucraina. Apoi, pregătirea involuntară a unei noi Turcii pe flancul de est al Uniunii. Prinsă într-o relație neclară cu UE, Ucraina are toată libertatea de a crea ambiguitate, aventurism (după modelul Turciei) sau, poate, șantaj în relațiile cu UE și cu Rusia. În această situație, UE e silită, la rîndul ei, să alerge după semnale clare, fără să poată formula o politică propriu-zisă. Dar efectele fiasco-ului euro-ucrainain se revarsă asupra întregii zone. Republica Moldova e prima care trebuie să se teamă de această confuzie prelungită.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG