Linkuri accesibilitate

Ce au de câştigat concret moldovenii de pe urma acordului.



La Chișinău a fost semnat astăzi un acord prin care Republica Moldova se alătură spațiului aerian comun european. Înțelegerea prevede printre altele ca transportatorii moldoveni să renunțe treptat la aeronavele de fabricație sovietică, pentru a-și aduce serviciile la standardele de siguranță europene. Guvernul moldovean insistă însă la prezentarea acordului pe un alt aspect: anume că el ar urma să ducă la ieftinirea biletelor de avion în Moldova. Cât de realistă este această așteptare, a încercat să afle Liliana Barbăroșie.

Republica Moldova se alătură spațiului aerian european



Premierul Vlad Filat spune că acordul parafat astăzi va deschide pentru companiile moldoveneşti calea spre spaţiul aerian european şi, invers, va permite companiilor europene să intre pe piaţa moldovenească. Acordul va obliga companiile moldovene să-și modernizeze flotila de avioane învechite, ce-i drept într-un răgaz destul de îndelungat. Dar cel mai important efect pe care îl anticipează premierul este reducerea costurilor la bilete: „Experienţa arată că după implementarea acestui acord, preţurile la bilete scad cu 30-40 de procente. Nu mă refer la companiile low cost. Trebuie să recunosc că acesta a fost obiectivul nostru primordial.”

Dacă previziunile premierului se vor adeveri, cetăţenii moldoveni vor avea indiscutabil un imens motiv de bucurie. O călătorie tur-retur cu avionul spre Paris, de exemplu, costă acum în Republica Moldova în jur de 400 de euro, pe când de la Kiev pentru aceiaşi destinaţie se pot plăti doar aproximativ 200 de euro, iar de la Bucureşti - şi mai puţin, 100 de euro. Motiv din care cetăţenii moldoveni deseori ocolesc aeroporturile moldoveneşti, preferând să zboare din ţările vecine.

Nu se ştie însă dacă vor exista companii străine care să vrea să vină să le facă concurenţă celor moldoveneşti, şi astfel să apară premise pentru ieftinirea biletelor. Reticienţii spun că piaţa moldovenească este mult prea mică pentru asta. Analistul Leonid Litra, autorul unui studiu la această temă, crede însă că nu este chiar aşa, cel puţin pe unele destinaţii: „Într-adevăr nu există garanţii că vor da năvală companiile străine. Dar eu cred că există loc cel puţin pe câteva segmente. Moldova-Italia, de exemplu. Un flux relativ normal de călători ar putea fi asigurat pe această destinaţie. Au fost companii, inclusiv low cost, care s-au interesat de astfel de destinaţii, dar nu au fost admise până acum…”

Dincolo de rezervele legate de mărimea pieţei, există şi temerea că puţine companii locale ar putea face faţă noilor condiţii concurenţiale. Se crede chiar că monopolistul de stat, Air Moldova, ar putea falimenta. Până acum această companie a fost criticată nu o dată că s-ar folosi de poziţia sa dominantă pe piaţă pentru a opera cu preţuri exagerate. Leonid Litra este de părere că ceea ce ar trebui să urmeze ar fi privatizarea companiei: „Cele mai profitabile rute ale companiei Air Moldova sunt Rusia, Turcia, adică destinaţii care nu sunt acoperite de acest acord. Deci, Air Moldova îşi va menţine o parte din piaţă, chiar dacă vor veni companii care cu preţuri mult mai mici o vor înghesui de pe destinaţiile europene. Nu ştiu cât de sustenabilă va fi totuşi o companie care operează pe două-trei destinaţii. De aceea, trebuie privatizată şi cât mai repede, ca să nu scadă în preţ.”

Iată însă ce crede Anatolie Bzovâi, adjunct de director al companiei aeriene „Moldavian Airlines”, a treia ca mărime după cota de piaţă pe care o acupă, despre acordul parafat astăzi la guvern: „Salutăm această deschidere. Dar rămân în continuare blocate pieţe ca Rusia sau Turcia. Credem că ar fi necesară o voinţă politică ca şi aceste pieţe să fie liberalizate.”

Ca să intre în vigoare, acordul ar trebui să fie semnat de statele membre ale Uniunii Europene, ceea ce ar putea dura până în primăvară. Aşa cum anticipează experţii, efectele reale ale documentului vor putea fi simţite în cel puţin un an, un an jumătate.
XS
SM
MD
LG