Linkuri accesibilitate

Igor Corman: Moldova se aşteaptă la urgentarea liberalizării vizelor pentru Uniunea Europeană


„Apartament deschis”, expoziția „Călătorie spre Est”, Moldova/Polonia

„Apartament deschis”, expoziția „Călătorie spre Est”, Moldova/Polonia

Andrzej Halicki, preşedintele comisiei pentru politică externă a Seim-ului din Polonia spune că Republica Moldova este lideră între ţările Parteneriatului Estic, dar că există multe probleme, politice şi economice, interne şi externe, pe care ţara trebuie să le depăşească



Preşedintele comisiei parlamentare pentru politică externă, Igor Corman, a declarat astăzi că Republica Moldova se aşteaptă ca la summitul Parteneriatului Estic să fie urgentat procesul de liberalizare a vizelor. Summitul va avea loc la sfârşitul lunii septembrie la Varşovia. Pe lângă vize, pe agenda Chişinăului se mai află acordul de asociere cu Uniunea Europeană şi unul de liber schimb. Subiecte care au fost atinse astăzi, în cadrul unei mese rotunde la care pe lângă Igor Corman a participat şi omologul său polonez Anrzej Halicki. Polonia deţine din iulie preşedinţia Uniunii europene şi este iniţiatoarea Parteneriatului Estic, alături de Suedia. Liliana Barbăroşie relatează despre discuţiile de astăzi:


Moldova doreşte urgentarea liberalizării vizelor pentru Uniunea Europeană



Andrzej Halicki a spus că se aşteaptă şi speră ca acest deceniu să aducă vecinilor din est al UE un al doilea val de extindere, iar Republica Moldova să poată să prindă acest val dacă l-a ratat pe cel ce a adus ţări precum este Polonia în marea familie europeană. Polonia este una din cele două membre ale Uniunii Europene care au iniţiat Parteneriatul Estic din care Moldova face parte alături de alte 5 foste republici sovietice.

Andrzej Halicki
Continuă Polonia să creadă că Republica Moldova este o poveste de succes în cadrul acestui parteneriat?

Andrzej Halicki: „Indiscutabil, Republica Moldova este lideră printre ţările Parteneriatului Estic, dar există multe probleme, politice şi economice, interne şi externe, pe care ţara trebuie să le depăşească”.

La sfârşitul acestei luni la Varşovia va avea loc un summit al Parteneriatului Estic care este văzut la Chişinău drept o şansă de a obţine urgentarea liberalizării vizelor, un capitol de negociere deja început, dar care nu satisface pe deplin Chişinăul. În octombrie 2010 miniştrii de externe ai Uniunii Europene au spus la Luxemburg că anularea vizelor pentru Moldova este un obiectiv pe termen lung, ceea ce ar însemna o perioadă de 5 ani.

Republica Molodova ar vrea să ştie că va obţine pentru cetăţenii săi privilegiul de a călători fără vize în Uniunea Europeană mai devreme decât i s-a promis, dovadă fiind şi această declaraţie a preşedintelui comisiei parlamentare pentru politică externă, Igor Corman, rostită astăzi în prezenţa oficialului polonez:

Igor Corman
Igor Corman: „Sigur că aşteptările noastre sunt foarte mari de la deciziile care vor fi adoptate la acest summit. Aşteptăm o accelerare a negocierilor în privinţa acordului de asociere cu Uniunea Europeană, să demarăm cât mai curând posibil negocierile asupra creării unei zone de comerţ liber, dar şi în acest subiect foarte sensibil, al liberalizării vizelor. Noi luptăm pentru revizuirea acestei percepţii asupra vizelor astfel încât ele să nu fie privite ca o perspectivă pe tremen lung, dar ca pe o chestiune de urgenţă. Nu ne putem integra în Uniunea Europeană fără ca cetăţenii noştri să poată călători liber în Uniunea Europeană”.

O altă aşteptare a Chişinăului în raport cu summit-ul de la Varşovia este legată de liberalizarea comerţului cu Uniunea Europeană. Republica Moldova ar vrea să poată obţine lumina verde pentru începerea negocierilor unui acord de liber schimb cu Uniunea Europeană. Întrebat de Europa Liberă care va fi poziţia Poloniei în această problemă, Andrzej Halicki a evitat să dea un răspuns clar, dar a sugerat că Republica Moldova mai are de muncit pentru a-şi crea imaginea unei ţări cu o economie liberă.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG