Linkuri accesibilitate

Opinii ale politologilor 20 de ani după destrămarea URSS.





Astăzi se împlinesc două decenii de la puciul din august 1991 împotriva liderului sovietic reformist Mihail Gorbaciov, un puci eșuat care a grăbit prăbușirea Uniunii Sovietice. Pe ruinele ei a apărut un vast „spațiu post-sovietic” compus din 15 țări noi. Dar mai este oare relevant acest termen astăzi? Relatarea corespondenților Europei Libere, Brian Whitmore și Robert Coalson este rezumată de Alexandru Eftode.

Țările noi apărute cu 20 de ani în urmă acoperă un spectru larg de regimuri – democrații coerente de tip scandinav ca Estonia, autocrații despotice ca Uzbekistanul și tot felul de combinații cuprinse între cele două extreme.


Ce s-a ales din URSS?



Thomas De Waal, cercetător superior pentru Rusia și Eurasia la fundația americană Carnegie Endowment spune:

„Cu fiecare an care trece este tot mai dificil să se vorbească despre un spațiu post-sovietic iar idea trebuie revizuită. Dacă aceste țări ar fi fost copii ar fi atins astăzi vârsta maturității. Ar fi destul de mature să ia propriile decizii, să-și găsească un loc de muncă, să-și cumpere mașină și să învețe a conduce”.

Țările baltice au învățat de timpuriu, iar mașina la volanul căreia s-au urcat le-a adus în Uniunea Europeană și NATO, cu democrații stabile și economie de piață.

Uzbecii, turkmenii și belorușii au condus îndărăt spre forme totalitare pe alocuri și mai aspre decât cele pe care le luase Uniunea Sovietică în ultimii ani de existență și care le-a pus în categoria „celor mai represive societăți” ale lumii, după cum le descrie organizația pentru drepturile omului Freedom House.

Restul țărilor au mers pe drumuri mai întortocheate, ba chiar nu s-au hotărât nici până astăzi pe deplin încotro s-o apuce. Pentru unele independența a fost o surpriză și le-a luat timp să-și dea seama dacă e o surpriză plăcută sau dimpotrivă. Iar multe, care au devenit independente pentru prima dată în epoca modernă, au avut de rezolvat o problemă crucială: să-și găsească și să-și formeze o identitate națională. Matthew Rojansky de la Carnegie Endowment mai afirmă:

„S-a sfârșit nu doar ceea ce fusese de aproape un secol imperiul sovietic, ci și Imperiul Rus care l-a precedat. Reapariția sau apariția pentru prima dată a unor țări noi le-a pus în fața nevoii de a se autodefini, inclusiv prin opoziție cu Rusia, chiar dacă aveau o populație puternic rusificată și economii puternic sovietizate”.

Ucraina este unul din cazurile complicate. Dar a reușit, după părerea lui Steven Pifer, cercetător superior la Brookings Institution, care a fost ambasador în Ucraina între 1998 și 2000. Pifer spune că numai cu 15, 16 ani în urmă mulți se întrebau dacă Ucraina va exista ca stat independent. „Astăzi, în Ucraina există conștiința identității naționale, chiar dacă nu este atât de robustă în est ca și în vest. Majoritatea ucrainenilor văd astăzi Ucraina ca țara independentă și, orice dificultăți ar avea, ei vor să treacă peste ele ca stat ucrainean și nu altfel”.

Rusia a fost un caz special. Pentru mulți, colapsul URSS a însemnat pierderi importante și a lovit în demnitatea națională. A trebuit să treacă un deceniu, ca Vladimir Putin, cel care a numit dispariția URSS drept cea mai mare tragedie geopolitică a secolului 20, să exploateze această nostalgie, să restabilească autoritarismul acasă și să încerce să refacă influența rusească în ceea ce Moscova numește „sfera sa de interes privilegiat”.

Cu toate acestea, ceea ce este cunoscut ca „spațiu post-sovietic” este foarte diferit de ceea ce era cu 20 de ani în urmă. Cale în trecut nu mai există, dar, spune Matthew Rojansky de la Carnegie Endowment, procesul de schimbare este departe de a se fi încheiat.

Rojansky crede că societățile apărute cu două decenii în urmă rămân încă foarte vulnerabile și instabile. Au un potențial enorm, dar în multe cazuri, transformarea lor nu este nici pe departe încheiată.
XS
SM
MD
LG