Linkuri accesibilitate

Pentru o „guvernare economică unică” a zonei euro


Angela Merkel și președintele Franței, Nicolas Sarkozy la conferința comună de presă de marți la Palatul Elysee la Paris

Angela Merkel și președintele Franței, Nicolas Sarkozy la conferința comună de presă de marți la Palatul Elysee la Paris

Rezultatele convorbirilor Sarkozy-Merkel de la Paris.









De când s-a creat moneda unică europeană, cu peste 10 ani în urmă, mulţi critici au deplâns faptul că nu era susţinută politic de o mai mare integrare între cele 17 ţări participante: de o politică fiscală comună, de reguli bugetare comune sau de o Constituţiei europeană. Franţa a fost printre primele ţări europene care a respins ideea unei Constituţii, în referendumul din mai 2005. Acum însă, zona euro este confruntată cu cea mai serioasă criză de încredere în moneda unică şi, vor spune unii, mai bine mai târziu decât nici odată, liderii Franţei şi Germaniei au propus o „guvernare economică unică” a zonei euro. Ileana Giurchescu.

Sub presiunea crizei datoriilor din zona euro, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy şi cancelara Germaniei, Angela Merkel s-au întâlnit marţi, la Paris, şi au decis o serie de măsuri, după cum urmează:
• Crearea unui guvern economic pentru zona euro
• Instituirea unui taxe pe tranzactiile financiare
• Obligatia adoptarii „regulii de aur” a echilibrului bugetar in constituţiile ţărilor din zona euro
• Impozit comun pe firme in Franta si Germania.

Nicolas Sarkozy, preşedintele a explicat că aşa-numita guvernare economică va fi un Consiliu, constând din liderii ţărilor din zona euro şi condus de actualul preşedinte al Uniunii Europene, van Rompuy. Un Consiliu care se va întruni cel puţin de două ori pe an pentru a discuta politică bugetară şi financiară comună.

Dacă este suficient pentru a susţine moneda unică rămâne desigur de văzut dar, remarcă mulţi analişti, este un pas pe drumul cel bun. Al doilea este propunerea ca toate ţările din zona euro să înscrie în Constituţie că se obligă să menţină un buget echilibrat.

Sarkozy a explicat că este vorba despre aşa numita regulă de aur, care ar urma să fie adoptată de toate ţările zonei euro până anul viitor.

Problema este că pe lângă o criză a datoriei, economia europeană se reface mult mai încet decât s-a crezut iar ştirea de marţi, că economia Germană , motorul Uniunii Europene, nu a crescut decât cu 0,1 la sută în ultimul trimetru, a şocat. Iar pieţele financiare, oricum nervoase, au reacţionat imediat: moneda unică a pierdut în raport cu dolarul. Bursele europene au închis în minus.

Cancelara Merkel a declarat din nou la Paris că Germania şi Franţa nu văd alternativă la euro, care trebuie însă întărit printr-o politică financiară şi bugetară integrată.

Întrebarea rămâne desigur dacă aceste măsuri nu vin prea târziu. Oricum, fluctuaţiile extrem de mari ale pieţelor financiare din ultimele săptămâni, fie ca reacţie la degradarea ratingului Statelor Unite sau la criza datoriei publice din zona euro, arată că guvernele nu pot face în acest moment decât să reacţioneze. Iniţiativa aparţine altora.
XS
SM
MD
LG