Naufragiat şi fără drepturi în Osetia de Sud

Autorităţile din Tadjikistan încearcă să ajute un muncitor tadjik pierdut în Osetia de Sud. Dar cum Tadjikistanul nu are reprezentant diplomatic în acest teritoriu separatist, a cărei statalitate nu e recunoscută nici de autorităţile de la Duşanbe şi nici de Naţiunile Unite, oficialităţile tadjice nu pot face practic nimic. Relatarea corespondentului „Europei Libere” Farangis Najibullah este rezumată de Lucian Ştefănescu.

Naufragiat şi fără drepturi în Osetia de Sud

Cînd tadjikul Husniddin Mashrabov, muncitor imigrant de 23 de ani, a trecut graniţa din Rusia în Osetia de Sud, nu-şi închipuia că va deveni un ostatic al geopoliticii.

Dar la două luni după ce a naufragiat în acest disputat teritoriu caucazian exact asta s-a întîmplat. E acum departe de casă, într-o ţară care din cele mai multe puncte de vedere
nu e cu adevărat o ţară, şi n-are loc de întors.

Autorităţile din Tadjikistan încearcă să-l ajute, dar nu au prea multe opţiuni la îndemînă. Mashrabov a intrat în Osetia de Sud venind din Osetia de Nord, o republică a Rusiei, în încercarea de a-şi pune documentele în ordine. Dacă totul decurgea bine, după trecerea frontierei ar fi putut obţine o nouă ştampilă în paşaport care i-ar fi permis să se reîntoarcă în Rusia ca să lucreze.

Doar că lucrurile n-au mers cum trebuie, pentru că grănicerii ruşi nu l-au lăsat să reintre în Rusia, spunînd că ar fi încălcat nişte regulamente ruseşti legate de migraţiune, şi aşa Mashrabov s-a trezit într-un teritoriu de unde se poate ieşi şi în care se poate intra, numai în şi din Rusia.

Originile situaţiei în care se găseşte muncitorul tadjik se găsesc în scurtul şi sîngerosul război purtat de Rusia şi Georgia în 2008, şi care a avut ca miză provinciile separatiste ale Georgiei, Abhazia şi Osetia de Sud. La terminarea acelui război, Rusia şi alte cîteva – puţine - state au recunoscut oficial statalitatea Osetiei de Sud, şi independenţa acestei provincii de Tbilisi.

Recunoaşterea internaţională a Osetiei de Sud se opreşte însă aici. Majoritatea ţărilor lumii, inclusiv Tadjikistan, nu recunosc statalitatea acestui teritoriu, care nu are reprezentanţă la Naţiunile Unite. Georgia continuă să considere Osetia de Sud o parte a teritoriului său.

Neavînd reprezentanţă diplomatică în Osetia de Sud, ministerul tadjik de externe a urmat uzanţa oficială şi a luat legătura cu Georgia. Autorităţile de la Tbilisi au spus însă că nu pot face nimic, din moment ce omul se află pe teritoriul Osetiei de Sud, a declarat purtătorul de cuvînt al externelor tadjice Davlat Nazri.

Mashrabov s-a adresat şi autorităţilor din Osetia de Sud, care permit străinilor cu viză rusească să intre în acest teritoriu. Documentele lui erau in regulă, pentru că nu depăşise perioada de trei luni cît are voie să stea în Rusia cu paşaportul său tadjik. Iar poliţia din Osetia de Sud i-a spus că e liber să plece, dar asta nu-l ajută cu nimic.

Externele de la Duşanbe au cerut ajutorul Crucii Roşii Internaţionale, prezentă în Osetia de Sud de al conflictul din 2008. Mashrabov spune însă că nici Crucea Roşie Internaţională nu poate să-l ajute, dacă poliţia de frontieră rusească nu-l lasă să intre în Rusia. „Nu vreau decît să mă duc acasă”, spune tadjikul care are probleme cu respiraţia după ce a lucrat într-o fabrică chimică din nordul Rusiei.

„Nu mi-e bine şi merg la doctor în fiecare zi. Vreau să mă întorc în Tadjikistan ca să mă tratez acolo. Nu am bani aici pentru că nu lucrez”

Mashrabov este fiul cel mare dintr-o familie de şase oameni, care depinde de banii trimişi de el din Rusia, cum se întîmplă cu multe familii din Tadjikistan. Şi căutarea de lucru, o altă muncă decît aceea care i-a afectat sănătatea la fabrica chimică, l-a adus în această regiune caucaziană.

Prea bolnav ca să mai poată munci, Husniddin Mashrabov e acum la mila unui conaţional de-al său, Jobir Karomatov, pe care l-a întîlnit din întîmplare în capitala Osetiei de Sud.

Muncitor imigrant el însuşi, Karomatov l-a luat de pe drumuri pe Mashrabov şi l-a adus în apartamentul său din marginea capitalei Ţhinvali.

Şi din cîştigul modest pe care îl are de pe urma muncii pe un şantier din acel oraş, Karomatov plăteşte notele de plată la doctor ale oaspetelui său, hrana sa, ba chiar şi convorbirile telefonice cu autorităţile de la Duşanbe, cărora li s-a cerut ajutor.

„Nu poate munci pentru că e foarte bolnav. Nu ştie pe nimeni aici, şi încerc să-l ajut cît pot. Voiam să mă întorc în Tadjiskitan, dar nu pot să-l las aici singur, n-ar mai avea unde să să stea, şi ce să mănînce. E pămînt străin.”

Mashrabov a încercat de cîteva ori să treacă graniţa în Rusia din Osetia de Sud, dar fără succes.

„Nu ştiu ce motive au să nu mă lase. Mi-au spus că nu am plătit o amendă, pentru o problemă cu serviciile ruseşti de migraţie dar le-am arătat chitanţa care dovedeşte că am plătit-o”.

Şi cum singura cale către casă e închisă, Mashrabov se teme că nu va reuşi să iasă din Osetia de Sud niciodată.