Linkuri accesibilitate

Avocatul teroristului din Oslo: Clientul meu este nebun


150.000 de norvegieni au manifestat luni la Oslo în semn de solidaritate cu victimele dublului atac terorist de vineri
150.000 de norvegieni au manifestat luni la Oslo în semn de solidaritate cu victimele dublului atac terorist de vineri

Norvegianul din spatele atacurilor de vineri pretinde să fi fost ajutat de celule locale şi străine.






Poliţia norvegiană se gândeşte acum dacă l-ar putea acuza pe Anders Behring Breivik, tânărul care a ucis 76 de persoane la Oslo, în două atacuri separate, săptămâna trecută, de crime împotriva umanităţii. Pentru moment, Behring Breivik este acuzat de terorism, ceea ce aduce cu sine o pedeapsă de maximum 21 de ani închisoare. Avocatul lui Behring Breivik a lansat însă astăzi o altă bombă juridică. Ileana Giurchescu rezumă agenţiile de presă internaţionale:


Avocatul teroristului din Oslo: Clientul meu este nebun
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:55 0:00
Link direct


Geir Lippestad a declarat astăzi jurnaliştilor: „Întreg acest caz ne face să credem că este nebun.” Nu este ca noi, a continuat Lippestad, este foarte greu să-l descriu. „Acum va fi examinat medical şi mă voi uita la rezultate când o să le am”.

Se crede într-un război, a declarat în continuare avocatul, şi de aceea este convins că avea dreptul să facă ce a făcut. Avocatul a adăugat că Behring Breivik este convins că în 60 de ani, Occidentul o să-l înţeleagă deşi acum nu-i acceptă punctul de vedere.

Behring Breivik a detonat o bombă la Oslo, la sediul guvernului după care a ucis 68 de participanţi la o tabără de tineri a partidului laburist – dar dacă este declarat iresponsabil, a precizat avocatul lui – atunci „nu poate fi condamnat la închisoare”. Şi aceasta pare să fie strategia pe care o pregăteşte apărarea după ce va găsi experţii medicali acceptabili ambelor părţi. Lippestad a mai declarat că clientul său se aştepta să fie ucis şi că a fost surprins de faptul că a reuşit, deşi atacurile erau planificate de ani de zile.

Masacrul de săptămâna trecută a fost cea mai mare dramă din istoria postmodernă a Norvegiei şi mulţi norvegieni au fost de-a dreptul şocaţi să afle că Behring Breivik ar putea fi condamnat la numai 21 de ani închisoare pentru terorism.

Procurorul Christian Hatlo a declarat însă cotidianului Aftenposten că poliţia se uită acum dacă Behring Breivik nu ar putea fi acuzat de crime împotriva umanităţii.

Behring Breivik şi-a recunoscut vina dar nu a exprimat nici un regret. Susţine că a început o cruciadă ca să salveze Norvegia şi Occidentul de „invazia musulmană”.

Premierul Jens Stoltenberg a recunoscut că Norvegia va fi schimbată de atacurile de săptămâna trecută dar a promis că ţara va rămâne tolerantă şi deschisă pentru că „răul poate ucide un om, dar nu o naţiune”.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG