Linkuri accesibilitate

Moldovenii preferă criza spaniolă


În Spania, criza a afectat cel mai mult sectorul construcţiilor
În Spania, criza a afectat cel mai mult sectorul construcţiilor

Marina Bulicanu: „Deocamdată, moldovenii nu vor să se reîntoarcă acasă. Plata de şomaj oscilează între 600 şi 1200 de euro”.




Marina Bulicanu este o moldoveancă ce trăieşte într-un orăşel aflat la 35 de km de Madrid, Coiado Vilalba şi Europa Libera a vrut să ştie dacă problemele cu care se confruntă economia Spaniei o afectează sau nu în activitatea ei. Interviul a fost realizat de Diana Răileanu.


Un interviu cu Marina Bulicanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:15 0:00
Link direct



Marina Bulicanu: „Situaţia este destul de dificilă. Lumea sigur că este în alertă pentru că avem aproape 5 mln. de şomeri. Cel mai afectat sector a fost cel imobiliar, apoi a căzut cel automobilistic...”

Europa Liberă: Când spuneţi imobiliar, vă referiţi la sectorul construcţiilor? Sector în care muncesc cei mai mulţi moldoveni?

Marina Bulicanu: „Exact. Foarte mulţi moldoveni pleacă vara spre litoral, unde sectorul hotelier oferă locuri de muncă pentru emigranţi.”

Europa Liberă: Dar sunt mai mult locuri de muncă sezoniere...

Marina Bulicanu: „Aşa e. Aici sunt voluntar la Misiunea Cartias şi, într-adevăr, vedem că dacă în ultimii ani se apropiau de Cartias emigranţi care vroiau să fie ajutaţi cu locuri de muncă sau produse alimentare, acum au venit foarte mulţi spanioli după ajutor. Situaţia este destul de complicată pentru că, spre exemplu, cei cuprinşi între 45 şi 65 de ani, aici se pensionează la vârsta de 65 de ani atât femeile cât şi bărbaţii, deci cetăţenii cuprinşi în aceste vârste îşi vor găsi mult mai greu un loc de muncă. Ce face acum Guvernul, ce fac organizaţiile non-guvernamentale aici? Îi formează, le oferă cursuri şomerilor. Mulţi, care acum frecventează aceste cursuri, să sperăm că în septembrie-octombrie vor avea un loc de muncă.”

Europa Liberă: Să înţeleg că oamenii încearcă să se recalifice?

Marina Bulicanu: „Asta e.”

Europa Liberă: Referindu-ne la criza economică din Spania, produsele alimentare s-au scumpit?

Marina Bulicanu: „Din luna ianuarie, aici practic totul se scumpeşte. Spre exemplu, petrolul s-a scumpit foarte mult şi produsele alimentare tot s-au scumpit. Cam nu ştiu cât să vă spun - câte două-trei procente la sută. Ş-apoi aici guvernul le-a redus salariul funcţionarilor cu 5 la sută. Un funcţionar pierde anual o mie de euro.”

Europa Liberă: Când spuneţi funcţionar, vă referiţi la persoanele plătite din buget?

Marina Bulicanu: „Da”

Europa Liberă: Cunoaşteţi care este la moment starea de spirit printre moldoveni? Vor să revină acasă?

Marina Bulicanu: „Mai întâi vor să vadă care este situaţia, pentru că mulţi lucrează pe ore sau femeile îşi găsesc de lucru în serviciul domestic. Deocamdată nu vor să se reîntoarcă acasă. Multor şomeri li se dau îndemnizaţii. Plata de şomaj oscilează între 600 şi 1200 de euro, în funcţie de vechimea în muncă şi dacă au studii superioare.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG