Cine a inventat creditul n-a fost un ticălos. Asta trebuie înțeles, astăzi, cu atît mai mult cu cît lumea blestemă bancherii și băncile, creditul și creditorii. Adevărul e că nimic n-a mers, vreodată, fără credit. Nici capitalismul, nici comunismul. Povestea creditului în capitalism e știută.
Cine crede că sub comuniști n-au existat creditori și datornici se înșală amarnic. Cea mai mare parte a industriei era subvenționată, adică lucra pe împrumuturi de la stat. Mai precis, primea împrumuturi pe care nu le putea plăti iar statul ștergea periodic datoriile. Ceea ce e tot o formă de credit.
Problema creditului nu e creditul ci viața pe credit. Aici ne întînim cu istoria zilei de azi, într-o lume care nu mai știe să trăiască altfel. Uniunea Europeană și Statele Unite dau 50% din producția economică mondială și tot împreună sînt strivite de datorii inimaginabile. Cînd un om se împrumută are ceva de dat înapoi. Cînd două mari puteri se împrumută ca să plătească împrumuturi, nu mai au nimic de dat înapoi.
Realitatea în care ne zbatem și vociferăm nu e creditul excesivci lipsa capacității de producție. Cu excepții din ce în ce mai mici, statele lumii vechi nu mai produc sau nu mai produc lucruri pe care lumea le cumpără sigur. Discuția e lungă dar ceva începe să se înțeleagă, în acești ani care vor continua să fie dominați de știri despre datorii și falimente, azi în Grecia, mîiine în Spania sau chiar în Statele Unite: fertilitatea economică se stinge, așa cum s-a stins fertilitatea demografică.
