Două tururi istovitoare ale alegerilor din Chișinău au rămas în urmă și parcă tot nu ne vine să credem. Emoțiile au fost mari, tensiunea a atins paroxismul în fața unei balanțe care a tremurat până în ultima clipă. Doar cei cu nervii tari și inimă sănătoasă au rezistat până la 4 dimineața, când s-au anunțat rezultatele preliminare ale scrutinului: Dorin Chirtoacă a câștigat primăria Chișinăului, devansându-și adversarul cu puțin peste un procent. Suburbiile românofile ale capitalei au oferit democrației moldovenești o șansă de relansare.
Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu
Însă lucrurile nu par să se încheie aici. Comuniștii au atacat în justiție rezultatele turului doi și cer alegeri repetate în Chișinău. Ei anunță că vor ignora ședințele Parlamentului până nu vor obține ce vor. E un comportament cu care ne-am obișnuit: în 2010 PCRM a boicotat timp de jumătate de an Parlamentul, respingând dialogul cu Alianța. De altfel, această tactică a hărțuielilor interminabile a fost anunțată de Voronin imediat după alegerile din 5 iunie, pe un post de televiziune afiliat comuniștilor, când le-a cerut primarilor și consilierilor PCRM să refuze orice colaborare cu partidele din Alianță la nivel local, în caz contrar îi va considera trădători. Ar fi bine ca acest egoism exacerbat al liderului comunist să-i mai pună pe gânduri pe alegătorii PCRM.
„Război de partizani” vrea și Igor Dodon. Candidatul comunist la primăria capitalei și-a început campania electorală lansând niște atacuri violente, de un primitivism visceral, în buna tradiție a șefului său de partid, la adresa României. Presa a fost ulterior intoxicată cu teoria pretinsei sale disidențe în cadrul PCRM și chiar a lipsei de susținere din partea comilitonilor, care au cheltuit totuși milioane de lei cu promovarea lui. Dodon rămâne ostașul disciplinat al partidului și, mai presus de toate, rămâne un om al Moscovei, care a înțeles că mobilizarea blocului rusofon pro-comunist este insuficientă pentru a învinge la Chișinău și că e nevoie de mimarea unui discurs mai de centru.
Observatorii OSCE au dat o notă pozitivă alegerilor, deși au menționat unele deficiențe, cum ar fi imprecizia legislației sau nelămuriri cu listele electorale, pe care nimeni nu pare hotărât să le verifice, să le aducă la zi. Libertatea alegerii nu a fost deturnată prin înlăturarea perdelelor de la cabinele de vot, mai degrabă s-a îngrădit libertatea de a fura, însă intervenția Curții Supreme de Justiție, care a anulat decizia CEC-ului, a oferit comuniștilor un câmp de speculații.
Ar mai trebui amintită și propaganda electorală făcută chiar în ziua votării – toate aceste trucuri servesc mai ales partidelor cu mijloace și cu suficientă influență în teritoriu, plasând orice scrutin în conul de umbră al îndoielilor și contestațiilor de care se prevalează, de regulă, „partea vătămată”, adică perdanții: că e vorba de comuniști, în cazul competiției pentru primăria Chișinăului, sau de liberali în lupta pentru Consiliul Municipal.
Alegerea președintelui, în condițiile în care comuniștii preferă să întrețină ostilitățile, nu pare să-și afle dezlegarea în viitorul apropiat, iar strategia apelării la Comisia de la Veneția, cum s-a văzut din nou, nu poate elimina obligația clasei politice de la Chișinău de a-și asuma răspunderea găsirii unor soluții, aici, acasă, printr-un efort de imaginație și voință orientată.
Alegerile locale au trecut, dar suspansul continuă în Moldova. Aceasta e viața într-un teritoriu de frontieră: zbuciumată, neliniștită, mereu pe muchie de cuțit, așa cum a fost și victoria lui Dorin Chirtoacă în noaptea de 19 spre 20 iunie.
© RFE/RL Inc. Reproducerea acestui material se poate face doar cu acordul scris al Europei Libere și/sau al autorului.
