Linkuri accesibilitate

19.06 - București: Interviul acordat de primarul Traian Băsescu Europei Libere


Traian Băsescu

Traian Băsescu

Traian Băsescu: „Nu mă interesează culoarea politică a Consiliului şi a primarilor, dacă obiectivul lor este acelaşi pe care îl am şi eu, adică binele bucureşteanului.”




19 iunie 2001

Actualitatea Romanească. (Moderator: Radu Calin Cristea; corespondent: Liana Ionescu).

Interviul acordat de primarul Traian Băsescu Europei Libere.

Traian Băsescu este aşadar, noul primar general al capitalei. Cel din urmă avea să devină cel dintîi, dacă ne reamintim că Traian Băsescu a fost ultimul candidat înscris în cursa pentru fotoliul de primar general. Cu o verificată experienţă de manager în cadrul unui dificil minister al transporturilor, cu o confirmată eficienţă în contextul unor negocieri cu diferite institutii occidentale, mai ales Banca Mondială, colorat la vorbă, un om dintr-o bucată, cam acesta este primarul ales de bucureşteni ca să schimbe faţa oraşului.

Europa Liberă: Domnule Băsescu, pentru un conducător foarte importantă este echipa, ce ne puteti spune despre felul în care vă veţi alcătui echipa cu care veti lucra la primaria generală şi pe ce criterii?

Traian Băsescu:
„Depinde ce înţelegeti prin echipă. Dacă înţelegeti echipa politică, asta mi-a dat-o Dumnezeu, adică votul alegătorilor. Dacă înţelegeţi echipa de tehnicieni din primărie, asta în mod categoric mi-o voi alege şi probabil voi aduce şi oameni din ministerul transporturilor care au deprinderea lucrului ordonat şi precis.” [...]

Europa Liberă: Cum vedeti colaborarea cu primarii de sector, toti fiind PDSR şi colaborarea cu Consiliul municipal, în majoritate PDSR?

Traian Băsescu:
„Nu mă interesează culoarea politică a consiliului şi a primarilor, dacă obiectivul lor este acelaşi pe care îl am şi eu, adică binele bucureşteanului, atunci vom colabora foarte bine. Dacă avem cumva obiective diferite şi obietivele lor sunt diferite de ale mele, atunci vom intra intr-un război frontal.”

Europa Liberă: Ce înseamnă aceasta ?

Traian Băsescu:
„Asta inseamnă că îi voi neglija pur şi simplu.” [...]

Europa Liberă: Veţi accepta viceprimari impuşi pe criterii politice ?

Traian Băsescu:
[...] „viceprimarii se desemnează pe criterii politice. Primarul general nu are nici o atribuţiune in desemnarea lor, îi desemnează Consiliul General. Deci, primarul general nu poate să desemneze viceprimarii. Asta-i legea. Insă sunt convins că voi colabora cu oricare dintre viceprimari care indeplineşte criteriul de a dori să facă ceva pentru bucureşteni.”

Europa Liberă: Se vorbeşte despre constituirea unui pol social democrat puternic. Cit de apropiat veti fi de PDSR?

Traian Băsescu:
„Cine constituie polul ăsta social-democrat?”

Europa Liberă: In special preşedintele Iliescu, preşedintele PDSR vorbeşte despre constituirea acestui pol, vede victoria....

Traian Băsescu:
„Ati aflat cumva că preşedintele Iliescu este preşedintele Partidului Democrat?! Eu nu ştiu încă...”

Europa Liberă: Domnule Băsescu, în activitatea Dvs. vor exista, fără îndoială şi la un moment dat, situaţii în care propriile opţiuni vor contraveni politicii partidului democrat.. cum veţi depăşi aceste contradicţii?

Traian Băsescu:
„Asa cum le-am depăşit şi cînd am fost ministrul transporturilor. Am dus politica transporturilor în Partidul Democrat şi nu politica Partidului Democrat în transporturi...”

Europa Liberă: PDSR îi avertizează pe bucureşteni că veţi pune taxe şi pe paşii de pe trotuar. Au bucureştenii de ce să se teamă? Respectiv de o politica de împovărare din partea Dvs, ca primar general ?

Traian Băsescu:
„Nu. Cred că avertismentele astea s-au, modul asta de a îndepărta electoratul de mine l-a făcut PDSR-ul în timpul campaniei, acum cred că au renunţat s-o mai facă, pentru că nu este intenţia mea să împovărez bucureştenii, dimpotrivă.” [...]
XS
SM
MD
LG