Linkuri accesibilitate

Iurie Ciocan: „sîntem convinși în ceea ce zicem: votul fiecărui cetățean contează!”



Au rămas ceva mai putin de 20 de ore până la sfârşitul campaniei dinaintea turului al doilea al alegerilor locale, care va decide, printre altele, si cine va conduce capitala. Comisia Electorală Centrală a anunţat că astazi este ultima zi în care se mai poate face campanie electorală pentru turul doi al alegerilor locale din 19 iunie. Tot astăzi, concurenţii electorali urmează să prezinte CEC-ului rapoartele financiare privind veniturile şi cheltuielile de campanie. Invitatul Europei Libere din aceasta emisiune este presedintele CEC, Iurie Ciocan.

Despre ultimele pregătiri pentru turul al doilea al alegerilor locale cu Iurie Ciocan


Europa Liberă: Ați cerut tuturor birourilor electorale să scoată draperiile la intrarea în cabinele de vot. Nu va fi intimidat alegătorul? Cum poate fi asigurată pe deplin intimitatea și secretul votului?

Iurie Ciocan:
„Noi am indicat sa fie retrase aceste draperii
Iurie Ciocan, președintele CEC în exercițiul funcțiun



de la intrare fiind pastrate intacte celelalte trei laturi ale cabinei de vot. In aceste conditii, din punctul nostru de vedere, alegătorul va avea suficienta intimitate pentru a putea efectua votarea in mod secret.”

Europa Liberă: Această decizie a CEC-ului este valabila doar pentru acest tur doi al alegerilor locale?

Iurie Ciocan:
„Aceasta decizie este una de moment, se axează exact pe ziua de 19 iunie.”

Europa Liberă: Și va fi valabilă în toate cele 512 localități in care urmează să se desfășoare turul al doilea de scrutin?

Iurie Ciocan:
„Exact, avem 1251 de birouri electorale.”

Europa Liberă: Dle Ciocan, există vreo deosebire față de primul tur? În aceasta duminica cine va fi considerat câștigător?

Iurie Ciocan:
„Câștigător va fi declarat candidatul care va acumula cel mai mare numar de voturi, indiferent de numarul alegatorilor care participa la votare.”

Europa Liberă: În caz de egalitate cum se procedează?

Iurie Ciocan:
„În caz de egalitate se iau in calcul si voturile acumulate in primul tur si atunci se face suma totala si se vede cine a acumulat mai mult.”

Europa Liberă: Ce spune codul electoral, alegerile din turul 2 vor fi validate cu orice prezență?

Iurie Ciocan:
„Da. Noi totuși nu accentuăm asupra acestui punct din Codul electoral si îndemnam toti alegatorii să vină să voteze, pentru ca avem o campanie larga de promovare si suntem chiar convinși in ceea ce zicem, ca votul fiecarui cetățean contează.”

Europa Liberă: Veți colecta date prin sistemul automatizat?

Iurie Ciocan:
„Exact cum am facut si in celelalte ori cand am colectat datele, prin intermediul operatorilor nostri din raioane noi vom colecta aceste date. In Chisinau datele se vor colecta automat in sectorul Centru, unde avem deja registrul electronic al alegătorilor.”

Europa Liberă: Când veți anunța primele rezultate despre numărul votanților?


Iurie Ciocan: „Începand cu orele 23 în ziua de duminică, cand vom prezenta primele procese verbale procesate. E un numar mai mic comparativ cu data de 5, atunci cand erau procesate in fiecare birou electoral cate treiprocese verbale, acum avem cate unul.”

Europa Liberă: Vă întreb pentru ca dupa scrutinul din 5 iunie ar fi fost neînțelegeri în privința datelor oficiale cu privire la votul pentru functia de primar al municipiului Chisinau. În acea noapte de dupa alegeri CEC a sistat livrarea datelor parțiale in jurul orei 3 dimineața si asta a lasat loc pentru interpretări.

Iurie Ciocan:
„Recunosc, a fost o anumită problemă aici, noi am invatat si această lecție.”

Europa Liberă: Din câte am înțeles, comuniștii au anunțat că instalează camere video in secțiile de votare din suburbii si ca isi dublează numarul de observatori. Ce ar însemna acest pas facut de comuniști?

Iurie Ciocan:
„Dânșii daca au nevoie de mai multă siguranță nu au decât să întreprindă acești pași. Noi le-am oferit posibilitatea sa acrediteze tuturor celor care au dorit atâția observatori câți au crezut ei că au nevoie. Pe de alta parte Codul Electoral oferă acest drept observatorilor sa efectueze filmări foto si video cu două condiții: Să fie respectat secretul votării și să nu perturbeze ordinea în interiorul biroului.”

Europa Liberă: De la candidatul PCRM, Igor Dodon,

am inteles ca ei acuza liberalii că pun la cale fraudarea alegerilor de duminică. E posibil sa mai vorbim despre această fraudare a scrutinelor?

Iurie Ciocan:
„Chiar în aceasta saptamana am avut un sir de intrevederi cu observatorii internationali care inca mai sunt in Moldova, multi din ei ma cunosc in aria profesionala pe care o promovez si in afara țării. I-am intrebat un sfat prietenesc, daca mi-ar putea spune ce sa facem ca sa fie si mai multa transparență, dânșii au strâns din umeri. Deci, tot ce putea fi facut, deja este realizat.”

Europa Liberă: Vedeți ca acest ping-pong între guvernare și opoziție persistă, comuniștii au cumpărat mii de voturi în Chisinau, este o declarație a liberalilor. Se mai cumpără voturile?

Iurie Ciocan:
„Noi deja ne-am deprins cu aceste retorici politice, din pacate ele nu poarta o maniera constructivă, dar, probabil, ăsta e limbajul politic în Republica Moldova, în ceea ce ține de aspectele elaborate de dumneavoastră este foarte departe de realitate.”

Europa Liberă: În calitate de observatori s-au înregistrat experți internationali? Câți vor fi la acest scrutin de duminică?


Iurie Ciocan: „Toate acreditarile emise si pentru alegerile din data de 5 sunt valabile pana la finalizarea întregului ciclu. Suplimentar celor acreditati pe data de 5 am mai acreditat 200 de observatori locali și astăzi mai avem inca pe rol cateva cereri in cadrul sedinței CEC.”

Europa Liberă: Se poate vorbi ca urmăriți corectitudinea acestor alegeri de duminică, ca și de fiecare dată...

Iurie Ciocan:
„Noi avem obligatia sa organizăm alegerile într-o manieră legală și corectă. Cei care doresc sa observe acest lucru – să o facă, noi le vom creea toate condițiile.”

Europa Liberă: Dle Ciocan, știu ca ați examinat datele referitoare la numărul alegătorilor care au votat pe liste suplimentare la alegerile din 5 iunie. Ați făcut o analiză comparativă, cum se prezintă situația?

Iurie Ciocan:
„Am constatat că numarul alegătorilor înscriși in liste suplimentare este într-o permanentă scădere. Acest lucru ne bucură, pentru ca intelegem ca crește calitatea listelor de bază.”

Europa Liberă: Dar de ce totuși se inscriu alegatori pe listele suplimentare? De ce nu se incadreaza ei în listele de bază?

Iurie Ciocan:
„O să incep de la o problema care se

numeste eroare de listă. Atunci cand muncește un om e posibil sa apara si o eroare. Numarul cetățenilor care au votat pe liste suplimentare in baza unei erori este mic, este vorba de cateva mii de persoane în plan național.

Dar Codul Electoral oferă dreptul mai multor categorii de alegatori din punct de vedere legal să voteze pe liste suplimentare: cetățeanul care votează la penitenciar, la spital, cetățeanul care isi invita urna mobilă la el acasa, acești cetățeni votează pe listele suplimentare.”

Europa Liberă: Când este considerat buletinul de vot nevalabil? Din observatiile pe care le faceți se vede ca si aceste buletine de vot declarate nevalabile sunt in scadere, comparativ cu alegerile din 2007.

Iurie Ciocan:
„Am comparat numarul buletinelor declarate nevalabile cu ultimele alegeri locale, nu cu ultimele alegeri parlamentare, din simplul motiv că urmează să comparăm valori comparabile, să-mi iertați tautologia. În locale se votează cu mai multe buletine de vot, în aceste condiții apar și anumite erori.

Un buletin ca să fie declarat nevalabil trebuie sa nu fie clara opțiunea alegătorului. Dacă s-a votat pentru doi concurenți electorali, or daca au aparut alte inscrieri care, într-un fel sau altul, nu transmit clar voința alegătorului. În orice alte cazuri, cand voința alegatorului este clar vazută, buletinul de vot este calificat valabil.”

Europa Liberă: Alegerile repetate sau declararea alegerilor nule este de competența exclusivă a organelor de judecată și nu a CEC-ului, da?

Iurie Ciocan:
„Exact. Dar vreau sa va zica ca si in data de 19 vom avea in două localitati votarea repetată, dat fiind faptul ca instanța de judecată a declarat nule alegerile in acele localități, doar la nivel de sat.”

Europa Liberă: Ce documente trebuie sa aiba alegatorul mergând la secția de vot?


Iurie Ciocan: „Buletinul de identitate in primul rând, cu fișa de însoțire, forma provizorie F-9 și pașaportul de tip ex-sovietic, pentru anumite categorii de cetățeni.”

Europa Liberă: Alegatorii care din motive de sanatate sau alte motive intemeiate nu se pot prezenta la secția de vot au dreptul sa mai solicite biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă?

Iurie Ciocan:
„Au acest drept, și acest drept a existat în toate alegerilor organizate anterior, inclusiv în data de 5, și un număr impunător de persoane a beneficiat de acest drept, circa 30 de mii de persoane la nivel național.”

Europa Liberă: Într-un alt interviu pentru Europa Liberă spuneați ca noua componență a CEC-ului va susține cu succes primul test al alegerilor locale din 5 iunie. A fost cu succes acest test?

Iurie Ciocan:
„Probabil atunci am exprimat o speranță și astazi vad ca noi am reusit sa facem față acestei provocări.”

Europa Liberă: Și totuși dupa alegerile din 5 iunie deputații comuniști au cerut demisia CEC.

Iurie Ciocan:
„E ceva normal la noi, face parte nu din aprecierea calitatilor noastre profesioniste, ci din retorica politica, și noi nu le luăm la personal.”

Europa Liberă: Vă așteptați la anumite suprize în această zi de duminică, 19 iunie?

Iurie Ciocan:
„Nu, ziua de duminica la noi este pregatita minut în minut. Eu mă aștept la surprize luni, atunci cand vor fi anunțate rezultatele. Oricum, din cei doi finaliști care au iesit in toata țara in turul 2, unul va pierde. Aștept reacții civilizate din partea celor care vor rata alegerile.”

Europa Liberă: Reacții civilizate adica sa dea mâna unul cu altul, să se felicite?

Iurie Ciocan:
„Exact asta aștept și deja de 2 saptamani nu obosesc sa aduc exemplul socialiștilor portughezi, care știți cum au procedat.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG