Linkuri accesibilitate

Revizuirea documentului este justificată pentru că Al Qaeda este din ce in ce mai descentralizată și multe dintre sursele de terorism actuale, nu au legatură cu atentatele din 2001.


La mai putin de o saptamina dupa uciderea lui Osama Bin Laden, membrii in Congresul american discuta despre viitor, in razboiul impotriva terorismului. Care sint optiunile întrevăzute ? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, presedintele George W Bush a fost autorizat de Congress a foloseasca forta militara necesara si potrivita impotriva tuturor celor care au pus la cale actiunea terorista. Chiar si in momentul de fata, textul respectiv de lege ofera cadrul actiunilor administratiei Obama in Afganistan si regimului de detentie de la Guantanamo.

Dar republicanii din Congres cred ca a venit vremea sa se rediscute despre natura terorismului international, amenintarea la adresa Statelor Unite si cum trebuie combatuta aceasta amenintare – prin mijloace militare sau prin intarirea masurilor de aparare a legii. „A trecut un deceniu, Bin Laden a fost eliminat acum … Trebuie sa regindim legea” – a spus deputatul Buck McKeon, seful Comisiei pentru Servicii Militare din Camera Reprezentantilor.

Experti spun ca daca textul ramine neschimbat atunci ratiunile razboiului impotriva terorismului dispar pe masura ce elemente implicate in atentatele din 2001 sint eliminate. Preconizatul text de lege elimina referirile la atentatele de la 11 septembrie 2001, referindu-se la conflictul armat impotriva retelei Al Qaeda, miscarii talibane si altor forte aliate acestora. Proiectul ofera presedintelui dreptul de a autoriza luarea de prizonieri, pina la incheierea ostilitatilor, ceea ce era considerat doar implicit in vechea formulare.

Revizuirea documentului este justificata pentru ca Al Qaeda este din ce in ce mai descentralizata si multe dintre sursele de terorism actuale, nu au legatura cu atentatele din 2001. Ideea documentelui este ca Statele Unite nu-si pot permite sa se relaxeze acum ca Bin Laden a disparut. Pericolele continua sa fie mari, intre focare numarindu-se Anwar al-Awlaki din Yemen, care a avut in ultima vreme citeva dintre cele mai periculoase incercari de atentate.

Criticii republicanilor spun ca noul text echivaleaza cu o declaratie de razboi, prima legiferata de altfel de la cel de-al doilea razboi mondial incoace. Asta in conditiile in care criticii spun ca lucrurile merg in general bine, fortele americane au fost retrase din Irak, urmeaza sa fie retrase si din Afganistan si Osaba Bin Laden a fost ucis.
XS
SM
MD
LG