Linkuri accesibilitate

Reacția lumii artelor: „Materie dură. Dar nu se întîmplă în fiecare zi ca o dramă națională de aproape zece ani să se încheie cu moartea ticălosului care a produs-o”.


Cît de legată este astăzi cultura de politică - sau invers, dacă preferați - o arată reacțiile și proiectele artistice înregistrate săptămîna această în Statele Unite, la numai cîteva zile după moartea lui Osama bin Laden. Victor Eskenasy cu detalii:

Dacă timp de zece ani atentatul terorist de la New York, la 11 septembrie 2001 a rămas în memoria tuturor simbolizînd durerea unei națiuni, actul de justiție întreprins de Seal Team 6, comandoul american devenit acum celebru, care a încercat capturarea și l-a ucis pe liderul terorist Osama bin Laden în Pakistan, a fost de natură să destindă parcă un resort. Iar printre primii care au reacționat dînd formă unor trăiri spirituale și ludice au fost artiștii plastici.

Logo-ul paginii Facebook a proiectului cultural „365 Days of Print”
O demonstrează zilele acestea, înainte de toate, proiectul artistic pe web sau mai simplu blogul îngrijit de Maya Joseph-Goteiner ea însăși o artistă, 365 Days of Print.

Un spațiu cultural pe internet, scrie artista, „pentru a angaja și a crea dialogul în sînul tuturor mediilor de artă, în relație cu știrile, cunoașterea și experiența citirii unui document”. Pe parcursul anului 2011 au fost invitați să participe 120 de artiști, în jur de zece pe lună, cărora li se lasă latitudinea de a folosi informația principală a zilei pentru a ilustra, desena, picta, sculpta, fotografia etc.

Este și ceea ce s-a petrecut la 2 mai cînd toate lucrările expuse pe blog au avut ca sursă de inspirație anunțul morții lui Osama bin Laden. Desenelor, picturilor și colajelor, artiștii le-au adăugat adesea scurte comentarii, ca Jolene
Contribuția lui Jolene Frances

Frances care scria pe colajul ei, cumva provocator, „A celebra uciderea, indiferent de circumstanță, nu mi se pare potrivit”.

Laurindo Feliciano, înfățișează o femeie privind un ecran de televizor însîngerat pe care scrie „O nouă zi de sărbătoare în America”, iar Amy Wilson pe laturile unei imagini a teroristului privind spre cel care îl privește a adăugat inscripția, evident ambiguă, „Nu știu ce să resimt”. Teroristul sau cel care îl privește ?...

Cum nota un comentator relatînd despre reacția artiștilor: „Materie dură. Dar nu se întîmplă în fiecare zi ca o dramă națională de aproape zece ani să se încheie cu moartea ticălosului care a produs-o”.

Intre timp, diverse publicații de artă au anunțat săptămîna
această alte proiecte culturale în curs de a se materializa. Unul din cele mai sugestive va fi probabil expoziția omagiu, organizată la Muzeul și Memorialul 11 septembrie din spațiul cunoscut acum sub numele „Ground Zero”, pe locul fostelor turnuri ale Trade World Center-ului, pentru comandoul care l-a ucis pe bin Laden.

Directorul memorialului, Joe Daniels spunea la un post de
nu se întîmplă în fiecare zi ca o dramă națională de aproape zece ani să se încheie cu moartea ticălosului care a produs-o..
televiziune că este „un capitol important de istorie” și afirma „vă pot garanta 100% că istoria găsirii și uciderii lui bin Laden va fi sigur parte a acestui muzeu”. Singurul lui regret era că membrii comandoului nu vor putea fi onorați cu numele lor, care, potrivit politicii marinei americane, trebuie să rămînă secrete...


Coperta cărții „Kill Bin Laden”
Operațiunea împotriva lui Osama bin Laden va fi și subiectul unui film al cărui turnaj va începe în vară și al cărui scenariu, scris de Mark Boal, se bazează pe cartea publicată de Dalton Fury, intitulată „Kill Bin Laden: A Delta Force Commander's Account of the Hunt for the World's Most Wanted Man/ Ucide-l pe Bin Laden: Relatarea unui comandant al Forței Delta despre vînătoarea celui mai căutat om al lumii”, publicată la St. Martin's Press, la New York, în prima ediție în octombrie 2008.

Regizoarea filmului, Kathryn Bigelow l-a ales ca protagonist pe Joel Edgerton, actor australian de film și de televiziune, cunoscut mai ales pentru rolul jucat în trilogia Star Wars și care filmează în prezent alături de Nick Nolte, în rolul principal din Warrior, un film de acțiune regizat de Gavin O'Connor, drama unui fost boxeur devenit alcoolic și în criză cu familia sa.

Distanța între proiectul cultural al Mayei Joseph-Goteiner și Kill bin Laden este mare, dar artele par să-și dea mîna fără reținere astăzi mixînd evident cultura și politica.
XS
SM
MD
LG