Și totuși revoluția digitală e relativă. În ciuda victoriei totale asupra vechilor formate, mediile digitale cad la calitate. Mai clar: e vorba de sunet și de imagine. MP3, un format digital ultracomprimat, a cîștigat partida. Oricine poate purta cu el 10 sau 20000 de cîntece într-un ipod. Același lucru s-a întîmplat în fotografie. Un telefon sau un aparat de fotografiat digital poate păstra mii de imagini care pot fi vizionate pe loc. Așa au fost scoase de pe piață, banda de magnetofon, discul de vinil și chiar CD-ul. La fel, aparatul cu film foto.
Ce nu se știe dar se aude tot mai des e că formatele digitale sînt mult sub calitatea formatelor vechi. Un disc de vinil pus pe un pick-up decent dă o audiție fără zgomot de fond, cu o gamă de nuanțe sonore de zeci de ori mai largă și mai adîncă. Fotografiile făcute cu un aparat cu film au o densitate de culoare și detaliu de zeci de ori mai mare decît orice aparat digital. Mulți spun că asta nu contează, că ochiul și urechea nu percep diferența sau că stăpînul n-are chef să se încurce cu asemenea finețuri. Poate. Dar un număr în creștere de oameni vor să asculte muzică și să vadă imagini de calitate iar pentru asta se întorc la tehnologia veche.
Pick up-ul, vinilul și aparatul cu film au acum o piață aparte. La început totul părea un moft de colecționar nostalgic. Asta a trecut și tot mai multă lume caută ceva ce nu poate obține de la formatele digitale: calitatea. E exact diferența între blugi și pantalonii de stofă, între McDonalds și mîncarea bine gătită.
Asta nu înseamnă că triumful digital pote fi dat înapoi. Înseamnă că triumful digital n-a reușit să pună capăt bunului gust.
