Linkuri accesibilitate

„Următorii paşi în relansarea relaţiilor americano-ruse”


Joe Biden la Universitatea de stat din Moscova

Joe Biden la Universitatea de stat din Moscova

Vice-președintele american Joseph Biden: „Inițiată acum 2 ani, această politică a dat roade de care se bucură lumea întreagă”.

Recent întors dintr-un turneu european, care l-a dus în Finlanda, Rusia şi Republica Moldova, vice preşedintele american Joseph Biden a publicat astăzi un articol în New York Times despre perspectivele relaţiilor americano-ruse.

La numai câteva luni de la instaurarea noii administraţii Obama, reaminteşte Biden, a fost prezentată strategia de relansare a relaţiilor cu Rusia. La conferinţa pe probleme de securitate de la Muenchen, Biden spunea „Statele Unite şi Rusia pot avea păreri diferite dar tot pot colabora. Acolo unde au interese comune. Şi au multe interese comune”.

”Doi ani mai târziu” – continua Joe Biden în New York Times – „această politică a dat roade, de care se bucură nu numai cele două ţări dar şi lumea întreagă”.

Biden reaminteşte de semnarea noului acord de reducere a armelor nucleare, de cooperarea din Afganistan, de modul în care Statele Unite şi Rusia au conlucrat pentru a contracara crizele din Iran şi Coreea de nord,

Nu în ultimă instanţă, vice preşedintele american aminteşte de intensificarea fără precedent a relaţiilor comerciale americano-ruse, motiv pentru care, explică el, administraţia Obama susţine cu tărie admiterea Rusiei în Organizaţia Mondiala a Comerţului.

„Admiterea Rusiei în Organizaţia Mondială a Comerţului va da oamenilor de afaceri americani şi din lumea întreagă un acces mai mare dar şi mai previzibil la piaţa rusă, în continuă creştere. Statele Unite îşi vor mări exporturile şi vor putea crea noi locuri de muncă. Odată în Organizaţia Mondială a Comerţului, Rusia va fi obligată să respecte regulile internaţionale sau va risca să fie penalizată.”

Dar chiar dacă va intra în această organizaţie, Rusia va continua să se confrunte cu problema unui sistem juridic deficitar, a unui climat de afaceri nu foarte primitor şi a regresului democratic.

Or oamenii de afaceri serioşi investesc acolo unde cred că pot face un câştig dar şi unde sunt siguri să sunt apăraţi de un sistem legal funcţional.

Americanii, europenii, chiar şi ruşii – continuă vice preşedintele Statelor Unite – nu sunt foarte atraşi să investească într-o ţară în care dreptul la proprietate este des încălcat, unde se pierd averi din cauza abuzurilor judecătoreşti, unde companii pot fi confiscate din motive politice, unde un avocat precum Serghei Magniţchi moare în închisoare înainte de a fi fost judecat.

În timp ce adânceam cooperarea cu guvernul rus, administraţia noastră a comentat abuzurile care par să fi fost comise în procesul Hodorkowski sau faptul că activişti ecologişti au fost reţinuţi şi bătuţi şi vom continua să apărăm aceste valori universale. Adevărate partide de opoziţie, medii independente şi tribunale internaţionale sunt şi cele mai eficiente arme în lupta împotriva corupţiei, cel mai mare obstacol în calea dezvoltări economiei ruse. Şi Rusia înţelege acest lucru.

Dacă două ţări, care timp de 40 de ani s-au confruntat în cea mai adâncă dispută politică a secolului 20, încearcă să înfrunte împreună problemele secolului 21, de profitat vor avea nu numai Rusia şi Statele Unite dar lumea întreagă” – încheie vice preşedintele american Joseph Biden articolul din New York Times.
XS
SM
MD
LG