Linkuri accesibilitate

Mohamed ElBaradei va candida la președinția Egiptului


Fostul diplomat egiptean Mohamed ElBaradei care a condus agenţia ONU pentru energia atomică spune că va candida la preşedinţia Egiptului, declarînd că ţara are nevoie de mai multe reforme democratice. Într-un interviu la o televiziune locală, ElBaradei s-a pronunţat miercuri pentru elaborarea unei Constituţii noi şi a spus că amendamentele în sprijinul democratizării care vor fi supuse votului la referendum pe 19 martie sunt insuficiente.
Declaraţiile fostului diplomat au fost făcute pe fundalul ciocnirilor de marţi noaptea la Cairo între musulmani şi creştini soldate cu 13 morţi şi 140 de răniţi. Ciocnirile au fost cele mai grave incidente violente sectare de la înlăturarea preşedintelui Hosni Mubarak pe 11 februarie în timpul unei revolte populare.
XS
SM
MD
LG