Linkuri accesibilitate

Vice-președintele PLD Mihai Godea declară că fiecare partid din AIE trebuie să se concentreze pe realizarea programului de guvernare.










Mihai Godea: „În situaţia asta, în care sunt trei partide diferite nu poate să fie linişte de mormânt şi ordine de închisoare.”

Europa Liberă: Trebuie să fie înţelegere pentru a fi soluţionate problemele, pe care le aşteaptă cetăţenii să fie rezolvate.

Mihai Godea: „În momentul în care acţiuni care contravin intereselor cetăţenilor sunt contracarate din faşă, cred că este un lucru bun. Punctele de vedere sunt diferite şi, probabil, şi rezultatele scontate sunt diferite. Cine ştie?”

Europa Liberă: Bine, dar când aţi creat Alianţa ştiaţi că-s puncte de vedere diferite, incompatibilitate pe alocuri.

Mihai Godea: „Am creat, dar ce vreţi? Ca Alianţa să reprezinte un murmur plictisitor? Care e problema că sar scântei? Important e că se rezolvă problemele, asta este.”

Europa Liberă: Economic ce trebuie de făcut?

Mihai Godea: „Legea bugetului. Eu sper, săptămâna viitoare să începem s-o discutăm în fracţiuni şi poate chiar s-o trecem în prima lectură în Parlament. Este sigur o prioritate clară legea bugetului. După care...”

Europa Liberă: Preţurile?

Mihai Godea: „Preţurile cu siguranţă. S-a început cu medicamentele, urmează să finalizăm telefonia fixă, vedem şi cu alte produse de primă necesitate. Probabil va trebui să muncim mult pentru spargerea offshore-izării importurilor
produselor alimentare şi multe alte lucruri, pe care trebuie să le facem.”

Europa Liberă: Domnule Godea, cum rămâne cu controlul parlamentar?

Mihai Godea: „Este veriga slabă, pentru că nu este asigurat un control parlamentar eficient la ora actuală. Nu există o practică bună în domeniu, nu există, probabil, nici voinţă politiciă şi corpul legiuitor ar trebui să se mobilizeze mai mult şi să se concentreze asupra acestui moment prin audieri publice, interpelări, dezbateri în comisii parlamentare.”

Europa Liberă: Să înţeleg că, totuşi, există divergenţe în ceea ce priveşte deţinerea puterii de către un partid sau altul în cadrul Alianţei?

Mihai Godea: „Nu, problema este următoarea: că toate trei componente trebuie să se concentreze pe realizarea programului de guvernare şi să nu existe o agendă declarată şi una ascunsă. Să fie doar una în ochii cetăţenilor.”

Europa Liberă: PCRM zice că e o confruntare între PLDM şi PD.

Mihai Godea: „Nu mă miră aceste declaraţii. Lor le-ar conveni să fie aşa cum zic ei. Dacă opoziţia este gata să lucreze în vederea depăşirii crizei politice, în vederea soluţionării problemelor social-economice, atunci putem coopera.”

Europa Liberă: Mai nou am auzit de la comunişti, că ar vrea un referendum pentru a cere vot de neîncredere din partea populaţiei Alianţei pentru Integrare Europeană odată cu alegerile locale.

Mihai Godea: „Ei umblau şi anul trecut cu asemenea lucruri. Nu e nimic nou sub soare.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG