Homo sovieticus a dispărut demult. Şi ce avem acum? Mă tem că motive multe pentru bucurie nu există. Ultimele două decenii de tranziţie nemiloasă au plămădit pe bandă rulantă un soi de indivizi pe care eu i-aş numi homo mercantilus.
Indivizii aceştia nu au nici în clin, nici în mînecă cu pensionarii naivi care mai cred în idealuri şi care aşteaptă ajutorul statului. Homo mercantilus nu mai are nici o iluzie şi nu mai crede în altruismul nimănui. Idealurile sînt un balon de săpun, iar sloganurile patriotice ale politicienilor – apă de ploaie. „Te poţi bizui numai pe tine însuţi!” e ideea care îl ghidează pe homo mercantilus. Trebuie să fii şmecher, făţarnic, tupeist, brutal sau linguşitor în funcţie de circumstanţe. Trebuie să dai dovadă de o maleabilitate năucitoare ca să supravieţuieşti. Iar ceea ce contează e doar supravieţuirea ta şi a familiei tale. Şi asta pentru că societatea e văzută ca o junglă în care animalul mare îl vînează şi-l devorează pe cel mic.
Homo mercantilus ştie bine ce reprezintă politicienii autohtoni. Aceştia sînt nişte oameni puşi pe carieră şi pe căpătuială care vin la putere numai pentru a-şi rezolva problemele personale. Statul e văzut ca o maşinărie rapace care nedreptăţeşte şi striveşte cetăţenii. Semnele putreziciunii statului sînt văzute pretutindeni: de la poliţistul care-ţi caută nod în papură pînă la cazurile de corupţie depistate pentru care nimeni nu e pedepsit. De aceea, ori devii tu însuţi politician sau funcţionar, pentru a profita de tot felul de facilităţi şi favoruri, ori scuipi pe statul ăsta şi încerci să-l fentezi cu modestele tale mijloace.
Homo mercantilus ştie bine că progeniturile lui nu au un viitor în junglă. Ei trebuie să înveţe în străinătate, ca şi fii conducătorilor, şi să rămînă acolo. Şi la fel ca şi fii conducătorilor, copiii lui trebuie să evite armata care îi poate nenoroci. Homo mercantilus e convins că numai fiii nătăfleţilor devin ostaşi ai patriei. Merită oare să suferi pentru un stat care te suprimă?
Homo mercantilus are o singură preocupare: asigurarea bunăstării familiei sale, acumularea de bunuri materiale, păstrarea şi diversificarea relaţiilor clientelare. Deşi deseori face carieră şi se îmbogăţeşte, are parte arareori de linişte sufletească, de automulţumire. În junglă nu poţi fi niciodată ferit de pericole. Unde mai pui că alţii, mai pricăjiţi şi mai superficiali, i-au luat faţa.
