Linkuri accesibilitate

Propunere PLD de distribuire a portofoliilor în viitorul cabinet


Vlad Filat și Alexandru Tănase

Vlad Filat și Alexandru Tănase

Vlad Filat: La nivel de repartizare a funcţiilor, cerem o expresie invers proporţională cu ponderea deținută de PLD în interiorul alianței.










Vlad Filat vrea ca partidul său să deţină 44% din portofolii într-un viitor cabinet de centru dreapta şi să-şi păstreze funcţia de prim-ministru. Liderul PLDM a făcut astăzi această ofertă Partidului Democrat şi celui Liberal, după trei săptămâni de discuţii post electorale. Reacţia partenerilor mai mici, mai ales a democraţilor care continuă consultările şi cu PCRM.

Liderul liberal-democraţilor spune că partidul său optează pentru o proporţie inversă celei rezultate din votul din 28 noiembrie şi explică această concesie prin dorinţa de a-i mulţumi pe potenţialii săi parteneri care vor o influenţa mai mare în executiv decât au avut până în prezent.

Vlad Filat: „Nu am insistat asupra unor funcţii stabile. Cu toate că am avut dreptul la prima opţiune, nu am insistat asupra funcţiei de preşedinte al R. Moldova. Vizavi de proporţii, având în vedere că în interiorul alianţei, am obţinut 56 la sută din voturi, atunci la nivel de repartizare a funcţiilor, cerem o expresie invers proporţională. Credem că lucrul acesta e necesar dacă va aduce partenerilor noştri confortul necesar.”

Liderul democrat Marian Lupu evită însă deocamdată să dea o apreciere ofertei, spunând că ar avea nevoie de timp ca s-o analizeze: „Fiindcă este vorba despre o analiză minuţioasă, profesionistă, care ar deriva din acele principii pe care le-am enunţat înainte – echilibru, consensualitae, continuitate, eliminarea conflictelor de interes, politizate pe alocuri…”

Liberalul Mihai Ghimpu spune la rândul său că va analiza propunerea, dar că mai mult decât împărţirea numerică îl interesează ce instituţie anume îi va reveni partidului său: “Poţi să ai zece ministere, dar să nu ai pârghii. Vă amintiţi cum anul trecut spuneam că PL-ului nu i-a revenit nici o instituţie din domeniul dreptului pentru că a cedat în numele constituirii alianţei. Mai departe nu va fi aşa.”

Analiştii cred că cel puţin două dintre ministerele la care ar putea pretinde liberalii şi democraţii ar fi cel de externe şi ministerul finanţelor, instituţii conduse acum de miniştri desemnaţi de partidul lui Vlad Filat.

Premierul lasă însă de înţeles că atunci când vine vorba despre miniştrii care şi-au făcut bine treaba flexibilitatea sa are anumite limite: „Noi vom insista ca acele instituţii care au avut performanţe şi care au adus rezultate palpabile în activitatea lor, să-şi poată continua activitatea.”

O nouă rundă de negocieri a fost anunţată pentru ziua de mâine, când se aşteaptă ca liberalii şi democraţii să dea un răspuns ofertei premierului.

Vom preciza că înainte de a se întîlni cu PL şi PLDM, Marian Lupu a avut astăzi la sediul său o întrevedere neanunţată din timp cu liderul comunist. Întrebat de jurnalişti ce a discutat cu Vladimir Voronin, Marian Lupu a evitat să dea un răspuns explicit: „Ne-am axat în special pe situaţia postelectorală, un subiect comun pentru toți indiferent în ce lagăr ne aflăm şi acest subiect ţine de cum depăşim criza politică din RM.”

Dinspre partidul lui Voronin se aud însă voci care spun că între democraţii şi comunişti negocierile cu privire la constituirea unei alianţe de centru-stânga continuă şi că acestea ar fi destul de avansate.
XS
SM
MD
LG