Linkuri accesibilitate

Negocierile bat pasul pe loc, anticipatele bat la ușă


Comuniștii bagă fitiluri, PD se vinde scump, PLD are ambiții mari: numai naivii cred că la tratative se discută principii doctrinare.


Alegerile parlamentare de acum două săptămâni s-au încheiat fără vreun câştigător detaşat, aşa că mai toată lumea în Republica Moldova vorbeşte în aceste zile de coaliţii. Despre negocierile pentru o alianţă de guvernare în percepţia expertului şi a omului de rând vorbim în emisiunea de astăzi.

*

Negocierile dintre cele patru partide parlamentare vor continua şi săptămâna viitoare. Partidul Democrat rămâne a fi curtat şi de stânga, şi de dreapta. Şi ar urma, după discuţiile şi cu comuniştii şi cu colegii din Alianţă, să decidă soarta viitoarei guvernări pe care ar trebui s-o asigure în următorii patru ani. Europa Liberă a încercat să afle de la cetăţenii de rând, care partide cred ei că ar trebui să fie mai flexibile la negocieri şi ce fel de coaliţie de guvernare şi-ar dori ei, alegătorii.

- „Alianţă din trei partide – liberalii, democrat-liberalii şi democraţii. Aistea trei partide. Aşteptăm de la dânşii ca să vină, să ne conducă ţara, da nu hoţii iştea de comunişti. Tâlharii iştea ne-au condus opt ani de zile şi ne-au dus în sărăcie şi în groapa de gunoi. Şi nu mai vrem cu dânşii să mai mergem. Aşteptăm o viaţă mai decentă.”

- „Ce au început, au început bine cu ţările vecine. Mai ales cu Europa. Criza asta parcă s-a alinat la noi. Că era criză peste tot. Şi noi eram într-o sărăcie, aveam un buget spart, distrus. S-a făcut ceva, s-a făcut bine. Relaţii cu Europa, în primul rând. Că de unii singuri nu putem să facem nimic. Şi acum numai Alianţa asta, care a fost, o să continue aceea ce s-a început. Dar dacă o fi comuniştii, o să fie foarte rău. Fiindcă Europa n-o să mai dea, n-o să ne mai ajute.”

- „Eu nu cred nici în Filat, nici în Ghimpu. Cu atât mai mult în Voronin. Şi ca să-l numesc pe Lupu aşa cum este. Tragedia moldovenilor este că practic nu avem pe cine alege. Da, am votat pentru Filat, din simplul motiv, că mi s-a părut că este cel mai bun dintre cei mai răi.”

- „Vot seiceas comunistî doljnî obiedinitsea, vot deistvitelino, s Lupu. Ia poderjivaiu, esli oni obiedinitsea. A drughih net, cotorîh vot v proşlom godu bîli – net. Conecino net, ia ne hociu ih.”

- „Eu aş fi de acord să fie înapoi comuniştii cu Lupu, că am văzut, că ceva s-a făcut în ţară. Da aiştea trei au şezut un an de zile, nu s-a văzut nimic.”

- „Domnul Lupu, el pe două cărări acum alege, ştiţi. El când într-o parte se duce, când în alta. Dapoi asta nu-i om concret. Trebuie să fie decis. Băi, eu dacă merg, merg înainte. Dar aşa, ştiţi, îi convenabil acum comuniştii... L-au criticat, l-au batjocurit, l-au făcut că e înalt şi prost, Voronin aşa şi l-a făcut chiar. Da acum el e deştept. Da comuniştilor ce le trebuie? Le trebuie puterea, ca ei să-şi apere toată bogăţia lor pe care o au şi să nu facă puşcărie. Că ei meritau demult. Pur şi simplu la noi e aşa neînţelegerea asta şi cu procuratura, şi cu justiţia. La noi e coruptă toată absolut. Şi eu nu văd nimic aici. Eu vă spun cinstit, că am şi eu copil. Şi mă uit că nu-i nici o perspectivă. Şi el e plecat, învaţă peste hotare, dar spune că înapoi taticule, nu mă întorc. Dar la ce să se întoarcă înapoi? După aiasta, să ştiţi, că o să fugă mulţi. Tineretul o să fugă din ţară. Ţara o să ajungă la un dezastru. Şi o să ne lase, că o să fugim noi singuri şi o să fie foarte greu de reîntors, de restabilit ceva înapoi. Asta o să fie o distrugere nu a conducerii, dar a poporului.”

- „Evident că ar fi mai bine să fie aiştea trei, dar eu am frică că lupul păru-şi schimbă, dar năravul ba. Dacă mergem cu comuniştii, cale întoarsă nu va fi.”

- „Marian Lupu a fost în echipa comuniştilor şi atunci dumnealui îi critica şi pe dânsul l-au criticat. Dar acum eu nu-l înţeleg. El crede în minciunile comuniştilor? Pentru că el după asta o să fie trup politic, nu o să mai aibă perspectivă, garantez o sută de procente. Toată vremea comuniştii şi comunismul s-a bazat pe minciună şi asta e o minciună, care o să-l ducă în eroare. Ei o să-l folosească şi pe urmă o să-l arunce într-o parte. Da noi, poporul, o să tragem mult de la asta.”

*

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu a afirmat că s-ar putea ca Moldova să intre într-o nouă criză politică. El nu exclude că în toamna anului viitor se vor desfăşura alegeri parlamentare anticipate. După Lupu, şi Filat vorbeşte despre noi alegeri anticipate. Liderul Partidului Liberal-Democrat susţine că formaţiunea sa nu va vota un preşedinte înaintat de o coaliţie de centru-stânga, ceea ce ar putea duce la un nou scrutin anticipat. Şi liderul comuniştilor Vladimir Voronin nu exclude că ar putea avea loc din nou anticipate, dacă nu se va renunţa la ambiţii şi orgolii. În această săptămână i-am luat un interviu liderului Partidului Democrat, Marian Lupu, care afirma, că şansele sunt egale între a face o coaliţie cu Partidul Comuniştilor, sau cu partidele liberale din Parlament.

Cu Alexei Busuioc, fostul primar de Capaclia, Cantemir, Europa Liberă a discutat despre tratativele în vederea noii guvernări.

Alexei Busuioc
Alexei Busuioc: „Partidul Democrat şi-a semnat o sentinţă foarte dură acuma. Nu poate fi, ce o scris Coşbuc, între două luntre. Deci, ori tu ieşti în luntrea de stânga, ori eşti în luntrea de dreapta. În politică se numeşte centru, dar ce înseamnă centru politic? Adică, tu aştepţi să-ţi propună, să te vinzi mai...”

Europa Liberă: Mai scump?

Alexei Busuioc: „Mai scump, da.”

Europa Liberă: Da ai putea să te vinzi scump iniţial, ca pe urmă să nu mai coşti nimic.

Alexei Busuioc: „Risc este în toate. Oamenii care nu sunt iniţiaţi în politică, lucrurile astea pot să le înghită – principii, valori. În fond se discută funcţiile. Să nu încerce cineva, adică pentru simplii cetăţeni, să nu creadă ei, că acolo chiar se discută despre nişte principii, ţinând cont de doctrina partidului, ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Promisiunile pe care le-au făcut în faţa alegătorilor.

Alexei Busuioc: „Nu, promisiunile se uită acolo. Acolo se discută curat funcţiile. Şi dacă cineva, dintr-o echipă sau alta, care în timpul alegerilor a investit câţiva saci cu bani, normal că omul ăsta poate să aibă pretenţii foarte mari, pentru că...”

Europa Liberă: Deci aici să fie clar: e vorba de un om de afaceri, numărul doi pe lista PD, domnul Plahotniuc.

Alexei Busuioc: „Aşa. Eu nu-l cunosc pe domnul Plahotniuc. Poate, într-adevăr, el este cel mai bun om din Republica Moldova şi eu vorbesc acum aşa. Dar eu mă uit dintr-o parte.”

Europa Liberă: Ca fenomen.

Alexei Busuioc
Alexei Busuioc: „Da, ca fenomen. Omul, care a băgat câţiva saci de bani în alegeri, el are dreptul să pretindă la ceva. Dar domnul Plahotniuc eu nu l-am văzut niciodată nicăieri. S-a auzit cu cât, cu două-trei-patru luni în urmă, s-a făcut învălmăşeala asta. Pe mine, ca cetăţean simplu, şi nu numai pe mine, sunt o mulţime, care sunt deranjaţi de lucrul ăsta. Şi ei înţeleg că, de fapt, în Partidul Democrat vioara numărul unu nu este domnul Lupu. Cu tot respectul faţă de domnul Lupu, pentru că la nivel intelectual domnul Lupu este un tip extraordinar. Dar acum, în situaţia asta creată, pârghiile care i se dau lui acum în mîini, eu cred, că nu sunt de ajuns.”

Europa Liberă: Domnule Busuioc, şi totuşi, şi o tabără şi alta, şi cea de dreapta, şi cea de stânga ar accepta să propună funcţia de şef de stat candidaturii concrete – domnului Lupu.

Alexei Busuioc: „Da.”

Europa Liberă: Şi de o parte şi de alta nu ajung voturi – nici la comunişti cu PD, şi nici la cei trei, care au constituit Alianţa pentru Integrare Europeană.

Alexei Busuioc: „Trendul Partidului Comuniştilor este în scădere. Aşa e? Deci, de la 48 au ajuns la 42. Părerea mea e că este nevoie de încă un tur de alegeri anticipate. Şi atunci lucrurile se vor clarifica.”

Europa Liberă: Se vor precipita?

Alexei Busuioc: „Eu cred că da. Părerea mea. Dacă se păstrează Alianţa de Integrare Europeană, trendul Partidului Comuniştilor scade. Chiar trebuie de făcut repejor cu preşedintele. Dacă ei nu dau – nu dau. Fiindcă vor fi învinuiţi a doua oară, de fapt, pentru declanşarea crizei politice în ţară. A doua oară. Tot calabalîcul ăsta, care e în Republica Moldova la ora actuală, este din cauza Partidului Comuniştilor.”

Europa Liberă: Păi bine, şi atunci şi acum, dacă rămâne candidatura domnului Lupu?

Alexei Busuioc: „În politică deseori este cam ca şi în viaţă. Trebuie să ai o verticalitate, un principiu. Şi dacă ei şi-au pus, au făcut Alianţa şi l-au numit atunci pe Lupu preşedinte.”

Europa Liberă: Candidat pentru Preşedinţie.

Alexei Busuioc: „Da, candidat la preşedinţie, trebuie să ducă lucrul ăsta până la bun sfârşit.”

Europa Liberă: Ce i-ar motiva pe comunişti să-şi dea acum două voturi pentru candidatura domnului Lupu la Preşedinţie?

Alexei Busuioc
Alexei Busuioc: „Ar să sune straniu, dar frica. Frica, asta o să-i determine, pentru că ei înţeleg trendul. Acolo, în laboratoarele Partidului Comuniştilor stau băieţi, care nu-s cu trei clase.

Eu le spuneam şi acum la ţară, la Capaclia la mine, ziceam, că Partidul Comuniştilor are două lucruri pe care el se ţine – minciuna şi a doilea este teroarea. Şi eu m-am convins, încă o dată în plus, chiar vecinul meu, moş Dumitru. Că voi ştiţi cum e în sat, vine după un hârleţ... Şi îi spun: moş Dumitre ce mai faci? Păi, uite cu alegerile. Şi când am început să discutăm ceva despre Partidul Comuniştilor, el aşa straniu s-a uitat înapoi şi primprejur. Că trebuia să vedeţi frica în ochii, care o avea omul acela. El se temea să vorbească, să pronunţe cuvântul comunist. Frica, totuşi, în oameni, mai ales în cei bătrâni, ea...”

Europa Liberă: Persistă.

Alexei Busuioc: „Extraordinar. Şi la sat eu vorbesc asta. Şi mai este un factor, care nouă ne-a jucat festa acum. Eu risc să alunec pe dreapta, deşi eu n-am fost niciodată de dreapta. Dar noi acum ducem consecinţa votului minorităţilor naţionale.”

Europa Liberă: Păi, da poate n-au fost motivate minorităţile să-şi dea votul pentru altcineva, decât pentru comunişti.

Alexei Busuioc: „Nu-i drept. Nu-s de acord. V-am spus, că risc să mă duc pe dreapta tare, deşi eu n-am fost niciodată pe dreapta.”

Europa Liberă: Sunteţi social-democrat.

Alexei Busuioc: „Da, eu sunt social-democrat. Eu am rămas în suflet, chiar dacă nu mai sunt cu social-democraţii. Eu aştept schimbarea social-democraţiei. Adică dacă partidul se schimbă conducerea, eu revin înapoi, că eu în suflet rămân social-democrat. Deci, alta acuma vreau să spun.”

Europa Liberă: Votul etnic.

Alexei Busuioc: „Votul etnic, da. Uitaţi-vă, dacă nu s-au mai făcut şi în Găgăuzia lucruri – şi drumuri, şi biserici, şi totuna ei votează cu comuniştii. Ştiţi, ruşii au o frază: „scolico volca ne cormi, on vsioravno v les smotrit”. Adică, tu poţi să-i faci ce nu i-ai face - el tot cu comuniştii o să voteze. Pentru că el vede în comunişti acea forţă, care n-are să-i impună lor ca să înveţe limba română. De fapt, minoritatea naţională, ea nu se teme atâta de România. Că aţi văzut, că s-a citat, precum că tancurile de acuma-s sub Chişinău.”

Europa Liberă: A spus-o chiar ex-preşedintele Voronin.


Alexei Busuioc: „Da, tancurile româneşti îs sub Chişinău, ş.a.m.d. Deci, minciuna şi frica, astea două arme. Minorităţile naţionale nu se tem, că o să fie România aici. Ei se tem de alta – numai să nu înveţe limba română. Doar nu e un secret: ei zic şi „bîcii iazîc”, şi „ţăranschii iazîk”, ş.a.m.d. Eu ştiţi cum am zis? Noi vom trăi real în Republica Moldova, nu într-o gubernie, când va fi cum zic tinerii „cruto” în troleibuz să vorbeşti limba română, în magazin să vorbeşti limba română şi pe stradă limba română. Iaca astea trei elemente, când o să fie unificate, când limba română va fi „cruto” s-o vorbeşti, adică o limbă română, chiar dacă e şi de a noastră, cu graiul nostru moldovenesc, iaca atunci de abia noi vom trăi în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Haideţi să revenim – ce coaliţie, totuşi, ar fi benefică pentru Republica Moldova? Şi ce părere aveţi Dumneavoastră despre faptul că totuşi se fac presiuni, uneori şi din exterior? Pe cât de mult ajută? Şi pe cât de mult încurcă aceste sfaturi de la străini?

Alexei Busuioc: „Benefic pentru Republica Moldova ar fi o coaliţie de centru-dreapta. Şi faza a doua – alegeri anticipate. Da, mă rog. Cât despre influenţa din exterior. Eu am înţeles şi întrebarea – este vorba de Narîşkin, care a venit, faimosul Narîşkin.”

Europa Liberă: Pe de o parte prezenţa şefului administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, pe de altă parte emisarii europeni.

Alexei Busuioc: „Staţi un pic. Uite, nu se trage atenţia la lucrul acesta. Dacă aţi observat, când a venit Narîşkin era, măi băiete, un tărăboi în ţară, că a venit Narîşkin. Presa, televiziunea, tot. La un moment dat, când vine Narîşkin sau cineva din Rusia un emisar, aici e un tărăboi foarte mare. Şi când vin emisarii din Europa, moldovenii, de acum noi, etnia titulară, primim asta ca ceva normal.

Deci, prin urmare se transformă ceva în conştiinţa moldovenilor. Şi încet-încet Rusia începe să devină ca un factor aşa, de repulsie. Cred că asta e legat şi cu anumite legături istorice, şi cu prezenţa armatei. Îs mai multe lucruri. Eu am foarte mulţi prieteni în Rusia. Eu am făcut serviciul militar, am o grămadă de băieţi, discutăm. Ruşii ca naţiune, eu îi respect.”

Europa Liberă: Ca şi cultură.

Alexei Busuioc: „Ca şi cultură e extraordinară. Acum până şi pe mine a început să mă irite lucrul ăsta. Da, ştiţi, şi mă sunau din sat, şi mă întrebau – da ce caută ruşii la noi? Adică, vin emisarii din Europa, de acum moldovenii încep a primi ca un lucru normal. Asta e un semnal. Ca un lucru normal. Dar când vine cineva din Rusia, deja pe noi începe să ne atingă. Deci, acestea sunt nişte elemente, care dă de înţeles că ceva se schimbă. Şi eu cred că şi atitudinea Rusiei trebuie să fie alta deja. Ei trebuie să înţeleagă, şi Rusia că, totuşi, în societatea moldovenească se petrec nişte lucruri, care ele vrem-nu vrem, noi acolo o să ajungem. Unde toţi se tem, dar noi acolo o să ajungem. Adică cum, unde toţi se tem. Se teme minoritatea ceea naţională, care de fapt acum, cum nu-i de straniu, iaca ea e la conducere. Minoritatea naţională, ea hotărăşte acuma soarta ţării. Pentru că dacă luaţi 59 de procente şi minorităţile naţionale sunt 26, şi ei au o motivaţie nebună de a veni la vot, pentru ca să nu înveţe limba română.”

Europa Liberă: Un deznodământ al acestei crize – o coaliţie largă. Ce ar însemna o coaliţie largă?

Alexei Busuioc
: „Nu, nu.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi vrea să întâlniţi Anul Nou într-o atmosferă politică stabilă?

Alexei Busuioc: „Da, linişte politică. Deşi Republica Moldova nu merge rău. Noi să nu înţelegem că în Republica Moldova e un haos total.”

Europa Liberă: Politic.

Alexei Busuioc
: „Haos politic, dar nu e haos în ţară. Pensiile se dau, construcţiile de drumuri merg, sunt proiecte, care pentru moment s-au stopat, că e şi normal - să vadă ce şi cum. Deci, situaţia economică în ţară nu este cea mai rea. Este haosul ăsta politic şi oamenii au obosit de lucrul ăsta. Ar vrea o linişte, în primul rând. Vedeţi, că dacă nu e în ţară linişte şi în familie, câte o dată.”

Europa Liberă: Nici în sat, nici în mahala, nici în familie.

Alexei Busuioc: „Că toţi şed şi asta este cel mai rău. Că în sat, s-au divizat satele acuma extraordinar.”

Europa Liberă: Iată, scindarea asta şi-a lăsat amprenta asupra relaţiei interumane.”

Alexei Busuioc: „Perplex am rămas, când am văzut până unde satele îs divizate, frate cu frate. E divizare totală în sate. Şi eu încerc să le spun: măi, lăsaţi-i, măi, pe cei de la Chişinău, s-or bate ei. Ce vă trebuiesc ei? Chişinăul cela, ce vă trebuie vouă?”

Europa Liberă: Înseamnă că trăieşte şi omul simplu cu ceea ce trăieşte ţara.

Alexei Busuioc: „Da, dar nu trebuie să ajungem să politizăm până acolo, până unde...Aici, că nu se înţelege Filat cu Lupu, sau Lupu cu Voronin şi noi trebuie să retrăim la sate: vezi, dragă Doamne, că nici nu putem dormi de atâta, că aiştea nu se înţeleg.”

Europa Liberă: Păi, asta e destinul statului.

Alexei Busuioc: „Stai-stai-stai.”

Europa Liberă: Deci, oricum acum raţiunea ar trebui să fie pusă în capul mesei.

Alexei Busuioc: „Ea, dacă raţiunea era, era pusă demult în capul mesei. Acum, cum nu-i straniu, eu cred că frica trebuie să-i unească pe toţi. Pentru că noi, de fapt, moldovenii suntem de firea noastră fricoşi.”

Europa Liberă: Sentimentul ăsta noi nu l-am alungat.

Alexei Busuioc: „Nu l-am alungat. Şi-s o grămadă de istorii şi în cel de-al doilea război mondial, când se ascundeau pe sub butoaie, ş.a.m.d., prin beciuri, prin poduri. Adică, totuşi, noi nu suntem o naţiune, cum sunt georgienii. Da, nu revoluţionari. El are demnitate. El nu ştie, că face revoluţie. El ştie că i-a călcat demnitatea. Şi pentru demnitatea lui călcată, el ştie că trebuie să răspundă foarte dur. Să dea înapoi. Şi noi nu avem asta. Poate şi spre binele nostru, că suntem aşa cum suntem.”

*

Europa Liberă: Despre peisajul moldovenesc post electoral am stat de vorbă şi cu analistul politic occidental, Vladimir Socor.

Vladimir Socor: „Cel puţin doi dintre liderii de partide vorbesc deja de posibilitatea unor noi alegeri peste un an.”

Europa Liberă: De acum trei lideri vorbesc.

Vladimir Socor
Vladimir Socor: „Trei chiar. Aşa încât, perspectivele nu par deloc optimiste. Se constată o competiţie nedeclarată, dar acerbă între trimişii Rusiei şi trimişii Uniunii Europene în ceea ce priveşte componenţa viitorului Guvern din Republica Moldova. Dar în ultimă instanţă, constatăm în ultimii câţiva ani, că Republica Moldova nu este pregătită pentru sistemul de guvernământ parlamentar. În statele din fosta Uniune Sovietică experimente cu guvernarea parlamentară s-au făcut în Ucraina, în Republica Moldova şi în Kîrgîzstan. Peste tot aceste experimente au eşuat, cu consecinţe deosebit de grave pentru statele respective şi pentru societăţile din acele ţări. Experimentele în guvernarea parlamentară, pur şi simplu, au dezorganizat statele şi au provocat întârzierea, sau chiar inversarea reformelor. În Ucraina, de exemplu, dar şi în Republica Moldova. În cazul individual al Republicii Moldova corectitudinea deplină a alegerilor timp de mulţi ani de-a rândul a condus la revanşa Partidului Comuniştilor în 2001 şi perpetuarea acestuia la putere până mai ieri.”

Europa Liberă: Domnule Socor, cât de realistă este şansa unei coaliţii de centru-stânga? Şi cât de realistă este şansa unei coaliţii de centru-dreapta?

Vladimir Socor: „Singurul lucru, care îmi pare realist în actuala configuraţie politică este continuarea instabilităţii.”

Europa Liberă: Dar ce ar fi mai benefic pentru Republica Moldova să se întâmple acum? Ce alianţă să se închege?

Vladimir Socor: „Pe termen scurt, ar fi benefică formarea unei coaliţii cu excluderea Partidului Comuniştilor. Partidul Comuniştilor s-a descalificat complet, continuând să se descalifice în timpul campaniilor electorale din 2009 şi 2010. Partidul este lipsit de capacităţi de a se adapta contemporanietăţii şi Europei. Lucrul acesta este foarte clar. Simplul fapt că domnul Vladimir Voronin este principalul atu electoral al Partidului Comuniştilor demonstrează, cât de învechit este acest partid. Domnul Voronin şi echipa sa au trecut de la orientarea pro occidentală temporală, pe care şi-o asumaseră în 2004, la o politică ceea ce se cheamă doi vectori, sau dublul vector, un fel de echidistanţă între Rusia şi Occident. Şi acest lucru, bineînţeles, dăunează Republicii Moldova. Dăunează, în primul rând, populaţiei şi cetăţenilor Republicii Moldova.

Ţara are nevoie de un Guvern cu o orientare pro-europeană lipsită de ambiguităţi şi lipsită de orice influenţă din partea Rusiei. Prin urmare, mi se pare cât se pare de clar, în favoarea continuării Alianţei pentru Integrare Europeană, cu excluderea comuniştilor din majoritatea guvernantă, dar nu şi din sistemul politic. Acest lucru ar fi imposibil şi nedemocratic.

Partidul Comuniştilor este un partid mare, cu o bază socială încă puternică, deşi în continuă şi ireversibilă scădere. Totuşi, în perioada scăderii, şi în cele din urmă dispariţiei acestui partid, se cuvine ca partidul să fie inclus în sistemul şi jocul democratic parlamentar. Dar aceasta este pe termen scurt. Pentru că Moldova are nevoie de un sistem de guvernare prezidenţială, care să garanteze eficienţa Guvernului, stabilitatea, continuitatea, cicluri de patru ani încheiaţi. Campania electorală neîncetată în ultimii doi ani, cu perspectiva de a continua, din nefericire, este un adevărat coşmar.”

Europa Liberă: În actualele condiţii, Partidul Democrat, partidul condus de Marian Lupu, rămâne să cântărească binele şi răul pentru Republica Moldova. Dacă nu se alege preşedintele, pentru că nu ajung voturi nici de o parte, nici de alta, atunci e catastrofă?

Vladimir Socor: „Stimată Valentina, acestea sunt detalii de ordin juridic şi tehnic. Fie că se găseşte o soluţie, fie că nu se găseşte o soluţie, sau indiferent când s-ar găsi, ea nu rezolvă problema fundamentală. Problema fundamentală este că Republica Moldova nu este pregătită la nivel instituţional pentru democraţie parlamentară. Partidele însele, cele care fac parte din Alianţa pentru Integrare Europeană, nu sunt partide de natură democratică, aşa cum există partidele în Occident.”

Europa Liberă: Şi ce e de făcut, domnule Socor? Vorba lui Lenin.

Vladimir Socor: „Ce-i de făcut, vorba lui Lenin. Trebuie identificat un partid politic cu capacitatea de a guverna Republica Moldova în mod competent, eficient, stabil şi cu continuitate pe mai multe cicluri electorale. Partidul condus de domnul Vlad Filat, şi domnul Filat personal ar putea îndeplini acest rol.”

Europa Liberă: Vizita emisarilor străini la Chişinău impulsionează crearea unei coaliţii de guvernare în Moldova?

Vladimir Socor: „Da, ar trebui s-o impulsioneze. Dar Uniunea Europeană nu este interesată de persoane şi nu are favoriţi între partide. Uniunea Europeană e interesată de Republica Moldova. În ce măsură cetăţenii Republicii Moldova sunt interesaţi de Uniunea Europeană, e altă întrebare. Ei sunt, desigur, interesaţi de problema vizelor de intrare în Uniunea Europeană. Emisarii Uniunii Europene vor lucra cu oricare partid politic, care există la putere. Chiar dacă soluţia preferată de Moscova - a unei coaliţii dintre Partidul Comuniştilor şi partidul domnului Lupu s-ar materializa, şi în acest caz Uniunea Europeană ar lucra cu un asemenea Guvern.

Deoarece Uniunea Europeană este interesată în a integra Republica Moldova. Uniunea Europeană are mare nevoie de o poveste de succes în politica externă şi, în deosebi, în politica de vecinătate. Republica Moldova oferă Uniunii Europene această posibilitate. Şi prin poziţia ei geografică, şi prin dimensiunile mici, deci, relativ uşor digerabilă de către Uniunea Europeană. Surprinzător, cum ar părea să pară, chiar şi în Uniunea Europeană mai sunt unii care gândesc strategic.

Şi importanţa strategică a Moldovei pentru Europa este în continuă creştere. După ce Ucraina a trecut de la un pol politic orientat spre Vest, la o politică orientată predominant către Rusia, nu în totalitate, dar predominant, după ce Rusia şi-a întărit poziţiile militare în Ucraina, prin arendarea bazei navale de la Sevastopol pe zeci de ani de acum înainte, după ce influenţa businessului rusesc a început să crească substanţial în Ucraina, viitorul Ucrainei fiind incert. Profilându-se perspectiva că Ucraina să lunece îndărăt, în orbita Rusiei, Republica Moldova devine mai interesantă decât fusese până acum pe planul strategic, pentru Uniunea Europeană.

Iată de ce, Uniunea Europeană va căuta să strângă legăturile cu Republica Moldova, indiferent de culoarea guvernului care se va afla la putere. Desigur că misiunea Uniunii Europene ar deveni mai uşor de îndeplinit, dacă la putere s-ar afla partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană. Este necesară o guvernare stabilă, de către un preşedinte cu puteri executive, de orientare europeană, cum cred că domnul Filat este. Acest lucru ar putea îmbunătăţi foarte mult perspectivele şi reformelor economice, şi integrării europene a Republicii Moldova.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG