Linkuri accesibilitate

Absența lui Mihai Ghimpu la Astana nu va prejudicia imaginii Moldovei


Anatol Țăranu

Anatol Țăranu

Anatol Țăranu: „În Moldova abia s-au încheiat alegerile parlamentare și încă nu este clar care va fi configurația viitoarei guvernări.”

Anatol Ţăranu: „Asupra plecării lui Ghimpu la Astana plana umbra provizoratului funcţiei pe care o deţine Ghimpu. Este absolut evident că linia Preşedinţiei Republicii Moldova în problema transnistreană deja va fi continuată de un alt om. În aceste condiţii, neplecarea la Astana nu a prejudiciat serios scopul politic al Republicii Moldova în ceea ce priveşte diferendumul transnistrean. Explicaţia pe care a făcut-o domnul Ghimpu, că el n-a plecat la Astana din cauza că nu au fost luate în consideraţie interesele Moldovei privitor la retragerea trupelor ruse, este una plauzibilă şi într-un fel explică, oficial explică neprezenţa liderului moldovean în capitala kazahă.”

Europa Liberă: Domnule Ţaranu, dacă să zicem, că aşa cum aţi remarcat, explicaţia domnului preşedinte interimar pare plauzibilă, dar ar fi, se pare, mai mult de uz intern. Pentru că au răsunat şi nişte mici supărări. Cum că discursul care i s-a pregătit nu reflectă întru totul poziţia sa în această chestiune, în problema transnistreană. Cum ar putea fi privită din exterior lipsa lui Mihai Ghimpu la summitul din Astana?

Anatol Ţăranu: „Eu nu cred că Republica Moldova să aibă prejudicii de imagine din această cauză. Poziţia Chişinăului va fi expusă acolo la Astana de ministrul adjunct de Externe Popov. Sigur că, în mod normal, liderul ţării noastre trebuia să fie la reuniunea OSCE. Dar situaţia este cu totul aparte astăzi în Republica Moldova. Numai ce s-au finalizat alegerile parlamentare. Noi ne găsim în plină desfăşurare a acţiunilor pentru apariţia unei noi guvernări şi încă nu este clar care va fi configuraţia acestei guvernări. Din acest punct de vedere, nu cred că imaginea Republicii Moldova a avut de suferit.”
XS
SM
MD
LG