Linkuri accesibilitate

Ultimele zile de încordare a mușchilor electorali


Oleg Cristal
Oleg Cristal

Jurnalul săptămînal al analistului politic Oleg Cristal.


LUNI

Am intrat în ultima săptămână a campaniei electorale. Sondajele arată tradiţional că numărul celor care se decid în ultima săptămână pentru cine să voteze este foarte mare, în jur de 20 %. Aceasta înseamnă că lupta pentru indecişi va fi foarte dură în zilele care au mai rămas până la scrutin, iar partidele vor scoate din mânecă aşii pe care i-au păstrat.

Prima surpriză vine din partea PLDM, care l-a avut în gazdă pe preşedintele celei mai importante forţe politice din Europa, Partidul Popular European, Wilfried Martens. Noutatea adusă de Martens este că liberal-democraţii moldoveni vor fi primiţi în curând în marea familie a Popularilor Europeni. Seara cei doi au fost gazda emisiunii Fabrika de la Publika. Şi Mihai Ghimpu a încercat să surprindă alegătorii cu anunţarea vizitei în Moldova a preşedintelui Georgiei Mihail Saakaşvili.

Ziua a mai fost caracterizată şi de lupta sondajelor. Au fost prezentate trei sondaje cu cifre foarte diferite, în penultima zi în care rezultatele acestora mai pot fi prezentate public. Se încearcă influenţarea/manipularea indecişilor. Dintr-o analiză a lui Igor Boţan aflu că, cel mai probabil, Vladimir Voronin va conduce prima şedinţă a noului Parlament. Am început să recitesc Codul electoral.


MARŢI

Ziua atacurilor. După mai bine de jumătate de secol a fost înregistrat un schimb de focuri de artelerie la graniţa celor două Corei. Fostul director al SIS, Artur Reşetnicov anunţă că a fost răpit şi torturat cu scopul de a oferi informaţii compromiţătoare despre liderii PCRM, apoi eliberat. Presupusa răpire ridică foarte multe semne de întrebare, fiind observate mai multe incoerenţe în declaraţiile lui Reşetnicov. Comuniştii acuză guvernarea şi sperie societatea cu revenirea banditismului din anii ’90. Se confirmă prealabil vizita la Publika TV, miercuri, a preşedintelui Georgiei Mihail Saakaşvili. Spre seară se anunţă că sosirea la Chişinău a liderului de la Tbilisi se amână cu 12 ore.

MIERCURI

Cazul Reşetnicov ia o nouă întorsătură. De dimineaţă reprezentanţii MAI şi ai Procuraturii Generale declară că răpirea ex-directorului SIS este similară cu dispariţia în 2002 a vice-preşedintelui PPCD Vlad Cubreacov. Reşetnicov este acuzat că refuză să coopereze cu ancheta şi nu permite efectuarea unei expertize medico-legale. Medicii de la Spitalul Cancelariei de Stat au organizat, în premieră, o conferinţă de presă, pentru a spune că Reşetnicov nu are nimic grav. Răspunsul fostului şef al securităţii vine la câteva ore însoţit de lacrimi. El spune că poliţia şi procuratura mint.

Sosirea lui Saakaşvili întârzie cu o oră. Primim din nou confirmarea prezenţei într-o Ediţie specială la Publika a preşedintelui georgian. Programul lui Saakaşvili este dat peste cap şi spre seară vizita la Publika se transformă într-o vizită a echipei noastre la Reşedinţa Prezidenţială pentru un interviu în exclusivitate cu liderul „Revoluţiei rozelor”.

JOI

Dosarul Reşetnicov continuă. Juristul PCRM Sergiu Sârbu depune mărturii la MAI. Voronin acuză în stânga şi în dreapta liderii politici. Nu a scăpat de atacul preşedintelui comuniştilor nici Publika TV din cauza „embargoului” de a apărea în direct la ştiri sau la emisiuni până la alegeri din cauza limbajului utilizat la o emisiune. Voronin a oferit jurnaliştilor lecţii de lingvistică şi de medicină, explicând esenţa verbului „a freca”.

Şi liderul liberalilor Mihai Ghimpu a organizat o conferinţă de presă pentru a vorbi despre „interpretarea eronată a unirii cu România”, despre cazul Reşetnicov şi despre averile familiei Voronin. Seara am fost informaţi despre o discuţie telefonică a lui Voronin cu Patriarhul rus Kirill. Serialul transmiterii dosarelor din arhiva SIS către Arhiva Naţională a urmat cu alte peste trei mii de documente despre crimele regimului comunist. Reprezentanţii CEC şi ai MAI anunţă că această campanie electorală are şansa să devină „cea mai curată” din ultimii 10 ani. Am primit un SMS în care CEC mă îndeamnă să merg la vot pe data de 28 noiembrie, acesta fiind un „know how” al acestor alegeri.

VINERI

E ultima zi a campaniei electorale. Concurenţii încerca să-şi încordeze muşchii pe ultima sută de metri. Primul o face Vlad Filat, care a vorbit despre „campania fără agresiune” a PLDM şi a îndemnat cetăţenii să iasă la vot.

A urmat Mihai Ghimpu care s-a referit la „cea mai corectă campanie electorală din ultimii ani”, evidenţiind şi necesitatea ca partidele democratice să acumuleze cel puţin 61 de mandate.

Ministerul de Interne ne-a surprins cu viteza cu care a tras concluziile în cazul Reşetnicov, anunţând că este vorba de o înscenare pusă la cale de către PCRM, fără ca fostul director SIS să ştie. Comuniştii spun că e o prostie care va fi atacată în instanţă. Şi celelalte partide au făcut totalizări, arătându-se convinse că vor câştiga alegerile.

*Oleg Cristal, născut în 1979, absolvent al Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, al Universității de Stat din Moldova, specializat în politologie, instruire juridică și comunicare politică. Reporter la Info-Prim Neo, lector la Universitatea de Stat din Moldova, șef al Departamentului politic și în 2007-2008, redactor-șef adjunct al cotidianului Moldova Suverană. In prezent lucrează la Publika TV ca Editorul Zilei.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG