Linkuri accesibilitate

Ion Căpățînă: Bună sau rea, autoritățile se ascund în spatele noțiunii de practică internațională.


Astăzi Republica Moldova ar urma să informeze Comitetul ONU împotriva torturii despre felul în care a realizat mai multe recomandări de acum un an privind implementarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane şi degradante...
A devenit oare Republica Moldova un stat în care posibilităţile de tortură a cetăţeanului s-au redus drastic sau acestea sunt doar camuflate de retorică? Vom discuta azi la această temă cu domnul avocat Ion Căpăţînă, lector universitar şi membru al colegiului de calificare al Procuraturii Republicii
.

Europa Liberă: Dle Căpăţînă, aşadar astăzi Comitetul împotriva torturii al ONU ar trebui să primească un raport din partea Republicii Moldova din care să se vadă cum au fost urmate la modul practic recomandările făcute de experţii acestui comitet acum un an. Din punctul Dvs. de vedere, a devenit oare Republica Moldova un stat în care posibilităţile de tortură a cetăţeanului s-au redus drastic sau acestea sunt doar camuflate de retorică?

Ion Căpăţînă: Mi-aţi pus o întrebare la care într-un fel am putea găsi răspuns atât afirmativ, cât şi negativ. În primul rând afirmativ de ce? Pentru că orice autoritate publică, orice stat care s-a racordat formal sau informal la anumite convenţii internaţionale cu privire la prevenirea cazurilor de tortură ar trebui să nu aştepte momentul survenirii unor solicitări de rapoarte sau monitorizări din partea unor organizaţii internaţionale de implementare şi monitorizare a acestor situaţii, din punctul meu de vedere foarte grave. Pe de altă parte, nu cred că se ascunde ceva sub o retorică, pentru că, în principiu, statul este obligat şi fără această monitorizare sau insistenţei internaţionale să întreprindă toate măsurile pentru a proteja persoanele, pentru a exclude cazurile de tortură, maltratatre sau de rele practici în cazul în care acestea trebuie oricum depistate şi sancţionate.

Anatol Mătăsaru, o victimă a torturii
Pentru că este gravă situaţia, extrem de gravă, pentru că uita-ţi-vă ce se întâmplă – cazurile de tortură sunt clasificate de agenţii guvernamentali în primul rând, de autorităţile publice, tocmai de cei care ar trebui să supravegheze situațiile şi tocmai situațiile în care omul se află în custodia lor. Asta este şi mai grav. Se impun măsuri complexe, fără îndoială, care solicită un efort consolidat din partea autorităţilor, dar şi a societăţii civile, pentru a preveni aceasta şi nu cred că este cazul să raportăm ceva ascunzându-ne după retorică, ci să lucrăm zi cu zi pentru a preveni, a exclude aceste situaţii.

Europa Liberă: Dle Căpătînă, Comitetul antitortură nu este un tribunal, deci nu judecă, nu condamnă. Are alt scop, de a intermedia, a construi un dialog cu statul raportor în vederea unui scop mai nobil decât care nu cred că există – eliminarea torturii în statul respectiv. Dar, totuşi, acum un an experţii acestui comitet se pare că formulaseră nişte recomandări foarte clare privind investigarea tuturor cazurilor de tortură şi sugerau nişte măsuri foarte clare prin aceste recomandări. Totuşi, s-a avansat cât de cât în acest sens?


Ion Căpăţînă: Este adevărat ce spuneţi. Într-adevăr, acest comitet nu are intenţia de a judeca statele, ci mai mult de a le ajuta să implementeze principiile fundamentale care ar exclude şi ar eradica cazurile de tortură şi alte infracţiuni similare. În acelaşi timp, vreau să spun că ce se întâmplă? În viziunea mea, situaţia s-a schimbat spre bine. De ce s-a schimbat spre bine? Pentru că cazurile de tortură, în special, au devenit un subiect pe ordinea de zi a practic tuturor mediilor informative, societatea a devenit mult mai informată referitor la situaţia că cineva ar putea să se afle în asemenea situaţie, fiind impus prin suferinţă de ordin psihic sau de ordin fizic să dea declaraţii împotriva sa sau să declare împotriva terţilor referitor la o infracţiune sau presupusă infracţiune comisă.

În viziunea mea, faptul că societatea cunoaşte mai multe despre aceste cazuri, despre care altădată cunoşteau doar avocaţii şi foarte rar deveneau sobiect de interes social lucrurile merg spre bine. Plus, la asta, sper că s-a schimbat şi atitudinea autorităţilor, ca rezultat al acelor, regretabile în viziunea mea, situaţii care au urmat după aprilie 2009. Până la urmă, în viziunea mea, un efort consolidat crede-ţi-mă este cel mai util pentru dacă a nu exclude, cel puţin a minimaliza aceste cazuri. Pentru că formele devin tot mai diverse şi mai diverse şi mai ascunse şi mai ascunse.

Europa Liberă: Potrivit unui ordin al Procurorului General – şi ordinul e recent – în toate procuraturile teritoriale şi specializate va fi desemnat câte un procuror responsabil de investigarea cazurilor de tortură, tratament degradant şi inuman. Un fel de supraveghetori pentru eventuali torţionari... Consideraţi că e o idee bună sau e un fel de îngrăşare în ajun a aparenţelor unei lupte aprige cu tortura?


Ion Căpăţînă
: Vreau să vă spun că de fapt nu este vorba despre o îngrăsare şi despre a bifa unele activităţi, dar asta din nou vine din viziunea mea proprie şi din cunoaşterea unor activităţi ale procurorului general în perioada precedentă. În viziunea mea este un lucru logic ţinând cont de mentalitatea organelor noastre care, din păcate, au mai rămas organele noastre de urmărire penală şi chiar a procurorilor, a organelor noastre de poliţie şi a altor agenţilor investiţi cu astfel de atribuţii. Vedeţi, există să spunem aşa o..., sau cel puţin a existat pe parcursul mai multor ani, s-a cimentat un astfel de sistem când goana după indici de descoperire a crimelor a dus la un acord tacit într-un fel dintre lucrătorii Procuraturii şi ai organele de investigare a crimelor cu scopul de a obţine informaţii şi cu orice preţ, referitor la crimele săvârşite fără îndoială, şi cu scopul de a transmite cazul în instanţele de judecată.

Investirea unui procuror cu asemenea atribuţii eu o văd ca un lucru pozitiv pentru că mentalitatea noastră a mai rămas - dacă cineva mă verifică atunci neapărat trebuie cel puţin să ţin cont că involuntar ar putea cineva să mă verifice dacă respect sau nu. Este grav că autorităţile noastre au ajuns la asemenea concluzie că fără un supraveghetor în plus este mai complicat să combatem asemenea situaţii.

Europa Liberă: În general, cât este firesc şi poate în primul rând eficient vi se pare ca un procuror, de exemplu, să supravegheze pe un altul?


Ion Căpăţînă
: Aceste funcţii în principiu ar fi cazul să le execute de orice procuror, pentru că aceasta o cere legea cu privire la Procuratură şi în plus prevederile procedurii penale şi alte acte normative naţionale. Dar pe de altă parte, Procuratura trebuie să întreprindă ceva pentru că în caz contrar este mult prea greu să probăm existenţa unei astfel de componente de infracţiuni. Pentru că, în cazul combaterii torturii trebuie să fie antrenaţi nu doar procurorii, dar evident că şi alte organe, în special cele care au în custodia sa deţinuţii, organele de poliţie. Or, cele mai mari abuzuri se comit tocmai în această perioadă, între momentul reţinerii şi perioada în care persoana este îngrădită în posibilităţile de deplasare în instituţiile de detenţi. Eu văd acest lucru pozitiv cel puţin din motivul că acest procuror ar avea mai multe mijloace de a practica nu numai acele verificări aşa numite de plan, planificate, ci şi posibilitatea de a veni în orice moment , în orice loc de detenţie pentru a verifica. Cât de eficientă va fi această măsură, sper că va arăta timpul, dar totuşi cred în intenţia bună şi nu bifată de dragul raportării.

Europa Liberă: Paza bună trece primejdia rea. Bine, pare să fie un specific mai moldovenesc, cum sugeraţi chiar dv. Aveţi cumva cunoştinţă dacă există vreo similitudine şi în alte ţări, adică procurori împovăraţi în mod special cu misiunea de a supravhegea şi a nu admite ca alţi procurori să devină torţionari? ...


Ion Căpăţînă: Cer scuză, încep de la sfârşit. În viziunea mea, fiecare din noi trebuie, în măsura în care exercită unele atribuţii, să şi le execute cu bună credinţă. Referitor la practica internaţională, să ştiţi că ea este diferită. În ce sens? În sensul că, cu unele asemenea atribuţii sunt investite respectiv alte autorităţi publice. R. Moldova este în acest sens un gen de pionier, dar nu pot fi sigur pe asta. Nu exclud că mai există asemenea state în care un procuror ar fi investit cu puterile exact de a verifica un anumit domeniu. Îmi este greu să spun dacă suntem sau nu pionieri în asta, deşi în practica internaţională putem întâlni orice şi în R. Moldova, din păcate, s-au învăţat autorităţile să utilizeze practica internaţională, şi pozitivă şi negativă, sub sloganul – aceasta este o practică internaţională, fiind bună ea sau rea.
XS
SM
MD
LG