Linkuri accesibilitate

Discursuri europene total diferite


Michael Emerson (Centrul de studii privind politica europeană): „Declarațiile guvernului comunist nu erau credibile şi confuze, în timp ce actualii guvernanţi au mesaje coerente şi clare”.





Miniştrii de externe ai Uniunii Europene au spus luni la Luxemburg că anulara vizelor pentru Moldova este un obiectiv pe termen lung. La Chişinău, premierul Vlad Filat şi-a făcut propriile calcule şi a spus că Moldova poate îndeplini toate condiţiile şi obţine regimul fără vize într-un an şi jumătate. Alexandru Eftode a întrebat un expert de la Bruxelles dacă Vlad Filat şi Uniunea Europeană înţeleg la fel noţiunea de termen lung.


„Când Uniunea Europeană spune termen lung, are în vedere, în general, 5 ani şi mai mult”, explică Michael Emerson, expertul Centrului de la Bruxelles pentru Studiul Politicilor Europene.

Poate deveni Moldova un caz special şi obţine regimul fără vize mai rapid? Michael Emerson este mai curând sceptic pentru că un parcurs accelerat al Moldovei ar însemna ca Uniunea Europeană să-şi încalce politica actuală faţă de relaţia cu vecinii estici. Emerson subliniază că Uniunea Europeană discută acum despre liberalizarea vizelor cu întreaga Europă de est, inclusiv cu Rusia. În capitalele europene există opinia fermă că Uniunea Europeană trebuie să trateze în mod egal toate aceste ţări. Un tratament egal ar însemna însă că procesul de liberalizare a vizelor poate fi unul îndelungat.

Expertul european sugerează o altă cale pentru Moldova. Dacă anularea rapidă a vizelor se dovedeşte un obiectiv nerealist, ar fi posibilă în schimb obţinerea unor facilităţi consistente la eliberarea vizelor.

O mare parte a moldovenilor pot deja călători liber în Uniunea Europeană cu paşapoarte româneşti. Pentru ceilalţi, Uniunea Europeană ar putea elibera vize cu intrări multiple pe termen lung – până la 10 ani – după câteva călătorii consecutive şi legale în Uniunea Europeană. „Acesta nu ar fi un regim fără vize, dar sper ca Moldova să poată obţine îmbunătăţiri substanţiale pe termen scurt”, spune Michael Emerson.

Şi într-un caz şi în altul, multe depind de voinţa Uniunii Europene. Dar multe depind şi de Moldova. „În primul rând, spune expertul de la Bruxelles, guvernul moldovean trebuie să poată continua fără echivoc o politică europeană. Anume aşa face astăzi, dar coaliţia de guvernare este fragilă, iar noile alegeri se apropie. Prima condiţie este ca viitorul guvern să continue aceeaşi politică şi să aibă credibilitate”.

De ce există la Bruxelles îndoieli că anume aşa va fi, din moment ce atât coaliţia de guvernare actuală cât şi opoziţia comunistă spun că integrarea europeană este obiectivul strategic?

Michael Emerson, care a urmărit discursurile ambelor guverne, şi ale celui precedent şi ale celui de astăzi, spune că diferenţa este mare. Discursurile lor sunt total diferite, spune Emerson. Ale guvernului comunist nu erau credibile pe deplin şi confuze, în timp ce actualii guvernanţi au mesaje coerente şi clare. Nu ştiu ce va face un viitor guvern comunist, dacă va exista vreunul. Dar în Uniunea Europeană am remarcat diferenţele dintre discursul pro-european al guvernului precedent şi al celui actual”, mai spune Michael Emerson, expertul Centrului de la Bruxelles pentru Studiul Politicilor Europene.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

Previous Next

XS
SM
MD
LG