Linkuri accesibilitate


De circa 2 săptămîni, Parisul pare să se fi mutat pe un singur mal – Rive Gauche. Manifestări de amploare, cu nelipsitele sloganuri mobilizatoare de genul: „C’est la lutte finale…” și kilometri de pînză roșie, și-au făcut loc în peisajul public, confiscat și el de politic. Turiștii străini contribuie și ei la difuzarea imaginii unui „Paris roșu”, cu fiece clișeu luat pe viu – spre bucuria protestatarilor care nu ezită să le explice cum stă treaba cu pensionarea (criminală!!!) la 62 de ani, propusă de ministrul Muncii în locul actualei, la 60 de ani. Dintre toate, un afiș îmi atrage atenția: „Am 16 ani și visez la o pensie”. (Între paranteze fie spus, maică-mea împlinește curînd 67 de ani și nu are de gînd să renunțe la meseria de învățătoare, pe care o practică de peste patru decenii…).

E bine cunoscută simpatia intelighenției franceze pentru mișcarea de stînga – a fi de dreapta în Franța echivalează, pentru unii, cu a nu avea suflet (memorabilă, imbecilitatea apoftegmei lui Jean-Paul Sartre: „Orice anticomunist e un cîine!”). Mari figuri ale elitelor artistice și-au pus renumele la bătaie, pentru a o aduce pe Segolene Royale la Președinția Franței – fără succes. Ulterior, unii și alții au trecut în tabăra lui Nicolas Sarkozy – bineînțeles, în numele interesului național. Primăria capitalei a rămas însă socialistă, dar și fără un primar de stînga Parisul („mon meilleur ennemi”, cum îl numește Sarkozy pe Bertrand Delanoe) tot revoluționar rămîne.

După determinarea cu care se strigă, în aceste două săptămîni, „C’est la lutte finale…”, puțin lipsește pentru a se înălța primele baricade și chiar – de ce nu? – o ghilotină. Totuși nu a căzut nici un cap, nici al ministrului Muncii, nici al Economiei, nici al Primului ministru, ca să nu mai vorbesc de cel al președintelui.

Acum cîțiva ani văzusem la TV5 un film documentar, în 5 episoade, despre François Mitterrand – absolut impresionant și chiar necruțător pe alocuri cu unul dintre marii oameni politici ai celei de a V-a Republici. Țin minte cît de tare m-a izbit replica lui Mitterrand la acuzația unui jurnalist cum că nu ar fi cu adevărat un socialist, ci doar trece drept un om de stînga: „Si je passe pour un homme de gauche, c’est parce que je parle bien socialisme!” (Ceea ce nu l-a împiedicat totuși să facă niște reforme pentru care orice președinte de dreapta l-ar putea invidia.) Acum stau și mă întreb ce replică va avea Sarkozy la acest insolit: „Am 16 ani și visez la o pensie”. El care are o (a V-a) Republică, și o (a 3-a) nevastă, adevărat – pe nume Carla Bruni. Ce „-ism” trebuie să știi să vorbești (impecabil!), pentru a fi reales?

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG