Linkuri accesibilitate

25 de persoane şi-au anunţat intenţia să participe la viitoarele legislative anticipate în mod independent.

Încurajate de reducerea de la 3 la 2 la sută a pragului electoral, un număr record de 25 de persoane şi-au anunţat intenţia să participe la viitoarele anticipate nu pe lista vreunui partid, ci în mod independent. Milionarul Gabriei Stati, fosta deputată PPCD Valentina Cuşnir, un fost ministru al apărării din perioada guvernării comuniste Valeriu Pleşca şi controversata lideră a organizaţiei Salvgardare Maia Laguta - sunt doar cîţiva dintre cei ce au decis să-şi încerce puterile, chiar dacă pînă acum, nici un candidat independent nu a reuşit să obţină vreodată unul din cele 100 de fotolii de deputat din legislativul moldovenesc. Fezabil? Rational? Alogic? Ce-i face pe oameni să se lanseze într-o acţiune cu perspective atît de nesigure. Şi au ei oare vreo şansă cu pragul de 2 la sută, cît a fost stabilit pentru alegerile din noiembrie?

Pragul de 2 la sută pentru candidaţii independenţi este cel mai mic din cite au existat pînă acum în toate scrutinele parlamentare moldoveneşti. Cu toate acestea comentatorii tratează cu scepticism şansele independenţilor de a obţine la 28 noiembrie un mandate de deputat. Mai ales dacă ne amintim că pînă acum, doar un independent, Valeriu Ghileţchi a reuşit performanţa să acumuleze cca. 28 de mii de sufragii, adică aproape atît cît i-ar pemite unui actual candidat independent să ajungă în parlament. Se crede că pentru asta ar fi necesare între 20 şi 30 de mii de voturi, în funcţie de rata de participare care va fi înregistrată în viitorul scrutin.

În 2001, cînd Ghilețchi s-a lansat în competiţie cu partidele, pragul era de 4 la sută, aşa că el a rămas în afara legislativului. Acum este membru al echipei PLDM, şi în calitate de deputat a participat la modificarea legislaţiei electorale operată înainte de vacanţa de vară. Era şi firesc să îl întreb dacă nu cumpa parlamentul a lăsat totuşi un prag greu de trecut pentru independenţi

Valeriu Ghileţchi: “Totdeauna am pledat pentru 1% – aşa ar fi corect şi onest în raport cu independenţii. Mă îndoiesc că cineva va putea lua 2 procente, poate doar dacă în calitate de excepţie°.

Europa Liberă: De ce atunci alianţa n-a redus pînă la un procent pragul?
Valeriu Ghileţchi: ”A fost o decizie de compromis. Partidele nu prea vor mulţi independenţi în Parlament”.

Europa Liberă: Dacă era un procent, chiar puteau să intre aşa de mulţi?

Valeriu Ghileţchi: ”Nu cred. Pentru că şi un procent în toată istoria noastă au acumulat doar 1-2 candidaţi. Dar mai există şi teama de fărămiţare a electoratului. Plus că nu toţi îşi evaluează corect puterile. Am putea să ne trezim cu 50-70 de independenţi din care doar unul poate ar trece. Şi atunci închipuiţi-vă ce se va întîmpla cu buletinul de vot.”

Anatol Plugaru este unul din politicienii care a obţinut în trecut peste un procent din sufragii candidînd ca independent. El crede că puterea politică, de orice culoare, i-a lăsat mereu practic fără şanse pe independenţi, iar motivul ar fi, potrivit lui, la suprafaţă.

Anatol Plugaru: “Este absolut nedemocratic să obligi un cetăţean să acumuleze jumătate din norma unui partid. Reducerea pe care a făcut-o actual guvernare este formală. Se tem, partidele se tem de independenţi, pentru că nu vor să vină oameni cinstiţi în legislativ. Să nu le împiedice miş-maşurile.”

Şi Plugaru, şi Ghileţchi dau şanse minime actualilor pretendenţi independent la un fotoliu de deputat.

Anatol Plugaru: “Dacă nu va exista o forţă nouă care să-i atragă pe decepţionaţi, au o şansă, dar foarte mică ce-i drept. “

Valeriu Ghileţchi: “Sunt foarte rezervat, nu vreau să descurajez pe nimeni, dar avînd experienţa din 2001, îmi dau seama ce muncă enormă înseamnă să acumulezi 30 de mii de voturi. ”

Valentina Cușnir
Dar viitorii candidaţi cu care am reuşit să stau de vorbă se arată optimişti. Iată ce spune o posibilă candidată, ex-deputata creştin-democrată Valentina Cuşnir care şi-a încercat puterile ca independent şi anul trecut, dar s-a retras din cursă în favoarea unui partid.

Valentina Cușnir: “Am avut foarte multe reproşuri, fiindcă lumea mă căuta să mă voteze în buletine. Am promis că nu mă voi retrage. Cred că voi acumula 2 procente, pentru că am demonstrat că pot fi deputată a poporului, nu a şefului de partid. Mizez pe tineretul care a ieşit la 7 aprilie în stradă şi cu care am suferit împreună. ”

Iată şi motivaţia lui Valeriu Pleşca, fost ministru al apărării în anul 2004, actulamente om de afaceri: “2 procente poate să constituie undeva între 20 şi 30 mii de voturi şi în condiţiile în care partidele politice şi-au ştirbit prea mult imaginea, oamenii caută persoane de încredere cărora să le dea votul. Sunt sigur că voi reuşi.”

De altfel, Valentina Cuşnir spune că nu va cheltui bani în campanie, întrucît are de gînd să utilizeze doar timpii de antenă acordaţi gratuit de instituţiile media publice. Valeriu Pleşca dimpotrivă are de gînd să contribuie masiv cu mijloace proprii şi donaţii de la simpatizanţi, contrar impresiei generale că independenţii ar irosi în zadar fonduri şi timp.
XS
SM
MD
LG