Linkuri accesibilitate

3.10 - Chișinău: Sesizarea Procuraturii Generale în privința profanării Tricolorului


Deputații de dreapta îi impută liderului PCRM Voronin faptul că a calificat Tricolorul drept un drapel fascist.


3 octombrie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Cereri de tragere la răspundere a lui Vl. Voronin.

Un număr de 26 de deputaţi au solicitat tragerea la răspundere penală a liderului comunist Vladimir Voronin pentru declaraţiile făcute de acesta la adresa drapelului Tricolor. Deputaţii de dreapta au sesizat astăzi Procuratura generală în privinţa profanării Tricolorului de către liderul comunist Vladimir Voronin. Întruniţi într-o şedinţă, parlamentarii din Convenţia Democrată, Partidul Popular Creştin-Democrat, Partidul Forţelor Democratice şi câţiva independenţi şi-au reiterat acuzaţiile la adresa liderului comunist, solicitând pedepsirea lui penală.

Să amintim că în timpul dezbaterilor de vineri pe marginea interpretării Legii audiovizualului, Vladimir Voronin a afirmat că Tricolorul este drapel fascist. El şi-a reiterat afirmaţia şi după şedinţa Parlamentului, spunând că „cu acest drapel fasciştii români, conduşi de Antonescu, au luptat în al doilea război mondial”. Voronin a precizat că nu s-a referit la actualul drapel al Republicii Moldova.

Ministerul Afacerilor Externe din România a reacţionat la afirmaţiile liderului comuniştilor moldoveni. Bucureştiul şi-a exprimat speranţa că „autorităţile de la Chişinău vor examina cu toată reponsabilitatea implicaţiile intervenţiei lui Vladimir Voronin”. Potrivit unui comunicat al Ministerului român de Externe, astfel de manifestări, contrarii spiritului în care se edifică parteneriatul privilegiat dintre cele două state, trebuie să fie descurajate ferm pe viitor. În acelaşi timp, Ministerul de Externe de la Bucureşti menţionează că afirmaţiile lui Voronin „nu mai pot constitui obstacole relevante în calea consolidării permanente a legăturilor fireşti între România şi Republica Moldova”.

Să amintim că deputaţii de dreapta au depus la Biroul permanent al Parlamentului o sesizare în care solicită examinarea comportamentului liderului comunist într-o şedinţă specială a Legislativului. În cadrul întrunirii de astăzi a deputaţilor de dreapta, câţiva parlamentari, în special Vasile Nedelciuc de la PFD, au spus, că boicotarea şedinţelor plenare ale Parlamentului, aşa cum s-a decis anterior, nu mai este raţională. Să precizăm, că grupurile parlamentare ale CDM, PPCD şi PFD nu au ajuns încă la o înţelegere privind constituirea unei alianţe parlamentare, care ar face opoziţie alianţei dintre comunişti şi deputaţii din blocul lui Dumitru Diacov. O nouă rundă de negocieri în acest sens a fost fixată pentru mâine, fiecare grup parlamentar urmând să decidă în mod separat până atunci, dacă are rost să boicoteze şedinţele Legislativului.

Să adăugăm că astăzi s-a întrunit în şedinţă şi Biroul permanent al Parlamentului, dar nu a luat în dezbatere declaraţia deputaţilor de dreapta. El a decis, însă, să includă pe ordinea de zi a următoarelor şedinţe plenare examinarea proiectelor individuale de privatizare a întreprinderilor din vinificaţie şi a celor din tutunărit. Adoptarea acestor proiecte, împotriva cărora a votat de două ori grupul parlamentar al comuniştilor, este o condiţie pusă de organismele financiare internaţionale pentru a relua creditarea Republicii Moldova.

La sfârşitul lunii octombrie 1999 Parlamentul a respins pentru prima dată privatizarea întreprinderilor din vinificaţie şi tutunărit. Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au suspendat relaţiile cu Chişinăul, iar fostul Guvern Sturza a fost demis. Adoptarea proiectelor de privatizare, asupra căreia a insistat şi actualul Guvern Braghiş, a eşuat pentru a doua oară în aprilie anul curent. Deputaţii comunişti continuă şi acum să fie împotriva deetatizării unităţilor din vinificaţie şi tutunărit, pe motiv că acestea sunt profitabile. Examinarea pentru a treia oară în plenul Parlamentului a proiectelor de privatizare a obiectelor din industria vinului şi cea a tutunului s-ar putea desfăşura în lipsa deputaţilor de dreapta. Aceasta în cazul în care ei îşi vor onora decizia de a boicota şedinţele Parlamentului, în semn de protest faţă de comportamentul spicherului Dumitru Diacov. Ei îi reproşează lui Diacov falsificarea votului, prin care a fost interpretată vineri Legea audiovizualului.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG