Linkuri accesibilitate

Ajutoare educaționale donate de UNICEF și Ministerul Educației


La grădinița din Obileni, unul din satele afectate de inundațiile de astă vară.

- Ce-ati primit in dar astazi?

- Cadouri, creioane, jucarii, mingi, caldaruse, caiete, de colorat..

Copiii din gradinita satului Obileni, unul din satele afectate de inundatiile din aceasta vara, s-au bucurat de cadourile aduse de Unicef si Ministerul Educatiei.

Educatoarea grupei mici, Aliona Andros ne-a spus ca din cei 50 copii care frecventeaza gradinita, 14 sunt din familiile ramase fara case, din Obileni, Cotul Morii si Sarateni.

Aliona Andros: „O sa invete aici cat va fi posibilitate. Daca o sa-i mute la Leuseni, unde se construiesc casele cele noi, o sa se duca la Leuseni. Daca o sa le dea transport, o sa vina aici. Acum este autobuz. Ei traiesc in Sarateni, Obileni si vin cu auzobuzul organizat de primarie.”

Una din fetite, Nicoleta a ramas la masa, continuînd sa scrie intr-un caiet, in timp ce restul copiilor se înghesuiau sa vada ce lucruri erau în lada.

- Nicoleta, tie iti plac jucariile?

Nicoleta: Da, dar nu mi-am ales niciuna pentru ca am de scris figuri geometrice.

- Asta e un fel de pedeapsa?

Nicoleta: Nu, dar ne da sa scrim. Am facut acasa, dar ne da si aici.

- Tu de unde esti?

Nicoleta: Din satul Sarateni, nu e departe tare. Vin pe jos sau cu autobuzul.

- Dar cat de des vii la gradinita?

Nicoleta: Nu trebuie sa vin la gradinita sâmbata si duminica.

Acelasi set de cadouri a fost donat si gradinitei din Ivanovca. Iata ce le-a spus educatoarelor, Larisa Virtosu, Coordonator al Proiectului Educatie Timpurie: „Seturile care le-am adus pot fi folosite atat pentru grupele cu instruire in limba romana, cat si pentru grupele cu instruire in limba rusa. Seturile sunt pentru toata gradinita, inclusiv grupa pregatitoare. Setul contine jocuri cognitive, puzzleuri, jucarii, carti.”

Valentin Crudu
Valentin Crudu, consilierul ministrului educatiei, a spus ca gradinita din Ivanovca este deosebita in raionul Hancesti, pentru ca majoritatea copiilor sunt vorbitori de limba rusa: „Au fost facute primele incercari in 2009-2010, atunci cand a fost deschisa o grupa cu predare in limba romana, la solicitarea parintilor. Doleanta lor catre ministrul Bujor a fost sa-i sustina cu careva materiale didactice, lucru care s-a si intamplat astazi.”

Astazi au primit ajutoare educationale 144 de copii, iar pana la sfarsitul lunii vor mai primi acelasi set 500 de copii din alte 4 sate.
Previous Next

XS
SM
MD
LG