Deunăzi, într-o alimentară, o doamnă îi cere vînzătoarei un pachet de hrişcă. Însă în momentul în care află preţul – 27 de lei pentru un kilogram! - doamna rămîne tablou preţ de un minut. Revenindu-şi în fire, îi cere o explicaţie vînzătoarei. Aia începe a-i lămuri că preţul s-a umflat cu vreo 10 lei pentru că roada a fost cam proastă în Rusia. La un moment dat, cumpărătoarea uluită conchide: „Apu să-i mai alejem pe liberalii iştia şî hrişca va costa poati şî 37 di lei!”
Concluzia doamnei mi se pare simptomatică pentru spaţiul în care locuim. Aici, orice scumpire mai semnificativă este imediat văzută ca o gafă a guvernanţilor, ca o expresie a nepăsării lor faţă de popor. De aceea, guvernanţii autohtoni ne bombardează mereu cu sloganuri colectiviste, şi se străduiesc din răsputeri să frîneze scumpirea inevitabilă a produselor înaintea alegerilor.
Revenind la scumpirea hriştii, e puţin probabil să fie aceasta o uneltire a guvernării liberale. Mai curînd, guvernanţii nu au nici în clin nici în mînecă cu ea. Numai că doamna din alimentară are acum o altă convingere fermă. Şi nu e exclus să se fi pătruns de această convingere şi alţi concetăţeni oripilaţi de preţul hriştii. De aceea, guvernanţii sînt în pericol. Scumpirea hriştii şi neputinţa lor de a indexa pensiile le poate juca festa, oricîte argumente savante ar avea ei.
Nu sînt un sfătuitor al guvernanţilor, dar mă gîndesc că aceştia ar trebui cel puţin să se preocupe de faptul dacă nu cumva scumpirea asta cu 8-10 lei e exagerată. Şi dacă totul e OK, să le explice oamenilor cum s-a format acest preţ. Deşi, pesemne, mulţi vor reacţiona la fel ca şi doamna din alimentară.
În altă ordine de idei, reformele aici au eşuat mereu nu doar pentru că au fost implementate prost, ci şi pentru că populaţia noastră, obişnuită cu tutela statului sovietic ocrotitor, nu prea vrea să-şi strîngă cureaua, să-şi asume riscuri, să accepte uneori şi scumpirea justificată şi necesară a preţurilor.
